VIDEO. Gabriel Liiceanu a zbierat, nervos, la Tudor Chirilă să facă liniște când artistul a huiduit-o pe fesenista Raluca Turcan / Turnătorul Bălăceanu Stolnici și alți odioși ai Securității au ajuns „păsări” ale răului într-un splendid grup statuar dedicat anticomuniștilor Monica Lovinescu și Virgil Ierunca

Prezența fesenistei* cu studii la Moscova Raluca Turcan, ministru liberal al Culturii în controversata alianță PSD-PNL, la inaugurarea grupului statuar din Cotroceni dedicat memoriei Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca, cele mai puternice voci anticomuniste de la Europa Liberă, din anii cumpliți ai dictaturii ceaușiste, a fost criticată public, chiar la fața locului, de artistul Tudor Chirilă.

Vorbele mânioase ale contestatarului l-au enervat însă atât de tare pe filosoful Gabriel Liiceanu*, inițiatorul proiectului statuar și editorul care a publicat și beneficiat de întreaga operă scrisă a Monicăi Lovinescu (și nu numai), încât a zbierat de mai multe ori, la evenimentul închinat celor doi, cerându-i lui Chirilă să tacă. Și-a cerut apoi scuze, susținând că nici lui nu-i place alianța PSD-PNL, dar că nu era momentul unui act de contestare publică. 

„Nunununu, nu e  conferință de presă! Domnule, NU E CONFERINȚĂ DE PRESĂ! Nu este normal ce faceți!”, a strigat Liiceanu de la microfon îndreptând amenințător arătătorul către artistul care critica indecența și platitudinile rostite de Turcan la inaugurarea de duminică. VIDEO mai jos (de la minutul 46) 

*Gabriel Liiceanu este patronul editurii Humanitas și una dintre figurile publice contemporane care, deși admite că nu s-a opus niciodată fățiș regimului comunist totalitar și criminal, ci doar a „rezistat” prin refugierea în cultură (afirmație care a enervat-o teribil pe Herta Muller, autoare distinsă cu premiul Nobel pentru Literatură și victimă a opresiunii comuniste), a reușit să se asocieze cu admirabila rezistență anticomunistă din anii cumpliți de dictatură, mai ales prin publicarea la editura Humanitas a volumelor de memorii ale celor oprimați și/sau exilați de regimul odios instalat în România între 1947 și decembrie 1989. Numeroasele titluri publicate i-au adus nu doar vizibilitate constantă și prilej de a vorbi despre opozanții regimului, asociindu-se subtil cu ei (deși poetul Mircea Dinescu spune răspicat într-un text că Liiceanu chiar a încercat să-l determine pe bunul său prieten Andrei Pleșu să nu se opună regimului ceaușist), ci și importante câștiguri financiare, grupul Humanitas reușind să prospere, în ciuda faptului că România este pe ultimul loc în Europa la vânzările de carte.

*Fesenistă pentru că Turcan provine din PDL emanat din PD emanat direct din FSN. În plus, așa-zisa liberală a studiat la Moscova, într-o perioadă în care mai toți românii își doreau intrarea României în NATO și UE. Mai mult, Turcan este membră importantă a PNL, formațiune care a avut nerușinarea să-l mențină în rândurile sale pe turnătorul dovedit Constantin Bălăceanu Stolnici și să-l omagieze constant, deși cunoștea prea bine trecutul sinistru al acestuia. Colaborarea lui Bălăceanu Stolnici cu organul represiv al partidului comunist a durat până în decembrie 1989 când a fructificat, fără jenă și remușcări, oportunitatea de a intra în politică, pozând în victimă alături de victimele reale care l-au crezut până la apariția dovezilor indubitabile privind colaborarea cu Securitatea. 

Mai mult, PNL (în cârdășie cu PSD) a boicotat, în luna octombrie, ședința CGMB în care denumirea comunistă Bulevardul Primăverii urma să fie înlocuită cu Bulevardul Monica Lovinescu (de la nașterea căreia s-au împlinit în luna noiembrie 100 de ani). Deci este limpede că Turcan nu avea ce să caute la un eveniment dedicat unor figuri curate ale luptei anticomuniste.

Grupul statuar reprezentându-i pe Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, dar conținând și o referire elocventă la tehnicile de filaj, intimidare și supraveghere securiste, sub forma unui stâlp/copac de pe care pândesc lacome păsări de pradă cu chipuri umane (un soi de harpii mitologice), este realizat de sculptorul Virgil Scripcariu în bronz și inox. 

Ce este cu adevărat formidabil, dincolo de evocarea genială a ciripitorilor Securității criminale (unii dintre aceștia prieteni intimi ai cuplului Lovinescu-Ierunca, care le-au trădat fără remușcări încrederea, curajul și loialitatea), este senzația de imponderabilitate a celor doi, de diafan și sublim, de privire limpede și senină, în ciuda faptului că sculptura este realizată dintr-un material greu, robust. Lucrarea prezintă o serie de crestături mărunte realizate de artist cu „toporișca” care ar simboliza rănile sufletești ale celor doi (și nu numai pentru că Monica Lovinescu a fost victima unui atac brutal orchestrat de Securitate în 1977).

Gabriel Liiceanu a dezvăluit cine sunt harpiile închipuite de Virgil Scripcariu. Unii dintre internauți au opinat că figura cea mai de sus seamănă izbitor cu Dan Voiculescu, infamul patron securist al Antenelor, cel suspectat că a furat banii poporului român, cel mai probabil de ordinul zecilor de milioane de dolari dacă nu chiar sutelor (de milioane), la schimbarea de regim din anii 1989-1990. Voiculescu nu a fost totuși conectat cu postul de radio Europa Liberă, Gabriel Liiceanu precizând că cele cinci hapii securiste din lucrarea lui Scripcariu au legătură cu turnătorii și securiștii conectați cu EL.

„Sunt capetele unor lichele cărora unii dintre noi le-am făcut un apel în 1990, să facă un pas înapoi, să nu ne însoțească în continuare în mizeria istorică pe care o creaseră. Ca dovadă că e așa, artistul a avut în minte, cu fiecare figură, haideți să vă spun…unul dintre ei este cel al cărui centenar a fost sărbătorit cu mare fast la Academie (Română), în același an cu Monica Lovinescu, Bălăceanu-Stolnici. Toți cei cinci de acolo sunt oameni din Securitate care au avut de-a face cu infiltrarea Europei Libere”, a precizat Gabriel Liiceanu la finalul ceremoniei de inaugurare. VIDEO la finalul textului

Cel mai probabil este vorba de cei cinci cei mai scârboși turnători din topul realizat cu ani în urmă de Neculai Constantin Munteanu (Alex Mihai Stoenescu, Nicolae Balotă, Ivan Deneș, Constantin Bălăceanu Stolnici, Emanuel Valeriu).

„A lucrat pentru Securitate până la revoluție. În decembrie 1989 era propus pentru trecerea la un nivel superior al muncii informative la Directia a III-a, Contraspionaj. Ironia sorții, revoluția a pus capăt carierei unui turnător cu vocație și cu perspective. Un destin frânt!

După revoluție a început să-și plimbe morga boierească în medii democratice. Membru de vază al Partidului Național Liberal, superbă ipocrizie, a leșinat în ședința în care partidul se răfuia cu Mona Muscă, informatoare inofensivă și fără noroc, dar care a avut tăria de caracter să se retragă din viața publică. Stolnici a fost ofensiv. Era al patrulea senior liberal care colaborase cu Securitatea.

A recunoscut doar strâns cu ușa documentelor, deși numele „Laurențiu” figura în cartea „Operațiunea Melița și Eterul”, fără a se ști cine se ascunde spate. A negat, a jucat cartea uitării. Nu-și mai aducea aminte! Cu documentele pe masă a recunoscut câte ceva. A jucat rolul informatorului inofensiv. Probatoriul CNSAS, neobișnuit de amplu, a spulberat orice îndoială. A turnat pentru bani, pentru carieră și din exces de zel. Omul trăia voluptatea turnătoriei. Chestie de caracter. Boierul avea apucături de rândaș și de slugă hoață”, afirmă NC Munteanu despre turnătorul Bălăceanu Stolnici.

Precizările lui Tudor Chirilă:

„Sunt furios și revoltat, poate de aceea un pic incoerent. Astăzi m-am dus la inaugurarea monumentului dedicat memoriei Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca, opera artistului sculptor Virgil Scripcariu, inițiativă a fundației Humanitas. 

A vorbit Gabriel Liiceanu, un discurs care a debutat cu explicația întârzierii de câteva săptămâni a inaugurării din cauza unui furnizor care nu și-a onorat promisiunea de a livra la termen materialul pentru soclu. A continuat apoi explicând audienței importanța acestui moment din perspectiva omagierii unor voci care nu au încetat niciodată să reprezinte repere fundamentale ale libertății de exprimare, într-o perioadă în care România se scufunda în bezna imorală a comunismului. Două voci care au ținut aprinsă lumina speranței că libertatea e o valoare ne-negociabilă, pe care dacă românii nu o vor uita, o vor întâlni din nou, în cele din urmă. Așa percep eu existența Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca, așa am deschis ochii mari, încercând să înțeleg de unde venim, după ce, în liceu, am citit Fenomenul Pitești. 

Am avut apoi surpriza neplăcută să văd că ia cuvântul Raluca Turcan, care a spus audienței cum a crescut ea cu Europa Liberă, a mai rostit, într-un limbaj de lemn, câteva banalități de context, după care a încheiat discursul recunoscând că statul român nu a putut face un asemenea monument sau ceva de genul ăsta. 

De când a început discursul acestei doamne, am început să mă cam sufoc la gândul inadecvării absolute a prezenței și mai ales a discursului ei. Cum să ai tupeul să vorbești când tu reprezinți șleahta moștenitoare a comunismului, șleahta care a confiscat exact momentul eliberării României de comunism, transformând societatea noastră în terenul viran de valori morale pe care rătăcim azi? Cum să iei cuvântul, când ești beneficiarul direct al celor care i-au forțat în exil pe Monica Lovinescu și Virgil Ierunca? 

Nu am putut să mă abțin și i-am strigat toate astea. Și am făcut asta pentru că mi s-ar fi părut mai grav să tac și să accept această abjectă formă de compromis, în care noi, cetățenii, victime ale schilodirii morale a României, suntem obligați să auzim discursul  comemorativ al unui reprezentant al călăilor la inaugurarea unui monument dedicat celor care au luptat împotriva lor. 

Poate că urletul meu revoltat a stricat o ceremonie, doar oare nu asta am învățat de la Monica Lovinescu și Virgil Ierunca? Să nu renunțăm și să nu tăcem? Când era bine să mă revolt împotriva unei asemenea miƶerii? Acasă, în propria intimitate? 

Ce e mai grav, un strigăt de revoltă care întrerupe o ceremonie comemorativă sau tăcerea resemnată care consfințește pactul cu răul?

Prezint scuze celor din audiență care consideră că reacția mea a fost nepotrivită.  Eu cred că a fost momentul oportun.

PS. Monumentul (superb) se află la intersecția străzilor Grigore Romniceanu cu Doctor Petre Herescu, în cartierul Cotroceni.”