Postări (predica pe scurt)

Dacă ați observat, pericopele evanghelice din primele Duminici ale anului civil vin cumva în rafală: scurte, pe teme nu mereu plăcute, incomode chiar, concise în redactare și cu multe înțelesuri la care putem medita. Textul din Duminica aceasta, numită și a lui Zaheu, nu face excepție. Pe scurt despre o lectură la rândul ei scurtă: ca de mai multe ori în Evanghelii, Îl vedem pe Mântuitorul în turneu. De data aceasta în Ierihon unde, tot ca de obicei, multă lume, curioși, gură cască, oameni religioși cărora nu le venea să creadă că tocmai ei asistă la plinirea profețiilor, sceptici, progresiști, pensionari obosiți. În spatele cordonului format pe ulițele oricum strâmte, protejate astfel de arșița soarelui, cineva mai mic de statură tot încearcă să tragă cu privirea. Zadarnic. Lumea face zid. Se suie atunci într-un copac – Luca este precis ca orice om de știință: sicomor –, își întinde gâtul și privirea. Domnul îl vede imediat și îi spune cu glas tare: Zahee, așa îl chema, coboară și mergi cu mine că am să zăbovesc în casa ta! Zis și făcut. Ce surpriză pe familie! În ciuda ospitalității fără ceas a orientalilor, venirea unui străin cu oarece faimă provoca emoții, zgomote la bucătărie, chicote și șușoteli. Afară, lumea murmura la rândul ei: păi la ăsta trage? Tot la unul bogat? La mai marele vameșilor, doctor plagiatus, la coruptul acela cu achizițiile pentru supravegheat granița? Departe de gura târgului, în casă, cel bârfit Îi comunică Domnului decizia lui morală: jumătate o donează săracilor, iar dacă ar fi păgubit pe cineva, se angaja să returneze banii împătrit. Ce socoteli complet diferite între afară și înăuntru! Ce dreptate aparentă afară și ce smerenie autentică înăuntru!

Observăm la rândul nostru oarece lipsă de consecvență: tânărului bogat în căutare de mântuire, despre care ne relatează Marcu, Hristos îi cere să ofere săracilor averea integral, fără să păstreze nimic. Acum, la Zaheu, se mulțumește cu jumătate. Cum așa, ne întrebăm precum “opinia publică” de atunci și până azi? Ei bine, Domnul face o diferență între tânărul probabil necăsătorit, fără oligații, și un tată de familie, înalt funcționar la vamă, cum aminteam. Pentru ca acesta să nu mai ciupească, să mai ceară ceva, precum medicul blestemat unui canceros pe moarte, Domnul îi dă voie să gestioneze jumătate din avere, salvându-și onoarea publică și având resurse pentru întreținerea familiei deopotrivă. Dreptatea lui Dumnezeu nu coincide nici cu tabla înmulțirii și nici cu compunerile celor de la DNA. Este pur și simplu alta. Revenim afară: cei de față comentează, ba chiar se formează tabere cu opinii ferme. Unii spun că Zaheu este patriot, că a furat de fapt din banii ocupantului roman, că a furat, dar a și mai făcut ceva, că-i milostiv și că are familie frumoasă, că este chiar ctitor de biserică. Alții, dimpotrivă, că este o jigodie, un oligarh cu yachtul în port la Cezareea, că-i omul romanilor (americanii vremii), că ar vrea de fapt să candideze la o funcție politică, eventual de președinte, că este chel sau că și-a luat BAC-ul târziu. În fine, mai erau și cei care anulau dintr-un foc orice bârfă "măruntă", anunțând adevărul adevărat, "strategic": Zaheu este agent dublu, când cu Moscova, când cu Kievul, vânzând arme pe șest la toți. Nu se găsea nimeni să spună cât ar fi comisionul, dovadă că afacerea era nouă, necunoscută marelui public. În interior: reacția Domnului la decizia lui Zaheu este jovială, plină de energie și oricum motivantă. Ce bine! Azi s-a făcut mântuire casei acesteia! Și cei din interior, dar și cei de afară amuțesc o secundă, gândind aparent la același lucru: se lasă Hristos cumpărat sau vinde pur și simplu binecuvântarea prea ieftin?

Acestora, casnici și străini, înăuntru și afară, Mântuitorul se simte dator să le explice: “pentru că și acesta este fiu al lui Avraam”. Se declanșează iarăși un val de aprecieri, like-uri și emoticoane, rânjete, comentarii și meme, unele deștepte, altele trase de păr. Postacii cercetează originea lui Zaheu, își trimit unul altuia tot felul de capturi, poze, înregistrări, făcături cu IA care pare reale, televiziunile titrează "știri rupătoare de inimă", crainicele se bâlbâie și experții de dimineață rămân în studiou până seara. Pe drept cuvânt: explicația Mântuitorului nu este chiar deloc satisfăcătoare, ba am putea spune că în urechile contemporanilor suna bizar, provocator. Pentru că era truism și Revelație în același timp. Hristos are în vedere omenitatea gazdei lui, potrivit antropologiei biblice, în vreme ce contemporanii numără mașinile din curte, orbiți de materialism. Confuzie tipică pe FB și alte rețele scurtcircuitate. Domnul se vede așadar nevoit să explice iarăși, de data aceasta analog: “Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut”. Stupoare: într-un fel sau altul, sub ocupație, așteptând mai curând un mântuitor politic, tuturor le sună cumva, că erau sau nu bogați. Că vor sau nu, se recunosc în cel pierdut chiar dacă nu se regăsesc toți în Hristos, în Cel care aduce scăparea, adevărata alternativă, adică nu eliberarea punctuală, ci libertatea originară și viitoare deopotrivă. Iar Zaheu? Nu mai avem, nici măcar în scrierile aprocrife, informații de încredere despre el, cum nu avem nici despre alții cărora Domnul le înseninează viața, vindecându-i sau punându-i pe făgaș. Și "cazul" acesta se pierde cumva în magma binelui făcut fără scop, în gratuitatea marilor gesturi care, ca un făcut, încurcă mai tot timpul pe oamenii mărunți de atunci și de oricând. Acestea fiind zise, adică postate,

Sus să avem inimile!