EXCLUSIV. ”20 de zile în Mariupol”: CULISELE documentarului care dezvăluie lumii întregi crimele de război săvârșite de Rusia putinistă. ”Ne temeam că vom muri și că lumea nu va afla ce se întâmpla în oraș” / Anna Neplii

Distrugerea și ocuparea Mariupolului (20 mai 2022) au reprezentat unele dintre cele mai mari tragedii cauzate de Federația Rusă după începutul invaziei la scară largă. 

Din 26 februarie, orașul s-a aflat în mod constant sub atacul artileriei și al rachetelor rusești. Ulterior, valul de foc a fost înlocuit cu militari și tancuri. Treptat, ucrainenii rămași în oraș au pierdut contactul cu lumea exterioară. 

Mulțumită unui grup de jurnaliști ucraineni – Mstyslav Chernov, Vasilisa Stepanenko și Yevgeniy Maloletka, care au documentat, la fața locului, dezastrul de la Mariupol –, o serie de fotografii și înregistrări video ce prezentau crime săvârșite de trupele rusești au fost incluse în știrile internaționale de la acea vreme. Cu toate acestea, din pricina lipsei aproape complete de internet și a comunicațiilor prin satelit, trimiterea pozelor și filmulețelor se întâmpla destul de rar și într-o formă limitată. 

Pe 15 martie, jurnaliștii au reușit să se evacueze împreună cu 30 de ore de filmări, acestea urmând să facă posibil documentarul ”20 de zile în Mariupol” (pe care îl puteți viziona AICI subtitrat în limba engleză).

Pe tot parcursul anului trecut, jurnaliștii au continuat să lucreze cu martori oculari, documentând diverse episoade dramatice din istoria recentă a orașului de pe malul mării. 

Au fost realizate 11 investigații privind crimele de război săvârșite de Federația Rusă, ulterior, cei trei jurnaliști fiind distinși cu Premiul Pulitzer. 

La o întâlnire cu presa și spectatorii, organizată după proiecția în premieră a documentarului de peste 90 de minute, la care au participat și jurnaliștii Podul.ro, Mstyslav Chernov a relatat că echipa de jurnaliști a reușit evacuarea din Mariupol chiar în cele din urmă momente în care aceasta mai era posibilă, cu ajutorul Forțelor Militare de Operații Speciale ale armatei ucrainene. Fotografiile și filmările lor aveau să arate lumii întregi ce s-a întâmplat cu adevărat în oraș, rușii cauzând atrocități similare în toate orașele și localitățile ucrainene din prima linie. 

”De fapt, eram foarte îngrijorați că vom muri și că lumea nu va vedea ce se întâmpla în oraș. Cel mai înfricoșător a fost în noaptea petrecută în spital, când aproape că am fost înconjurați de ruși. Fără ajutorul militarilor ucraineni n-am mai fi reușit să ieșim de acolo. Din păcate, unii dintre ei au murit în timp ce alții aveau să fie capturați la Azovstal. Nu am putut lansa documentarul înainte de a fi ei schimbați cu prizonieri ruși, fiindcă altfel i-am fi supus unor riscuri majore. Acum s-au întors acasă”, a punctat Mstyslav Chernov. 

A doua zi după evacuare, când echipa de jurnaliști ajunsese deja în Zaporizhzhia, rușii au bombardat Teatrul Dramatic, unde se ascundeau sute de civili printre care și mulți copii. 

”Am fost la teatru înainte să plecăm și chiar erau foarte mulți oameni acolo, câteva sute cu siguranță. Când am aflat că fusese bombardat, am început imediat să documentăm subiectul, încercând să găsim persoane care aveau cunoscuți printre cei de acolo. Am încercat să reconstituim faptele, dar acest lucru este extrem de dificil pentru că nu erau jurnaliști în teatru, iar oamenii ștergeau toate fotografiile și înregistrările video când părăseau orașul pentru că urmau să treacă prin blocaje rutiere rusești”, a relatat Mstyslav Chernov.

La rându-i, Vasilisa și-a amintit că, atunci când au auzit prima oară limba ucraineană la un punct de control, au izbucnit cu toții în plâns. 

”Ne temeam că nu o vom mai auzi niciodată”, a spus ea. 

Jurnaliștii au fost norocoși că au reușit să plece cât încă rușii nu instalaseră filtre stricte. La doar o săptămână după aceea, documentaristul lituanian Mantas Kvedaravicius și colaboratorii săi aveau să fie executați (a se citi asasinați) de ruși în cursul unei tentative de evacuare, cu aceeași ocazie fiind pierdute și valoroasele filmări realizate de aceștia. 

Mstyslav și Vasilisa au subliniat că materialele pe care au reușit să le scoată din Mariupolul ocupat sunt cu adevărat neprețuite, acestea reprezentând dovezi ale crimelor de război săvârșite de ruși. Orașul fiind izolat și tăiat de la orice tip de comunicare, nu puteau să le trimită la redacție. Aceste filmări originale vor fi folosite în cadrul unor investigații viitoare.

Mstyslav și Vasilisa au punctat și faptul că materialele care nu au fost incluse în documentar sunt acum disponibile gratuit în arhive. Acestea pot fi folosite pentru a documenta și stabili diverse crime comise de ruși.

”Dar pentru a investiga astfel de infracțiuni de o gravitate extremă, din păcate, nu sunt suficiente doar fotografiile și înregistrările video. Avem nevoie de mii de relatări ale martorilor oculari, opinii ale experților, imagini prin satelit și, cel mai important, acces la locul crimei. Acest acces reprezintă principala problemă. De exemplu, știm că la Bucea s-au comis sute de astfel de infracțiuni. La Mariupol sunt zeci de mii. Totuși, până când procurorii nu se vor putea deplasa la fața locului nu se poate avansa cu nimic. Rușii șterg acum urmele crimelor de război. Distrug cartiere întregi, deopotrivă cu rămășițele umane din casele arse și năruite, urmând să construiască clădiri noi”, a avertizat Mstyslav.

Deși jurnaliștilor le-a fost destul de dificil să aleagă între materialele ce au intrat în compoziția documentarului ”20 de zile în Mariupol”, Mstyslav a ținut să adauge o filmare ce surprinde munca fantastică a Crucii Roșii ucrainene, precum și mai multe secvențe despre populația civilă, spitale și copii morți. 

”Totuși, am înțeles că dacă ar exista prea mult conținut foarte dur, filmul ar fi respingător. De aceea a fost atât de important să găsim echilibrul potrivit”, a explicat el. 

Realizat într-un format de poveste relatată la persoana întâi, documentarul își ține spectatorii cu sufletele la gură, reconstituind 20 de zile în Mariupol cu ajutorul imaginilor și al mărturiilor victimelor. Unul dintre scopuri a fost acela de a transmite sentimentul unei capcane uriașe în care s-au aflat sute de mii de locuitori din Mariupol. 

Documentarul își atinge țintele, oamenii privind evenimentele cu simpatie și înțelegere, mulți întrebând cum să le ajute pe victime și cum să-i ajute pe ucraineni în general. 

”Când am prezentat documentarul în străinătate, după ce l-au vizionat, mulți oameni mi-au spus că de acum înainte nu vor mai putea percepe niciodată știrile în mod simplist, superficial. Pentru că de acum știu ce se întâmplă cu adevărat în culise. De aceea, prezența jurnaliștilor la fața locului e atât de importantă”, a subliniat Mstyslav. 

Totuși, Mstyslav și Vasilisa au mai remarcat și că, în toată perioada în care documentarul a fost proiectat în străinătate, au existat și acei oameni care au repetat narațiunea propagandistică rusească potrivit căreia, ”desigur, evenimentele sunt triste, dar Ucraina e de vină pentru că a provocat Rusia”. Bunăoară, câteva astfel de comentarii au fost făcute de cetățeni din Israel și Serbia. 

”Dar nici n-am mai apucat să răspund acestor provocări, pentru că certurile deja izbucniseră în public”, și-a amintit Mstyslav. 

Alți spectatori întreabă mai ales despre oamenii ale căror drame au fost prezentate în documentar. Mulți vor să afle detalii despre viața ofițerului de poliție Volodymyr.  

Celor interesați, Vasilisa le-a spus că echipa de jurnaliști se află într-o permanentă legătură cu el. După ce a fost evacuat din Mariupol, a rămas în regiunea Donețk, în orașul Pokrovsk, unde a continuat să ajute victimele războiului. A fost rănit când o rachetă rusească a lovit o clădire civilă înaltă. Au fost două lovituri, iar Volodymyr ajunsese la fața locului după cea dintâi, pentru a ajuta victimele împreună cu medicii veniți. În curând, clădirea a fost lovită a doua oară. Din fericire, Volodymyr a supraviețuit și acum se recuperează în spital. 

”Continuăm să ținem legătura cu mulți dintre oamenii care au apărut în documentar. Primim și o mulțime de comentarii din partea celor care și-au recunoscut rudele în diversele scene și povești. Suntem în contact și cu foștii angajați ai spitalului Mariupol, care s-au mutat aproape toți la Kiev, unde și-au deschis propriul spital. Ne gândim mereu la cei rămași în Mariupolul ocupat, cu unii reușim să menținem contactul”, a rezumat Vasilisa.  

De regulă, documentarul se încheie cu un moment de reculegere în memoria celor decedați, acesta fiind urmat de aplauze pentru cei ce au supraviețuit.