Aţi văzut cu câtă dragoste şi evlavie ne-au îmbrăcat ninsorile pământul în alb? S-au făcut a nu vedea rănile şi dezordinea lăsate de om pe chipul tăcut al pământului, acoperindu-l cu grijă pentru a se odihni până în primăvară.
Aţi auzit cu câtă sfinţenie împrăştiau copiii vestea Naşterii Domnului peste casele deznădăjduite ale basarabenilor? Oricât am fi de înstrăinaţi, colindele nu ne ocolesc şi vin spre sufletele noastre ca un licăr de speranţă pentru cei necăjiţi şi rătăciţi.
Aţi simţit cum fulgii de nea au valsat cu drag în faţa noastră, vorbindu-ne fără cuvinte despre frumuseţea vieţii şi minunile naturii? Sunt atâtea semne ce dau strălucire şi sens pământului nostru încât e de-a mirării cum refuzăm să le vedem...
Nu dispera! Priveşte la satul de baştină, la părinţi şi fraţi, la neamuri şi prieteni, la casa părintească, la dealurile şi câmpiile în alb, la pădurile tăcute şi bisericile în aşteptare, priveşte cu ochi de om liber la această vatră milenară, care îţi aparţine şi care te aşteaptă să-i fii stăpân.
Reascultă colindul despre Naşterea Domnului şi o să descoperi că avem identitate românească, că avem destin şi viitor doar în România reîntregită. Multă speranţă, încredere şi Unire, multă libertate şi bucurie în sufletele şi casele Domniilor Voastre!