UPDATE. Masacrul de la Crocus City Hall, Moscova, o locație faimoasă în Rusia unde și Donald Trump a participat la un eveniment în 2013. Fostul lider american este în relații apropiate cu magnații ruși care dețin imobilul în care s-a produs sângerosul eveniment / Este sau nu gruparea teroristă ISIS responsabilă de atac?


UPDATE. Masacrul de la Crocus City Hall, Moscova, o locație faimoasă în Rusia unde și Donald Trump a participat la un eveniment în 2013. Fostul lider american este în relații apropiate cu magnații ruși care dețin imobilul în care s-a produs sângerosul eveniment / Este sau nu gruparea teroristă ISIS responsabilă de atac?

UPDATE. Ora 16.00. Numărul morților din atacul de la Moscova a ajuns la 133. Într-un discurs televiziat, Vladimir Putin a susținut, într-o primă declarație privind atacul de la Crocus City Hall, că toți atacatorii au fost prinși și că au încercat să fugă din Rusia în Ucraina. 

CITEȘTE ȘI: Tiranul Putin, FSB și propaganda au început campania de „învinovățire a Kievuluu” / Presupușii teroriști au încercat, de fapt, să fugă din Rusia prin Belarus, nu prin Ucraina, cum minte Kremlinul / ISIS a revenit cu o nouă imagine care spulberă orice îndoială privind autorii atacului!

UPDATE. Ora 14:00. Serviciile de securitate ale Rusiei au reținut 11 persoane care ar fi fost implicate în atacul de vineri seară, 22 martie, asupra unei săli de concerte de lângă Moscova, inclusiv patru autori implicați direct în împușcarea civililor aflați în spala de spectacol. 

Andrei Vorobikov, guvernatorul regiunii Moscova, spune că numărul victimelor atacului de la Crocus City Hall ar putea să crească încă „semnificativ".

La ora 13.00, numărul morților ajunsese la 115 persoane.

Alte peste 140 de persoane au fost rănite, iar 16 dintre acestea se află încă în „stare critică", afirmă autoritățile ruse.

Alte 44 de persoane se află în stare gravă, alte 107 victime sunt tratate la spital, cu răni care nu le pun viața în pericol, precizează ministerul.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) afirmă că teroriștii implicați în atacul de la Moscova plănuiau să treacă granița cu Ucraina și că ar fi avut „contacte" peste graniță.

Implicarea Ucrainei a fost categoric respinsă de către Direcția de informații militare a Ucrainei, iar ulterior și din nou către Mykhailo Podolyak, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

„Versiunile serviciilor speciale rusești cu privire la Ucraina sunt absolut nesustenabile și absurde", afirmă Podolyak într-o postare pe X, fostul Twitter.

„Trompeta” Moscovei Margarita Simonian a publicat un film cu mărturia unuia dintre presupușii participanți în care acesta afirmă că urma să primească 5.500 de dolari pentru atac.

 

Un altul (foto jos) a afirmat spune că nu a putut obține un loc de muncă pentru o lungă perioadă de timp. A intrat apoi cu un anume Abdula pe Telegram care i-ar fi oferit bani pentru a ucide oameni. Mașina albă cu care s-au deplasat teroriștii a fost cumpărată de la niște rude de-ale sale.

 

UPDATE. Ora 10:00. Numărul victimelor atacului de la Crocus City Hall a ajuns la 83. Sunt, de asemenea, peste 120 de răniți. 

Presa rusă anunță că patru dintre teroriști au fost identificați și că atacul ar fi fost execuat de șase teroriști în total. Toți sunt cetățeni din Tadjikistan. Doi presupuși atacatori ar fi fost reținuți în regiunea Briansk, după ce mașina (foto jos) în care se aflau nu a oprit la solicitarea forțelor de ordine iar acestea au deschis focul. Unul dintre ocupanți a fost rănit și prins ulterior. Altul s-a predat, doi ar fi fugit în pădure, dar sunt vânați de forțele ruse.

 

 

ȘTIREA INIȚIALĂ. Sâmbătă, ora 9:00. Până la momentul redactării acestui material, cel puțin 60 de persoane fuseseră ucise și alte peste 150 rănite, după ce mai mulți bărbați înarmați (cinci, după unele informații) au deschis focul, vineri seară, la un concert rock care avea loc în clădirea Crocus City Hall, un fel de mall cu săli de spectacole, aflat într-o suburbie a Moscovei.

Un incendiu de proporții a izbucnit în clădire, provocând prăbușirea unei părți a acoperișului.

Gruparea Stat Islamic a revendicat atacul, la scurt timp, și a declarat că atacatorii au reușit să scape nevătămați.

SUA afirmă că nu există niciun motiv de îndoială în legătură cu această afirmație, Casa Albă afirmând că a avertizat Rusia, la începutul lunii, cu privire la un potențial atac asupra „adunărilor mari" din Moscova.

Rusia nu a făcut niciun comentariu oficial legat de revendicarea ISIS.

Ucraina a negat orice implicare.

În imaginile video care circulă în mediul virtual (vedeți și postările PODUL de pe pagina de Facebook) se vede cum atacatorii trag fără discriminare asupra civililor care țipă și încearcă să fugă, în timp ce se aud mai multe explozii.

 

Securitatea s-a înăsprit, evenimentele publice fiind anulate în întreaga Rusie, în timp ce garda națională a țării îi caută pe atacatori.

Vladimir Putin nu s-a adresat direct națiunii, dar, potrivit unui deputat, le-a urat însănătoșire grabnică celor răniți.

Opozantul Rus Garry Kasparov, cunoscut pentru comentariile sale pertinente, adesea ignorate de Vest despre puterea de la Kremlin, a reacționat dur pe Twitter: „ISIS?! De ce americanii răspândesc această revendicare, iar presa spune că „se confirmă"? Și în Moscova, unul dintre cele mai supravegheate locuri din lume, cu atâta securitate încât nu poți spune "nu război" fără să fii arestat în 30 de secunde, atacatorii au scăpat, deși atacul lor a durat atât ?

Pe lângă asemănările evidente cu atentatele cu bombă din apartamente sub conducerea lui Putin și implicarea serviciilor de securitate în Beslan și Nord-Ost (atacul de la Teatrul Dubrovka, soldat cu 130 de morți),, eșecul brusc al tehnicii de securitate și al poliției amintește de asasinarea lui Boris Nemțov.

Adăugați și ironia dementului Medvedev, majoretă a teroriștilor, care a spus: „Teroriștii nu înțeleg decât teroarea ca răspuns". Rusia bombardează civilii ucraineni de ani de zile. Orice atac asupra civililor este inacceptabil, dar guvernul rus care îl condamnă acum este de o ipocrizie ridicolă”.

BBC precizează că gruparea exactă care a revendicat atacul de Crocus City Hall este, de fapt, ISIS-K, ramură regională a Statului Islamic în Khorasan - un termen vechi pentru o regiune care include părți din Iran, Turkmenistan și Afganistan.

Experții în antiterorism spun că Rusia s-a aflat „în vizorul" ISIS-K, care îl critică frecvent pe președintele Putin în mesajele sale de propagandă, acuzând Kremlinul de atrocități împotriva musulmanilor în campaniile militare din Cecenia și Siria, precum și în invazia din epoca sovietică a Afganistanului.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a declarat că a fost un "atac terorist sângeros".

"Întreaga comunitate internațională trebuie să condamne această crimă odioasă", a afirmat ea pe Telegram.

Președinția americană a calificat atacul drept "teribil" și a declarat că nu există niciun indiciu de legătură cu conflictul din Ucraina.

Președinția Ucrainei a declarat că Kievul nu are "nimic de-a face" cu atacul, în timp ce serviciile sale de informații militare au calificat incidentul drept o „provocare" rusă și au acuzat că serviciile speciale ale Moscovei se află în spatele acestuia.

Legiunea „Libertatea Rusiei", o miliție pro-ucraineană responsabilă de atacuri în regiunile de frontieră ale Rusiei, a negat, de asemenea, orice rol.

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a promis pe Telegram că înalții oficiali ucraineni "trebuie să fie găsiți și distruși fără milă" dacă au legătură cu atacul.

Națiunile Unite, Uniunea Europeană, Franța, Spania, Italia și alte câteva țări au condamnat, de asemenea, atacul.

Casa Albă a declarat că „gândurile sale sunt alături de victimele acestui teribil atac armat", în timp ce președintele francez Emmanuel Macron și-a exprimat, de asemenea, "solidaritatea cu victimele, cu cei dragi lor și cu întregul popor rus".

Crocus City Hall a găzduit mai multe personalități internaționale de la deschiderea sa în 2009, inclusiv pe Donald Trump când acesta a adus concursul de frumusețe Miss Univers în Rusia în 2013.

Trump a declarat atunci că l-a invitat pe președintele Vladimir Putin la eveniment, dar liderul rus nu a venit.

Imobilul a fost construit și este deținut de dezvoltatorul imobiliar de origine azeră Aras Agalarov și de fiul său, Emin Agalarov, care este, de asemenea, cântăreț.

La scurt timp după concursul din 2013, Trump a avut o apariție într-unul dintre videoclipurile muzicale ale lui Emin.

În 2016, cântărețul a aranjat o întâlnire devenită celebră între echipa de campanie a lui Trump și un avocat rus care ar fi oferit informații compromițătoare despre Hilary Clinton în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale din SUA, scrie BBC.

Donald Trump și Aras Agalarov, afaceristul rus care dețin Crocus City Hall, în 2013

Aras Agalarov era, în 2017, al 51-lea cel mai bogat rus, cu o avere de aproape două miliarde de dolari, cea mai mare parte provenind din afacerile sale imobiliare

Fiul său, Emin Agalarov, a spus că, după ce Trump a câștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite în 2016, liderul american le-ar fi trimis un bilet scris de mână, în care îi asigura că nu își uită prietenii.

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.