Intrarea (predica pe scurt)

Poarta Ierusalimului este încă deschisă, chiar dacă magazinele sunt închise. La ferestre, câte un cap curios care dispare brusc. Încet, atent la pietrele drumului și la pantele alunecoase, mânzul asinei poartă o extrem de scumpă încărcătură. Cei care au aflat, din Scripturi și din zvonuri, că El ar putea sosi, nu au timp și nici discernământ să completeze declarația. Nu știau să precizeze, totuși, cu Cine se vor întâlni, dacă ar ieși. Așa că au rămas în casă. Se protejau pe sine și pe cei dragi. Copiii, sătui de izolare, după luni de plictis și suferind, la propriu, de a nu se mai fi putut juca, precum odinioară, cu vecinii lor, urcară pe acoperișuri. De fapt, erau spionii părinților care nu doreau să se pună rău cu autoritățile. Având o inocență prezumată, amestecată în mod fericit cu inconștiența, celălalt nume al binecuvântatei obrăznicii, urmăreau, Cine trece pe stradă. Pentru ei era un eveniment că Cineva, în plină pandemie, ca în vârf de caniculă, se pune în mișcare, în timp ce majoritatea era oprită la domiciliu. De ce venea? Cu ce scop? Avea de rezolvat afaceri? Vizita un bolnav, o rudă? Era din tagma celor care negau pericolul? Nu citise decretul trilingv (evreiește, aramaică, latină) care avertiza că orașul avea o incidență de peste 100 de cazuri zilnice? Era o provocare sau un indiciu că, în scurt timp, viața o să revină la normal? Mister.

Părinții și rudele, în camerele de jos, răcoroase, comentau și, ca orientalii, vorbeau tare, ca și cum s-ar fi certat. Se revoltau, își exprimau nemulțumirile și mai ales nădejdile. Investeau în Cel care tocmai intrase, pe fundalul relatărilor și al interpretărilor din Vechea Lege, atâta cât o cunoșteau, dar mai ales din cele auzite pe la colțuri în ultimii trei ani, rolul de posibil lider al mișcării contra ocupației Imperiului Roman. Așteptau ca Acesta să lanseze semnalul: să cheme la luptă, să suspende restricțiile, să anuleze impozitele și să trimită trupele străine acasă. Să redevină cu toții ceea ce, de fapt, nu au fost decât episodic, cu lungi pauze de rătăcire, de exil și de lupte interne: o națiune liberă. Erau sătui de legile și regulile cuceritorilor, de limba lor, de credințele lor multiple, de aroganța și insensibilitatea unora care, afirmau, îi păzeau de ei înșiși. Se simțeau prizonierii unei griji pe care ar fi putut oricând să o poarte singuri, fără asistență brutală. De ceva vreme, comentau, se inflamau retoric, puțini chiar și pe față, așteptând pe Cineva care să îi elibereze, să le restituie aerul curat, lipsa grijei zilei de mâine, forfota de pe ulițe și din piețe, firescul amestecului de arome, haosul în mijlocului căruia își puteau pune gândurile în ordine.

Pentru moment, erau în robie în propriile case. Debusolați.

Dar cum să comunice cu El, să își arate entuziasmul și să își exprime așteptările? Atunci îi veni lui Elon o idee: ca la comandă, femeile au început să scuture de la ferestre covoarele, lăsând ca unele să cadă acolo pe unde avea să treacă El, iar copiii, de pe acoperișuri, în hărmălaia ludică fredonau pe melodii inofensive “Osana! Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului!” Și altele asemenea, aruncând cu ceea ce era verde în grădina de sus: frunze, flori sau crengi întregi. Situația devenea, minut după minut, explozivă. Cetatea era, spontan, într-o febrilă curățenie de primăvară și în sărbătoare deopotrivă. Cu o rețea de informatori în toate cartierele Ierusalimului, romanii înțelegeau că se pune ceva la cale. Au convocat celula de criză. Membrii: Pilat, Ana și Caiafa. Au priceput că, ținuți în case, oamenii se radicalizează, că încep să dea frâu liber fanteziilor, inclusiv în legătură cu El, să devină periculoși. Așa că au decis ridicarea tuturor interdicțiilor – s-au consultat, evident, și cu administrația de la Roma –, provocând o uimire recunoscătoare. Cea care avea într-o săptămână, cum se așteptau, să se întoarcă împotriva Lui, ca și cum ar fi trăit, izolați, o falsă speranță de care acum le era rușine. Dacă pielea este, momentan, salvată, pentru ce idealuri să mai lupți? Mă lași? Bietul măgăruș…

Sus să avem inimile!