Fericire la Bruxelles! Pro-europeanul Donald Tusk a devenit premierul Poloniei. Cum vor arăta Polonia și Uniunea Europeană în mandatul polonezului desemnat de Politico cel mai influent politician de pe continent. Analiză


Fericire la Bruxelles! Pro-europeanul Donald Tusk a devenit premierul Poloniei. Cum vor arăta Polonia și Uniunea Europeană în mandatul polonezului desemnat de Politico cel mai influent politician de pe continent. Analiză

Liberalul pro-european Donald Tusk a primit votul de încredere al parlamentului polonez pentru postul de premier, după opt ani de guvernare a conservatorilor din Partidul Lege şi Justiţie (PiS) aflați permanent în conflict cu Bruxellesul pe tema statului de drept, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Din cei 460 de deputaţi ai Seimului, camera inferioară a legislativului polonez, 248 au votat pentru Tusk şi 211 au votat împotrivă. Mai devreme Seimul respinsese guvernul minoritar al guvernului conservator în exerciţiu Mateusz Morawiecki, desemnat de președintele Andrzej Duda, un aliat al PiS, în ciuda rezultatului alegerilor din octombrie în urma cărora coaliția formată de Tusk obținuse majoritatea.

În acest timp, două hotărâri emise în aceeași zi de Tribunalul Constituţional polonez ameninţă să complice planurile viitorului guvern pro-european al lui Donald Tusk de anulare a măsurilor judiciare decise de guvernul conservator ce au condus la blocarea de către Comisia Europeană a fondurilor ce revin Poloniei în planul de relansare post-pandemie.

Astfel, Tribunalul Constituţional de la Varşovia a considerat neconstituţională o "amendă" de un milion de euro pe zi pe care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a impus-o Poloniei pentru neaplicarea unei decizii a CJUE asupra noului regim disciplinar al judecătorilor polonezi, amendă redusă între timp la jumătate, dar din care guvernul de la Varşovia nu a plătit nimic.

În urma tratativelor cu Bruxellesul, guvernul de la Varşovia a acceptat să dizolve noua cameră disciplinară pentru judecători, instituţia ce făcea obiectul controverselor în cazul înaintat CJUE de către Comisia Europeană. Respectiva cameră disciplinară a fost înlocuită cu un nou organism, decizie trimisă Tribunalului Constituţional spre validare, dar această instanţă a tot amânat-o, pronunţându-se abia luni, iar decizia a fost de respingere.

Donald Tusk, fost premier al Poloniei, între 2007 și 2014, şi fost preşedinte al Consiliului European, a format după alegerile legislative din 15 octombrie o majoritate eterogenă, alcătuită din trei alianţe cu orientări diferite, iar prioritară pentru guvernul său va fi deblocarea fondurilor europene.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat luni alegerea pro-europeanului Donald Tusk în funcţia de premier al Poloniei şi a cerut Varşoviei să păstreze "unitatea" cu Kievul în faţa Rusiei.

„Viitorul Ucrainei şi al Poloniei se bazează pe unitate, asistenţă reciprocă şi parteneriat strategic pentru a învinge inamicul nostru comun", a precizat Zelenski pe X (Twitter). 

„Atunci când suntem împreună, libertatea ambelor noastre națiuni devine imbatabilă. Apreciem sprijinul Poloniei. Împreună, ne potențăm reciproc și astfel întărim Europa. Sunt convins că Ucraina și Polonia vor rămâne angajate în cauza apărării libertății globale”, a mai scris Zelenski în rețelele de socializare.

Foto: Twitter

Publicația Politico l-a desemnat recent pe Tusk drept politicianul european al anului 2024, arătând într-o analiză care justifică această alegere că „populiștii pot fi învinși chiar și într-un sistem perfectibil” dacă platforma pro-europeană este coerentă.

„(Donald Tusk) reprezintă o fărâmă de speranță pentru centriștii de pe continent, care au privit cu disperare cum forțele populiste au ajuns de la periferie la guvernare: Giorgia Meloni este la putere în Italia, amicul lui Putin, Robert Fico, s-a întors în Slovacia, Alternativa pentru Germania, de extremă dreaptă, este în creștere în sondaje, iar Fidesz al premierului ungar Viktor Orbán pare mai puternic ca niciodată. Și asta fără a-i mai menționa pe cei doi elefanți blonzi din încăpere: Donald T. de cealaltă parte a Atlanticului și uimitoarea clasare pe primul loc a lui Geert Wilders în alegerile olandeze.

Apariția lui Tusk este sărbătorită poate nicăieri mai mult decât la Bruxelles, unde este admirat și apreciat după ce a fost președinte al Consiliului European din 2014 până în 2019. Sub conducerea PiS, guvernul polonez a fost mult timp în dezacord cu UE din cauza regresului în ceea ce privește statul de drept, mai ales după ce a adoptat o serie de reforme despre care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că au compromis independența judiciară, a criticat cu înverșunare instituțiile UE și a votat împotriva unor acte legislative esențiale. Înainte de câștigarea alegerilor, Tusk a promis să anuleze reformele judiciare ale predecesorilor săi - o mișcare care ar face probabil ca UE să renunțe la diversele sale încercări de a ține Varșovia în frâu - și să scoată Polonia din îngheț și să o readucă în centrul procesului decizional al UE”, arată Politico.

Publicația mai consideră că „reverberațiile revenirii lui Tusk ar fi resimțite în întreaga Europă. Relațiile polono-germane s-au deteriorat în timpul anilor în care PiS a fost la putere, pe fondul cererilor insistente ale Varșoviei ca Berlinul să plătească peste 1000 de miliarde de euro pentru reparații de război, cereri invocate de fiecare dată când partidul de guvernământ avea nevoie de un impuls în sondaje. Relațiile Poloniei cu Franța au fost, de asemenea, tensionate, guvernul PiS criticând eforturile lui Emmanuel Macron de apropiere de Kremlin. Cu Tusk din nou la cârma Poloniei, aceste tensiuni s-ar atenua cel mai probabil, iar troica de securitate Polonia-Franța-Germania s-ar putea întoarce la treabă.

În Ungaria, Orbán pierde astfel unul dintre cei mai importanți parteneri ai săi. Budapesta și Varșovia s-au protejat reciproc prin veto-ul asupra încercărilor de declanșare a așa-numitei proceduri a articolului 7, care suspendă drepturile de vot ale guvernelor în UE atunci când a avut loc o încălcare a valorilor fundamentale ale Uniunii. Odată cu înfrângerea lui Kaczyński, Orbán este expus. Maghiarul are un nou aliat potențial în Slovacia, dar Bratislava nu se confruntă cu procedurile articolului 7 așa cum a făcut-o Polonia, ceea ce face puțin probabil ca Fico să se hazardeze pentru a-și salva omologul maghiar. Și în timp ce victoria lui Wilders în alegerile din Olanda i-ar putea oferi în cele din urmă lui Orbán un nou colac de salvare, prezenta dezordine din politica olandeză ar putea face ca o coaliție de guvernare condusă de Wilders să aibă nevoie de luni de zile pentru a prinde contur. Dacă va prinde…

Perspectiva unei Polonii conduse de Tusk aduce ușurare și la Kievul, având în vedere tensiunile tot mai intense instalate între cei doi puternici aliați din primul an de război rusesc, după revolta agricultorilor polonezi. Tusk a făcut apel la sprijinirea neclintită a Ucrainei”.

Donald Tusk a reușit să stârnească multă simpatie și la București, mai ales în mandatul său de președinte al Consiliului European când din această poziție a criticat adesea asaltul PSD, condus la acea vreme de Liviu Dragnea, asupra Justiției. Apoi, la inaugurarea mandatului României la președinția Consiliului UE, în cadrul ceremoniei de la București, Tusk a rostit integral discursul său în limba română, moment care s-a viralizat în on-line și i-a adus politicianului polonez numeroase laude. Video mai jos:



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.