"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În 1958, arestată brutal și dusă la Securitatea Pitești, laolaltă cu întreaga familie, pentru că i-a ajutat cu hrană și îmbrăcăminte pe frații partizani Toma și Petre Arnăuțoiu, țăranca musceleană Filofteia Bășoiu va fi supusă unor torturi, bătăi și umilințe abominabile. Motivul? Bestiile cu epoleți voiau să o zdrobească fizic și moral pentru a-și turna fiul, pe Ion Bășoiu (profesor la Corbeni), pe care încercau să-l bage în lotul susținătorilor partizanilor din gruparea Arnăuțoiu. Adică, intenționau să-i distrugă viața și să-l condamne la ani grei de zeghe politică.
Ecourile acelui iad trăit au ajuns până la noi și prin intermediul unei mărturii pe care a consemnat-o profesorul Ion Ștefan de la o rudă a doamnei Filofteia Bășoiu. Pagina de Facebook ”Destine frânte în închisorile comuniste” publică mărturia amintită, pe care Podul.ro v-o prezintă în integralitate în cele ce urmează:
”Filofteia Băşoiu a fost dusă la Securitatea din Piteşti, unde a început calvarul. Era interogată zilnic, bătută, ţinută nemâncată, nedormită. O luau la interogatoriu la ora 12 noaptea şi, supusă torturii, au obligat-o să-i spună pe toţi despre care ştia că i-au ajutat pe fraţii Arnăuţoiu. Au bătut-o şi au schingiuit-o până a spus aproape tot ce a făcut pentru acei nefericiţi. Securiştii insistau mai ales asupra implicării fiului său, Ion Băşoiu, profesor la liceul din Corbeni.
Într-o zi, au luat-o din celulă la ora 5 dimineaţa. Au început din nou să o întrebe cine i-a mai ajutat pe luptători, iar familia ei ce le-a mai dat. Ea le-a răspuns că le-a declarat tot ce a făcut pentru ei şi cu ce i-a ajutat. Securiştii nemulţumiţi au început să o lovească cu cravaşa, cu pumnii şi picioarele, până a căzut la pământ.
Trecuseră cel puţin trei ore de când o chinuiau. Securiştii au ieşit şi au venit alţi doi. Aceştia i-au spus să se ridice pentru că ei nu o să-i facă nimic. Filofteia s-a ridicat doar în genunchi, nemaiavând puterea de a se ridica în picioare. Cei doi au scos pistoalele pe masă şi au luat-o de la capăt cu întrebările. Le-a spus şi acestora tot ce ştia, dar i-a nemulţumit şi pe ei ca şi pe ceilalţi. Au început să o bată cu ce nimereau: cu picioarele, mâinile, cu cravaşa. Mai mult, unul dintre ei a ameninţat-o cu pistolul, punându-i-l la tâmplă şi spunându-i că dacă nu spune tot nu va ieşi vie din camera supliciului. Dar ea nu a mai spus nimic, plângea şi se văita cât putea de tare, de durere fizică şi morală.
Se făcuse aproape seară, cei doi torţionari au plecat şi au venit alţii cu forţe proaspete. Filofteia nu mai putea de durere, iar aceştia i-au promis, la fel, că nu-i mai fac niciun rău. Îi curgea sânge din nas şi gură, iar ochii i se umflaseră, la fel şi mâinile şi picioarele. Din nou au început cu întrebările, la început mai liniştiţi, apoi din ce în ce mai nervoşi. Doreau ca ea să declare că şi fiul ei, Ion Băşoiu, a ştiut de activitatea lor şi îi spuneau să nu-i mai mintă. Ea, ca şi până atunci, nu a recunoscut acest lucru.
Securiştii i-au spus să-şi dea fota jos, iar părul să-l despletească. După care a început infernul. O loveau cu tot ce nimereau, au tras-o de păr în toate direcţiile, era plină de sânge pe ie, peste tot, iar durerile o înnebuneau. Ajungea dintr-un perete în altul, o loveau cu capul de pereţi, de masă. Dădeau cu scaunul, cu o scândură special folosită pentru bătaie, o înjurau în toate felurile, răcneau la ea şi au luat pistoalele îndreptându-le spre corpul ei încât au înnebunit-o.
A cedat fizic şi psihic, a început şi ea să urle, îşi smulgea părul din cap şi striga la ei cât o ţinea gura: Omorâţi-mă, împuşcaţi-mă, că nu mai pot! Securiştii, nervoşi la culme că nu au mai scos nimic de la ea, au lovit-o până a căzut leşinată la pământ”.
