Reflecții post-recepție

Zilele acestea m-am întâlnit cu mai mulți participanți la recepția oferită de Ambasada României la Chișinău cu ocazia Zilei Marii Uniri. A fost lume de peste lume, de altfel cum e și firesc să fie între cele 2 state românești. Mai toți m-au întrebat de ce am ignorat invităția ambasadei și nu am particpat la recepție. Răspunsul îl gășiți în continuare.

Trebuie să recunosc sincer că după anul 2015, odată cu finalizarea mandatului de 5 ani de ambasador la București, n-am mai fost invitat la nicio recepție, organizată de misiunea diplomatică a României la Chișinău. Nici vorba că “m-aș usca de dorul recepțiilor”, dar, oricum, consideram că e o chestiune firească, dacă nu frățească, cel puțin una de protocol diplomatic elementar. Cu atât mai mult că unii dintre actualii diplomați ai Bucureștiului la Chișinău activau în cadrul departamentului pentru Republica Moldova de la MAE român, cu care am conlucrat foarte bine. Nu am nimic, dar absolut nimic de a le reproșa. E la latitudinea exclusivă a misiunii diplomatice (citește: a ambasadorului!) să aprobe lista invitaților.

Un ex-ambasador al Bucureștiului la Chișinău (admirator înflăcărat al beciului plin de vinuri și murături de la Sadova a “fratelului român” Igor Dodon) își justifica neinvitarea mea, dar și a multora care împărtășesc și promovează sincer dezideratul ReUnirii, prin faptul că e o chestiune de rutină, chiar irelevantă, deoarece el nu are nicio treabă cu lista invităților. O fi și asta, nu exclud. Să înțeleg că beciul de la Sadova a kuliokarului/pungașului Dodon a fost o chestiune de “interes strategic românesc”? Este cunoscut de toată lumea diplomatică că recepția cu ocazia Zilei Naționale constituie unul dintre cele mai importante evenimente politico-diplomatice în țara de reședință, iar lista invitaților este neapărat avizată de ambasador, cu o consultare a Ministerului de Externe (în unele situații).

Și de această dată participanții la recepție cu care am discutat au remarcat prezența la eveniment a multiplelor persoane pentru care ura față de România și față de tot ce-i românesc nu mai este o chestiune discretă, ci e cunoscută de toată lumea, mai puțin sau chiar deloc de cei de la misiunea diplomatică. În perioada când la putere era gașca coruptă a lui Plahotniuc și când ambasada României era sponsorizată la greu de acesta prin intermediul fundației “Edelweiss” se vorbea deschis că lista invităților era elaborată și aprobată de Plahotniuc - cine plătește, acela comandă muzică! 

Mai nou, după cum glumea unul din participanții la recepție, această lista este consultată și suplimentată de cei de la Chișinău (PAS), dar și de la București. Mai există și o listă separată a indezirabililor. Că o fi așa sau altfel, nu cunosc. Până la urmă e la latitudinea exclusivă a ambasadei să decidă pe cine invită la eveniment. Asta protocolar vorbind.

Dacă ne referim la necesitatea susținerii adevăratelor valori naționale, dar și a persoanelor care le promovează pe acestea, atunci situația depășește cadrul pur protocolar și intrăm intr-un impas regretabil. Nu cred că cei care au stat pe baricade (în sensul adevărat al cuvântului!) în perioada de renaștere națională, care au promovat românsimul și interesele naționale cu prețul vieții lor, care au pledat ferm pentru reunirea definitivă a celor două maluri ale Prutului, ar trebui să fie în afara listei de invitați, în schimb dându-se preferință unor pretinși unioniști sau chiar trădători de Neam și Țară gen Roșca și discipolii lui. 

Nu aș dori să evoc câteva nume de mancurți și antiromâni crași (prezenți la recepție), care au luptat vehement împotriva valorilor naționale românești, dar e firesc să ne întrebăm și noi, cei care suntem români nu doar cu pașaportul și Cartea de Identitate, de ce nu puteau să fie invitați mai mulți deputați unioniști, semnatari ai Declarației de Independență din 1991, printre care Valentin Dolganiuc, Alecu Renita ș.a., de ce o Doamnă, care și-a consacrat cu intensitate maximă viața și activitatea promovării valorilor românești, cum este ex-deputata Maria Ciobanu sau profesorul și istoricul Octavian Țâcu sunt ținuți de ani buni în afara listei, precum și mulți, mulți alții cu gândire și acțiune românească? Cred că alcătuitorii, mai vechi sau mai noi ai listei, ar trebui să reflecteze mai profund, dacă, evident, au capacitatea de a face o distincție clară între valori și iluzii.

N-aș putea să finalizez acest text, fără să-mi aduc aminte de un caz incredibil (cu certitudine, aceeași decepție au avut-o foarte multe persoane, nu doar eu). Am așteptat 8 ani să-mi redobândesc cetățenia română. Sufocat și decepționat de așteptare, am solicitat o întrevedere cu cineva din conducerea Ambasadei române de la Chișinău. M-am întâlnit cu un consiler politic al ambasadorului, căruia i-am mărturisit că există o abordare foarte selectivă vis-à-vis de persoanele care-și redobândesc cetățenia, că foarte multă lume este nemulțumită de modul examinării, dar și al adoptării deciziilor cu privire la redobândire, etc. Recunosc că am abordat (după 7 ani și jumătate de așteptare) și subiectul care mă viza personal. 

Atunci am auzit o chestiune incredibilă: procesul de examinare ar putea fi urgentat, dacă m-aș asigura cu 1-2 demersuri de la personalități marcante (unioniste) de la Chișinău. Apoi a urmat și bomba: ar prinde foarte bine un eventual demers de la ex-premierul Dumitru Braghiș, la acea vreme deputat în Parlament. Am rămas cu adevărat perplex și am plecat imediat de la întrevedere. Nu-mi puteam imagina că un consilier politic să-l dea ca exemplu de persoană cu mare autoritate (și unionist!) pe fostul prim secretar al comsomolului din rssM, un adept deschis al federalizarii Republicii Moldova conform planurilor rusești ale lui Primakov și Kozak. Dar asta e: probabil că la Ambasadă, dar și la București, se vede și se știe mai bine decât credeam noi, naivii de basarabeni.

Conform aceleiași logici, ar rezulta că și astăzi ar trebui, atât eu cât și persoanele menționate mai sus, să apelăm la același Dmitrii Gheorghevici Braghiș, actualmente ambasador al Republicii Moldova în China (poate că în China a devenit chiar unionist!) pentru a fi incluși în lista de invitați la recepție? Vă asigur că atât eu cât și cei care sincer cred că unica soluție este ReUnirea, nu vom apela niciodată la servicii de la persoane total compromise. Oare chiar așa să fie: e în vogoare încă lista lui Plahotniuc și, mai nou, a PAS-ului (după cum se întreba un participant la recepție), una păstrată la ambasadă și alta la București?

Un lucru să fie foarte clar: chiar și fiind invitat la recepția de 1 Decembrie, oricum aș fi scris acest material, întrucât problema vis-à-vis de lista invităților este una cu “barbă”, are rădăcini adânci, încă din perioada lui Lucinschi, Voronin, Dodon ș.a. Vă asigur că majoritatea basarabenilor consideră Ambasada României la Chisinau ca ambasada lor, adică a tuturor românilor, chiar dacă sunt din cel de-al doilea stat românesc. N-ar fi rău (să fie și bine!) ca acest fapt incontestabil să-l cunoască și cei care actualmente conduc și activează în cadrul acestei ambasade.

Pentru a elimina careva suspiciuni și pentru a evita interpretările nejustificate vis-à-vis de motivul adevărat al textului meu, poate că ar fi indicat să prezint și unele detalii biografice (cel puțin pentru cei de la Ambasada României la Chișinău): mă numesc Iurie Reniță; sunt român născut la 5 aprilie 1958 în comuna Abaclia; diplomat de carieră; fac parte din prima promoție de diplomați basarabeni de la București (1990-1992) ai Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Facultatea de Relații Internaționale; ambasador al Republicii Moldova la București (2010-2015); ambasador în Belgia, Luxemburg și la NATO (2016-2017); grad diplomatic: ambasador; cavaler al Ordinului Național al României “Serviciul Credincios” în Grad de Mare Cruce (2015). Cam atât: cred că-i suficient. Să auzim numai de bine! 

La Mulți Ani, Scumpa Noastră Românie!