"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Eșecul ofensivei ucrainene din acest an a provocat o modificare a strategiei occidentale față de Ucraina. Cel mai clar semn în această direcție este reprezentat de blocarea ajutorului care vine din SUA și UE - sub diverse pretexte și prin diverse mijloace, dar ideea este că Ucraina riscă să nu mai primească bani, arme și muniție. Asta marchează încheierea strategiei „îi înarmăm pe ucraineni și ucrainenii îi alungă pe ruși”. În mass-media occidentală pare că se conturează o nouă strategie „îi înarmăm pe ucraineni cât să reziste în fața rușilor până la încheierea unui armistițiu”.
Actuala conducere de la Kiev nu este de acord cu modificarea strategiei, continuă să solicite finanțare, arme și muniții pentru organizarea unei noi ofensive (Washington Post zice că următoarea ofensivă ucraineană va avea loc abia în 2025). Cert este că nu mai vin bani nici din SUA, nici din UE. Între timp s-au înmulțit zvonurile din presa ucraineană (și occidentală) cu privire la disensiunile dintre președintele Zelensky și comandantul armatei ucrainene generalul Zalujnîi. Tensiunea dintre politicienii și militarii de la Kiev, nemulțumirea societății față de direcția în care merge războiul ar avea câteva soluții din punctul de vedere al fostului consilier prezidențial Arestovici: lovitură de stat militară, Maidan-3, guvern de uniune națională, alegeri anticipare (cel mai probabil dacă se rupe pisica la Kiev va fi o combinație între aceste variante).
Războiul nu merge în favoarea ucrainenilor. După ce au respins cu succes primul val al ofensivei multi-direcționale a rușilor în 2022 și după ce au recuperat o mare parte din teritoriile ocupate, ucrainenii se confruntă cu o armată rusă reformată care a dovedit că se poate adapta din mers în fața tehnologiei occidentale. Digitalizarea câmpului de luptă a modificat enorm modul în care se duc bătăliile – iar rușii s-au adaptat foarte repede și au dezvoltat tactici care macină încet și sigur trupele și resursele ucrainene (rușii s-au dovedit extrem de eficienți în defensiva de pe frontul din Zaporojie în această vară). Acum ucrainenii se confruntă cu o reluare a ofensivei rusești, doar că extrem de diferită, la Avdiivka se întâmplă acum ce s-a întâmplat la Bahmut: o încercuire treptată a pozițiilor ucrainene, tăierea căilor de aprovizionare și forțarea apărătorilor să se retragă. Războiul din Ucraina s-a transformat într-un război de uzură, în care câștigă cel care are acces la resurse – iar ucrainenii riscă să piardă accesul la resursele occidentale dacă nu acceptă noua strategie.
Săptămâna viitoare ar trebui să se ia o decizie privind începerea negocierilor de aderare la UE pentru Ucraina și Republica Moldova. Parlamentul European și Comisia Europeană au recomandat șefilor de state și de guverne din UE să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova – însă nu toate țările membre UE sunt de acord cu asta. Cea mai vocală țară împotriva începerii negocierilor de aderare cu Ucraina este Ungaria, care a anunțat deja pe toate canalele posibile că solicită o amânare a acestei decizii pentru următorul Consiliu European.
Ca de obicei în istorie, ungurii nu sunt singuri când fac astfel de mutări (las de-o parte deocamdată discuția despre putinismul lui Viktor Orban). În Polonia are loc de aproape o lună un protest al transportatorilor polonezi care blochează punctele de trecere a frontierei cu Ucraina (pe scurt: transportatorii ucraineni au primit liberă trecere în spațiul UE pentru a putea aproviziona Ucraina, au profitat de acest acces și au intrat pe piața comunitară de transporturi, ceea ce a coborât încasările transportatorilor polonezi). Și în Slovacia au fost blocate punctele de trecere a frontierei către Ucraina, iar noul premier slovac (care în trecut a fost umilit la Kiev) a suspendat exporturile de armament către Ucraina (nu că ar fi fost multe, dar gestul contează). Polonia – Ungaria – Slovacia, altfel spus: Grupul de la Vișegrad. Citind presa germană mi se pare că aud pe fundal și un cântecele nemțesc în toată înghesuiala asta.
Revenind la chestiunea începerii negocierilor de aderare: dacă Ungaria își menține poziția va fi amânată săptămâna viitoare decizia începerii negocierilor cu Ucraina, vedem dacă și cum poziția Ungariei va fi susținută pe față de Slovacia, Polonia și (de ce nu?) Austria, eventual chiar Olanda. Adică Viktor Orban este cel mai zgomotos pe tema asta, dar sunt mai mulți care îl lasă să fie el primadona care încasează reproșurile. (Pentru Orban asta este o situație din care nu pierde nimic, poate să explice la Budapesta cum i-a pus el cu botul pe labe pe europenii care nu le mai dau bani ungurilor).
Va fi interesant de văzut ce se întâmplă cu Republica Moldova, Chișinăul s-a agățat în ultimul moment de trenul ăsta și a beneficiat de el doar în siajul războiului din Ucraina (sper că vă amintiți că Republica Moldova a depus cerere de aderare la UE la câteva săptămâni după ce o făcuse Ucraina și doar în urma unor presiuni consistente). Dacă Republica Moldova primește și ea o decizie de amânare a începerii negocierilor de aderare înseamnă că este văzută la pachet cu Ucraina de la Bruxelles și perspectivele de aderare sunt legate de evoluția războiului din Ucraina. Documentele și evaluările Comisiei Europene referitoare la pregătirea Ucrainei și Republicii Moldova pentru începerea negocierilor de aderare sunt absolut la mișto, situația reală din ambele țări în privința criteriilor de aderare este cu totul diferită – poate și discrepanța asta dintre documente și realitate va întări tabăra Ungariei.
În orice caz, dacă Ucraina primește o amânare săptămâna viitoare asta va constitui o creștere a presiunii asupra guvernului de la Kiev pentru acceptarea noii strategii occidentale de orientare către o defensivă și amânare a planurilor de recuperare de teritorii.
Problema majoră este alta și se găsește la Moscova: planul rusesc pentru Ucraina. Rusia lui Putin dorește o demantelare a Ucrainei în actuala sa formă și o reconstituire într-o formă care să fie pe placul Kremlinului. (Nu-mi este clar în ce măsură și Republica Moldova face parte din acest plan general, dar oricum, unde a mers mia merge și suta, în plus trupele ruse stau bine mersi în continuare în Transnistria). În acest moment Putin nu are nici un motiv să oprească războiul, a găsit o strategie care echilibrează toate forțele puse în mișcare, nu are probleme economice, mobilizarea nu a stârnit neliniști sociale, pe front militarii ruși s-au adaptat cu succes la tehnologia occidentală. Un război de uzură în care nu pierde foarte mult este pe placul lui Putin, care va câștiga din mers alegerile prezidențiale de anul viitor.
Noua strategie occidentală care se conturează „îi înarmăm pe ucraineni cât să reziste până la încheierea unui armistițiu” este la fel de eronată ca și precedenta. Rusia lui Putin nu se va opri în Ucraina decât după ce va suferi o înfrângere catastrofică la un nivel care să genereze proteste de masă la Moscova. Rusia lui Putin nu are de ce să accepte un armistițiu cu Ucraina câtă vreme îi merge bine. Un angajament occidental pentru susținerea Ucrainei într-un război de uzură cu Rusia înseamnă o creștere a capacităților de producție militare cel puțin la nivelul celui de care beneficiază armata rusă – iar așa ceva pare imposibil deocamdată. Occidentul are nevoie să realizeze că va trebui cât de curând să reintre în logica Războiului Rece în relația cu Rusia, trebuie să revină la doctrina distrugerii reciproce asigurate pentru a putea opri Rusia lui Putin. Mă tem că pentru a se reveni la logica Războiului Rece va fi nevoie de un șoc masiv în Ucraina care să trezească Occidentul la realitate.
