Reprezentanții USR și AUR resping categoric varianta comasării alegerilor luată în calcul de actuala coaliție de guvernare PSD-PNL, apreciind că este neconstituțională. Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, afirmă că „cea mai corectă comasare” ar fi contopirea PSD cu PNL, în vreme ce AUR și-a manifestat dezacordul organizând proteste cu sute de participanți în mai multe orașe din țară.
Context. Liderii PSD și PNL discută despre posibilitatea comasării celor patru rânduri de alegeri de anul acesta, cei mai mulți dintre ei înclinând în favoarea „contopirii” scrutinelor, pe motiv că s-ar asigura o prezență mai mare la urne. O variantă ar fi ca europarlamentarele să se desfășoare odată cu localele, iar parlamentarele cu cel de-al doilea tur al prezidențialelor. Până joi dimineață nu fusese făcut public un calendar al „comasărilor”, dar mai multe publicații au scris că decizia a fost deja luată, inclusiv președintele Klaus Iohannis afirmând că „împreunarea” alegerilor ii se pare o idee bună.
„Eu nu sunt împotriva unor comasări de alegeri, dacă se face bine, dacă se organizează din timp şi se anunţă, este o metodă de a reduce numărul de scrutine", a spus Iohannis.
„Depinde ce comasezi și cu cât timp anunți înainte. În momentul în care mai sunt patru luni de zile până la alegeri, este o bătaie de joc, se calcă în picioare democrația. Să schimbi regulile în timpul jocului e ca și cum într-un meci de fotbal se joacă, se joacă și are unul 1-0 în minutul 60 și zice: gata, s-a terminat meciul, rămâne așa, nu mai jucăm 30 de minute, că mie îmi convine cum e”, a precizat Ionuț Moșteanu pentru RFI.
„Eu zic că e neconstituțional. Noi, ca partid parlamentar, putem opri comasarea, doar dacă o modificare de Cod Administrativ trece prin Parlament și putem ataca la CCR. Organizarea în sine se face prin Hotărâre de Guvern, aia poate fi atacată eventual în contencios. Cred că vor da Ordonanță de Urgență, ca să scape de Parlament și de această problemă. Oricum, dacă ajunge la CCR, la ce decizii a dat acest CCR în ultimii doi ani de zile, mă aștept să știe dinainte exact și motivarea și tot, să se miște CCR foarte repede, să-i dea dreptate lui Ciolacu”, a mai afirmat deputatul USR.
Întrebat cum va contracara Uniunea Salvați România o eventuală strategie a PSD și PNL de a avea candidați comuni în orașele cu primari USR, deputatul a răspuns: ”Cred că asta ar fi cea mai corectă comasare, ca PSD să se comaseze cu PNL, pentru că au dovedit că sunt partide similare, cu un singur interes clientelar, pentru clientela de partid, un PSD roșu cu un PSD galben să se comaseze”.
Primarul Brașovului, Allen Coliban (USR), a opinat, de asemenea, într-un interviu pentru Digi24 că varianta comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale încalcă drepturile constituționale, în fapt chiar dreptul de a alege și de a fi ales.
„Democrație sănătoasă se face pe bază de predictibilitate. Să-i dai omului șansa să își ducă mandatul până la capăt. În cazul de față am vorbi despre un mandat scurtat cu aproape 5 luni. Pe de altă parte, pentru cetățeni, și pentru toți cei care sunt atenți la ce se întâmplă în politică, să fie foarte clar când merg să pună ștampila. Nu poți să ai un factor politic care să aleagă în funcție de interese de conservare a puterii și să schimbe asta fără predictibilitate. Sunt câteva aspecte și care țin de constituționalitate, de faptul că în legislația românească, dreptul de a alege și de a fi ales, în cazul unui rezident, trebuie să ai reședința cu minim 6 luni stabilită înainte. Despre astfel de probleme nu aud vorbindu-se foarte răspicat, și sunt lucruri care influențează toată dinamica unei campanii și a alegerilor. Și totodată drepturile constituționale ale românilor”, a precizat Coliban.
Sute de membri AUR și susţinători/simpatizanți, flancaţi de jandarmi, au protestat miercuri seară în Piaţa Victoriei şi ulterior în faţa sediului PSD din Bulevardul Kisellef faţă de intenţia coaliţiei de guvernare de a comasa alegerile.
Manifestanții au format un cortegiu funerar și s-au deplasat în urma unui coșciug pentru a atrage atenția că guvernul Ciolacu vrea să îngroape votul.
„Nu comasate!”, „Vrem democraţie!”, ”Vot comasat, Vot îngropat!”, au scandat ei.
AUR a organizat proteste cu sute de participanți în mai multe orașe, liderul George Simion participând la cel de la Timișoara.