Apa cea vie a memoriei (de Ziua Națională de Cinstire a Martirilor din temnițele comuniste)


Apa cea vie a memoriei (de Ziua Națională de Cinstire a Martirilor din temnițele comuniste)

Nu pentru că se „nimerește” în a 5-a Duminică după Înviere, cea a întâlnirii dintre Domnul și femeia samarineană, dar a vedea memoria celor sacrificați aproape ritualic de către comuniștii aduși la putere de armata Rusiei bolșevice precum apa vie, pânza freatică, este de mare ajutor. Mai întâi, în duhul textului evanghelic, al dialogului neconvențional dintre Hristos și o persoană pentru vremea aceea complet diferită – după naționalitate, religie și gen – avem nu doar expresia chemării universale la mântuire, dar și confirmarea că, asemeni binelui, răul are și el geografii surprinzătoare. Am văzut în pandemie, când măsurile de restricție au traversat ca un mesager neașteptat și impertinent continente, culturi, limbi, credințe, regimuri politice, identități, cum se resimte pericolul colectiv, cum mulțimea nu mai este o siguranță, o masă prin care te strecori, treci neobservat, ci când, absentând, golul lăsat de ea este imposibil de umplut cu suma singurătăților personale sau de familie.

Asta a făcut sistematic, cu plăcere drăcească și cruzime comunismul: a virusat istoriile popoarelor asupra cărora s-a abătut. Arestând elita vremii, oamenii de idei, pe cei merituoși, făuritori de bunuri spre folosul tuturor, golind instituțiile de profesioniștii bunul simț, rescriind regulile pe dos, urâtul ajungând frumos, iar falsul varianta ameliorată a unui adevăr înlănțuit, dictatura proletariatului ne-a dezmoștenit, ne-a scos din spirala ADN-ului societal cu greu construit, ne-a tăiat firul biologic și de spirit, ne-a nenorocit, îmbolnăvit și handicapat până dincolo de orizontul zilei. Ce vedem acum, de la corupție la divizări spontane, de la patriotismul infantil la lipsa copiilor țării, de la păpușari la curvetul ideologic, de la securiști la sinecuriști – absolut totul își are originea în marele furt de libertate prin răpirea din mijlocul nostru a celor care o trăiau deja. Comuniștii ne-au otrăvit fântânile din care ne forțează până azi să bem, urmașii lor, după trup și mai ales după gând, fiind autorii analizelor de conformitate.

Apoi, tot în dialogul cu cea care întrupa cultura amestecată, complex-fragmentată, neorganică și gata de surprize de regulă neplăcute a Samariei, ea aduce în discuție, ca ultim argument, fărâma de memorie a faptului că era de multă vreme așteptat un Mesia, un salvator. În fapt, asistăm la augmentarea sub ochii noștri a amneziei din mijlocul căreia răzbate, cu greu și oricum alandala, ținerea de minte. Așa sunt și cei teferi la cap și cinstiți în suflet de azi: strică somnul, buimăceala altora, păstrând tipare precomuniste și insistând să vadă o Românie viitoare în sfârșit și cu adevărat post-comunistă. Și cum a încercat femeia din parabolă să ridice toată cetatea pentru a Îl cunoaște pe eventualul Fiu al Omului, și cei despre care aminteam au încercat, cu civismul, cărțile, ideile și celelalte forme de manifestare să ne atragă măcar din pură curiozitate la geamul istoriei, să ieșim din eternitatea lipsei de alternative a dictaturii roșii.

În fine, aidoma pedagogiei pericopei, Hristos nu se mulțumește să fie un contabil, un istoric mediocru, numărând eșecurile, extremele, rateurile femeii, pe bărbații care i-au ruinat viața. El vrea complet altceva: să îi trezească setea cea bună, pocăința, îndreptarea prin reintrarea în firescul inițial deturnat și apoi treptat abandonat. Apa cea vie este terapeutică precum hidratarea optimă pentru trup, înnoind celulele, întinerind spiritul și dând energia unui nou început. Memoria de calitate, la rândul ei vie, nu este nici paseism, nici încremenire a admirații irepetabile, nici răzbunări necomise sau monezi la schimb cu prezentul. Fundamental diferită de instrumentalizarea comisă de leprele zilei, memoria este o respirație, nu cameră închisă, nici măcar doar un muzeu, oricât de inteligent făcut, ci ingredient cotidian, vitamină, reechilibrând prin banalitatea binelui cealaltă banalitate, a răului.

Nu încetez să cred că, aflați pe drumul istoriei cu măcar o sticlă sau un termos cu apă, sorbind pentru a nu muri, vom ajunge cândva, înainte de înserare, acolo unde ei, cei martirizați, așteaptă cuminți, de decenii, în osuare sau răzoare, la rândul lor să ajungă prin noi. Fie pomenirea victimelor comunismului din veac în veac și împreună cu ei, martori ai propriilor îngropări, să rostim

Hristos a înviat!

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.