Rațiunea Teologiei (în completarea predicii)


Rațiunea Teologiei (în completarea predicii)

se numește, cum știm de la Apostolul Pavel, care la rândul lui convertește datele filosofiei precreștine, discernământ. Între raționalul ca atare și supra/metarațional, dintre explicabil și tainic, între cum se exprimau cei de dinainte și actualizarea credibilă, între miez și coajă, între contextual și peren, între "știința" lui Dumnezeu și "competența" noastră prin care nu intrăm în "concurență" sau "competiție".

Mântuitorul ne arată frecvent câtă răbdare poate avea cu oameni infirmi fizic, stăruitori și încrezători, și cât Îl putea "enerva" fariseismul unor cărturari închipuiți de care nicio epocă nu a dus și nici nu va duce lipsă.

Revenind la discernământ, epoca noastră nu este diferită. Tocmai când ai instrumente tehnice, inteligență zisă artificială, imagini și rețele de socializare, când falșii profeți abundă, când suntem într-un grad ridicat de infantilizare prin o falsă și toxică abundență nefiltrată, recursul constant la rațiunea teologiei se poate dovedi salvator. La propriu.

Bine, bine, dar discernământul în sine nu cade doar din cer, ci el trebuie lucrat inclusiv sau mai ales pe pământ. Or, așa ceva nu poate fi la îndemâna tuturor din mai multe motive: nu toți putem fi teologi, cum nu toți putem fi pictori sau muzicieni. În plus, la numite conținuturi ajungi pe căi mai scurte sau mai lungi, prin descoperiri, prin întâlniri formatoare, prin rugăciune cu inima și capul, prin studiu. Pe scurt: prin viața ta, prin biografia spirituală și intelectuală deopotrivă.

De aici decurge responsabilitatea teologilor și a Teologiei ca metodă, ca rigoare, riscul de a bate câmpii, din prostie, lene, interes sau alte pricini, fiind pe măsura bucuriilor de care ai parte când dai de un teolog real. Adică de un om cu întrebări, cu dubii chiar, dar nu și dubios.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.