Securizarea Europei într-o eră post-americană. Soluția propusă de un expert: "Este timpul să oferim Poloniei arme nucleare!"

"Este timpul să oferim Poloniei arme nucleare!", subliniază Dalibor Rogach, cercetător la American Enterprise Institute din Washington, într-o analiză realizată pentru The Spectator. Dalibor Rogach atrage atenția că măsura în cauză ar reprezenta o soluție în contextul în care în prezent planează incertitudinea asupra securității Europei, continentul fiind pe punctul de a intra într-o eră post-americană în condițiile în care fostul președinte al SUA Donald Trump, favorit să revină la Casa Albă în urma alegerilor prezidențiale din acest an, amenință că Washingtonul va renunța practic la principiul conform căruia va apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO în cazul unei agresiuni militare. 

Totodată, cercetătorul institutului din Washington precizează că, deși Franța se află în posesia unui arsenal nuclear considerabil, descurajarea nucleară a Rusiei ar fi mai eficientă dacă o țară precum Polonia, care a demonstrat că înțelege cu adevărat amenințarea rusească, intră în posesia armelor nucleare. 

Redăm în integralitate analiza realizată de Dalibor Rogach: 

"În timp ce Donald Trump se îndreaptă spre a fi nominalizarea republicană, o dilemă planează asupra Europei: cum ar trebui să se pregătească continentul pentru o lume în care NATO nu mai are vreo semnificație? Pentru unii, răspunsul este reprezentat de «autonomia strategică»; pentru alții, răspunsul constă în procurarea a cât mai multor echipamente fabricate în SUA pentru a cumpăra astfel bunăvoința viitoarei administrații.

Un răspuns evident a fost însă marginalizat: descurajarea nucleară. Puține măsuri ar fi la fel de eficiente precum înarmarea celei mai mari țări din regiune – Polonia – cu arme nucleare.

Chiar și politicienii centriști din UE, precum Manfred Weber – actualul lider al Partidului Popular European – se gândesc la descurajarea nucleară ca la un posibil răspuns față de revenirea domnului Trump. Weber propune ca Franța, cu marile sale capacități nucleare, să conducă eforturile europene de descurajare. Schema sa ar putea include Regatul Unit, cu scopul de a transforma UE și cei mai apropiați parteneri europeni ai săi într-o putere nucleară.

Raționamentul de bază este solid și anume dacă domnul Trump va decide sau nu să elimine armele nucleare americane din Germania, Belgia și Italia. Totodată, mulți ucraineni vor recunoaște că renunțarea la arsenalul nuclear al țării în anii 1990 a reprezentat o greșeală tragică, care a pregătit scena pentru interferența și agresiunea rusească. 

Nu există nicio aplanare a situației în cazul Europei: domnul Trump nu va fi «dur» cu Rusia și nici nu va fi interesat de consolidarea NATO. Fostul președinte a calificat alianța ca fiind învechită și s-a gândit să iasă din ea. Uitați de «adulții din cameră» – viitoarea administrație Trump va fi ocupată mai mult de loialiștii lui Trump decât de republicani tradiționali.

Proiectul de lege bipartizan adoptat anul trecut, despre care se presupune că îi împiedică pe președinții americani să se retragă din alianță fără aprobarea Senatului sau un document al Congresului, este gol din punct de vedere juridic. Amenințarea la adresa alianței nu constă în retragerea oficială a Americii, ci mai degrabă în posibilitatea ca un viitor președinte să aleagă pur și simplu să nu vină în apărarea unui aliat atacat.

Europenii ar trebui să facă mult mai mult pentru a-și consolida capacitățile militare – inclusiv pe cele nucleare. Cu toate acestea, schema lui Weber este complet nerealistă. În cadrul sistemului existent de unanimitate, e echivalent cu a cere Franței să accepte, să zicem, un eventual veto al Ungariei asupra utilizării arsenalului său nuclear. Și dacă visele federaliste europene ar deveni realitate, Parisul s-ar confrunta cu perspectiva de a fi depășit la vot în această chestiune de către majoritatea calificată a Consiliului – o propunere neplăcută din punct de vedere politic oricărui lider francez.

În prezent, pur și simplu nu există suficientă încredere sau o înțelegere suficient de unitară a amenințărilor geopolitice pentru a «europeniza» orice putere letală, cu atât mai puțin forța nucleară a Franței. În plus, văzută de la Varșovia sau Tallinn, o forță nucleară europeană care este controlată în principal de un tandem franco-german ar părea în mare măsură inutilă, având în vedere istoricul ambelor țări în interpretarea greșită a Rusiei. 

Dar asta nu înseamnă că Europa, și în special Europa de Est, este neputincioasă. În primul rând, există un contingent considerabil de țări care au încredere una în alta, au o viziune comună asupra Rusiei și și-ar putea dobândi și susține cu ușurință propria lor descurajare nucleară – Polonia, statele baltice și nordicii. De fapt, ar fi suficient ca doar una dintre aceste țări să avanseze și să absoarbă costul fix și apoi să ofere un aranjament de partajare a armelor nucleare altor părți care ar putea fi interesate.

Polonia, care investește masiv atât în capacitatea sa militară, cât și în energia sa nucleară, ar fi o evidentă deschizătoare de drumuri. Costul poate fi surprinzător de modest. Sistemul Trident din Marea Britanie, achiziționat în anii 1980, a costat aproximativ 21 de miliarde de lire sterline în prețurile actuale. Cheltuielile au fost repartizate pe mai mult de un deceniu, iar întreținerea anuală a fost de aproximativ 3 miliarde de lire sterline. Simpla anunțare a unei astfel de intenții poate determina Franța și/sau Marea Britanie să ofere Varșoviei un acord bilateral de partajare a armelor nucleare, ceea ce ar putea, la rândul său, să fie util. Dar, în cele din urmă, pentru ca descurajarea să fie credibilă, armele ar trebui să fie controlate de partea care e amenințată cel mai mult de un atac rusesc direct: însăși Polonia.

Într-o lume post-americană, o umbrelă nucleară poloneză ar putea ajuta la securizarea flancului estic al Europei. Ar oferi, totodată, o alternativă de garantare a securității Ucrainei odată ce luptele se vor opri, mai ales dacă aderarea la NATO nu ar mai reprezenta o opțiune. În mod fundamental, însă, o Polonie nucleară ar oferi un răspuns la o problemă perenă a geopoliticii Europei: cum să împiedicăm Germania și Rusia să încerce să domine masa terestră eurasiatică". 

Pe această temă, merită reamintit faptul că Polonia a solicitat deja, în iunie 2023, să se alăture programului NATO de partajare nucleară. Solicitarea fusese formulată în contextul în care Kremlinul desfășura arme nucleare pe teritoriul Belarusului. 

Programul în cauză face parte din politica NATO de descurajare nucleară și permite țărilor membre care nu dispun de arme nucleare să participe la planificarea utilizării lor de către Alianța Nord-Atlantică. Armele sunt găzduite de anumite țări, dar rămân sub controlul SUA. 

În septembrie 2022, președintele polonez Andrzej Duda a declarat că Varșovia a purtat discuții cu SUA despre posibilitatea ca Polonia să se alăture programului de partajare nucleară.

Vorbind în iunie 2023 la Bruxelles, unde a participat la un Summit UE, Mateusz Morawiecki, premier la acea vreme, a spus că Varșovia vizează în mod activ să se alăture programului.

"Nu vrem să stăm cu mâinile-n sân în timp ce Putin escaladează un alt tip de amenințare", a subliniat premierul polonez. 

Morawiecki a adăugat că decizia finală va reveni SUA. 

Rămâne de văzut, pe de altă parte, date fiind declarațiile făcute de Donald Trump, dacă Polonia va trebui să se reorienteze și să caute sprijin pentru această inițiativă din partea altor țări din cadrul NATO.