Ferma Dacilor. Patronul interlop al pensiunii indică doi basarabeni drept posibili autori ai incendiului în care au murit opt oameni


Ferma Dacilor. Patronul interlop al pensiunii indică doi basarabeni drept posibili autori ai incendiului în care au murit opt oameni

Anchetatorii vor face o expertiză prin care să stabilească dacă focul care a mistuit pensiunea Ferma Dacilor în dimineața de 26 decembrie 2023 a fost pus intenționat, după ce Cornel Dinicu, patronul pensiunii, a lansat o nouă ipoteză despre cei pe care îi bănuiește că ar fi declanșat incendiul.

Dinicu a depus și o plângere penală în acest sens, precizând că suspectează doi cetățeni moldoveni, care ar plănui să părăsească țara înainte de a fi audiați de anchetatori, arată siteul TVRinfo.ro. Aceștia ar fi fost angajați recent la pensiune și se aflau în incintă în momentul în care a izbucnit incendiul, fiind cazați la parterul uneia dintre case.

Totodată, Cornel Dinicu spune că cei doi cetățeni moldoveni nu au fost audiați până acum. 

PODUL a redat AICI mărturia unuia dintre supraviețuitorii incendiului care a mistuit Ferma Dacilor, în dimineața de 26 decembrie, omorând opt persoane și dezvăluind ilegalități inimaginabile, nereguli, nepăsări, încropeli și cârdășii penale cu instituții ale statului. Versiunea acestuia contrazice varianta unei potențiale mâini criminale, ipoteză lansată chiar de proprietarul (din umbră) al complexului turistic înainte de a fi arestat preventiv la propunerea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.