Armata României nu aprobă donarea sistemului Patriot către Ucraina, au dezvăluit surse, în exclusivitate pentru Digi24. Raportul Ministerului Apărării Naționale (MApN) a fost trimis deja președintelui Klaus Iohannis, în contextul ședinței de a CSAT în care se va discuta despre solicitarea Statelor Unite privind transferul rachetelor deținute de România către Ucraina.
Ministrul Apărării a discutat despre acest subiect cu șeful Armatei, cu generali cu funcții de comandă, cu reprezentanți ai regimentului Patriot, iar după aceste discuții s-a ajuns la concluzia că nu ar fi oportun ca Patriot să fie trimis în Ucraina, mai arată Digi24.
Defense România scrie într-un articol citând „surse” că în ședința CSAT de joi, 20 iunie, se va vota pentru trimiterea unui sistem Patriot către Ucraina, fiind vorba despre cel care a fost operaționalizat recent (cu ajutorul a zeci de militari și generali NATO care au venit special în România pentru a-l pune în funcțiune). Primul sistem Patriot a fost operaționalizat în noiembrie anul trecut.
De asemenea, e de așteptat ca, în cadrul ședinței CSAT, să se discute și începerea antrenamentului piloților ucraineni la Centrul de pregătire pentru F-16 de la Baza 86 Aeriană Fetești, Borcea.
Context. Recent, Statele Unite au lansat un apel către statele membre NATO privind transferul de sisteme Patriot – cel mai avansat sistem de apărere antiaeriană pe care îl are Occidentul - către Ucraina.
O baterie Patriot nouă costă peste 1,1 miliarde de dolari, cu 400 de milioane de dolari pentru sistem şi 690 de milioane de dolari pentru rachetele dintr-o baterie. România a plătit patru miliarde de dolari pentru șapte astfel de baterii (dintre care patru au fost livrate, iar dintre acestea doar două au fost puse în funcțiune, „operaționalizate”, adică pregătite pentru a fi„gata de luptă”)
Pe 22 mai, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, chestionat cum vede ca România să cedeze o baterie Patriot, că nu acceptă nu „sub nicio formă ca România să rămână fără apărare antirachetă şi fără apărare antiaeriană”. Şeful statului a mai spus că ”în măsura în care se cedează ceva, trebuie România să primească altceva”, ”altfel, nu se va face nimic”. El a adăugat că nu are un orizont de timp când va convoca CSAT pentru a fi luată o decizie referitor la subiect, ”fiindcă aceste discuţii sunt purtate de cei din Ministerul Apărării şi durează un timp”.
Pe 29 mai, premierul Marcel Ciolacu arăta că, dacă un astfel de sistem acoperă o parte din Ucraina, nu înseamnă că nu mai acoperă şi ţara noastră. El a precizat că este ferm convins că decizia care va fi luată nu va slăbi siguranţa României.
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a explicat că şedinţa CSAT privind sistemul Patriot pentru Ucraina are loc la o lună şi jumătate după solicitarea SUA deoarece toate aceste proceduri sunt de durată. Ciucă a arătat, pentru Prima News, că România ar trebui să primească ceva în schimb.
„Este o capabilitate militară de o importanţă strategică pentru România şi de curând m-am bucurat că al doilea sistem s-a operaţionalizat, deci este sută la sută operaţionalizat, ceea ce înseamnă o siguranţă consistentă pentru apărarea spaţiului aerian al ţării noastre. Atunci, când vine vorba despre o asemenea capabilitate, lucrurile nu se decid într-o săptămână sau în două săptămâni. Aici este nevoie ca instituţiile de specialitate să vină să facă analizele şi să prezinte toate scenariile legate de ceea ce înseamnă predarea sau donarea unui astfel de sistem. Nici nu ştiu dacă este vorba de predare, de donare, de vânzare”, a precizat Ciucă, adăugând că, întrucât nu mai este membru CSAT, nu ştie dacă este vorba despre o donare, predare sau vânzare.