Hoardele terorii. Putin a demarat campania de recrutare de primăvară. Care sunt detaliile principale referitoare la serviciul militar obligatoriu. În cadrul campaniilor precedente, unii recruți, fără experiență militară, au fost trimiși "din greșeală" să lupte împotriva Ucrainei, drept carne de tun


Hoardele terorii. Putin a demarat campania de recrutare de primăvară. Care sunt detaliile principale referitoare la serviciul militar obligatoriu. În cadrul campaniilor precedente, unii recruți, fără experiență militară, au fost trimiși "din greșeală" să lupte împotriva Ucrainei, drept carne de tun

Armata rusă va primi 150.000 de recruți noi, după ce dictatorul Vladimir Putin a semnat uzualul decret de recrutare de primăvară, după cum a raportat presa rusă. 

"Decretăm prin prezenta efectuarea recrutării cetățenilor ruși cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care nu sunt în rezervă și sunt eligibili pentru recrutare, între 1 aprilie și 15 iulie 2024, în număr de 150.000 de persoane", se arată în decret. 

Documentul permite, de asemenea, lăsarea la vatră pentru soldații, marinarii, sergenții și subofițerii al căror termen de recrutare a expirat.

Serviciul militar obligatoriu durează în Rusia un an și se face începând de la vârsta de 18 ani. Vârsta maximă la care pot fi înrolați bărbații a fost de 27 de ani până anul trecut în iulie, când camera inferioară a Parlamentului Rusiei a votat pentru a crește la 30 de ani vârsta maximă pentru înrolare.

Ordinul precedent de recrutare a fost semnat de președintele Putin în septembrie, fiind atunci convocați 130.000 de oameni pentru campania de toamnă, iar înaintea acestuia a fost semnat în primăvara trecuta un alt ordin de recrutare a 147.000 de ruși.

Recruții nu pot fi desfășurați în mod legal pentru a lupta în afara Rusiei și au fost scutiți de o mobilizare limitată în 2022, care a adunat cel puțin 300.000 de oameni cu pregătire militară anterioară pentru a lupta în Ucraina, dar chiar și așa unii concriși au fost trimiși pe front, cu explicația ulterioară că asta ar fi fost doar o greșeală.

Mulți ruși obișnuiesc să fugă de îndeplinirea serviciului militar obligatoriu, făcând tot ceea ce este posibil să  nu fie găsiți pentru a li se înmâna actele de recrutare în timpul celor două perioade de recrutare din timpul anului, atitudine ce survine pe fondul regimului dur din armată și al riscului de a fi trimiși "din greșeală" pe vreun front din afara țării, unde să fie folosiți drept carne de tun. (sursa: AICI)

 

 

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.