Gianina Poroșnicu, renumită avocată a Baroului Iași și datorită relațiilor sale apropiate cu primarul penal al orașului Mihai Chirica, alături de care a organizat pseudoevenimente culturale prin Cimitirul Eternitatea, a fost pusă sub acuzare de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași pentru săvârșirea infracțiunii de divulgare a secretului profesional, scrie publicația dezvăluirea.ro.
Astfel, Poroșnicu ar fi ales să dezvăluie unui interlop, traficant de droguri periculos, informații personale importante în cazul uneia dintre clientele sale, victimă a individului respectiv.
Avocata Poroșnicu a fotocopiat dosarul penal și l-a trimis păriții adverse (incriminate) cu scopul de a intimida partea vătămată.
‘’În fapt, persoana cercetată Poroșnicu Gianina Vera, în calitate de apărător ales într-un dosar penal instrumenat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, a luat la cunoștință de mai multe înscrisuri de țin de viața privată a unei persoane vătămate C.LN., documente care le-a trimis în formă scanată părții adverse cu scopul de a denigra persoana vătămată’’, a transmis Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.
Nu este însă prima dată când Gianina Poroșnicu este acuzată că trădează interesele clienților săi, cel mai adesea victime, în favoarea părții incriminate. Dezvăluirea.ro menționează, cazul Anei Crețan care a fost victima unui accident rutier în Vicovul de Sus, avocata Gianina Poroșnicu ajungând în cele din urmă să se solidarizeze cu pârâtul în derimentul victimei. Din aceste motive Ana Crețan a solicitat la Judecătoria Rădăuți, rezilierea contractului de asistență juridică încheiat cu Gianina Poroșnicu.
Avocata este în relații foarte apropiate cu controversatul primar al Iașului, Mihai Chirica. Acestea nu sunt însă doar de natură „culturală”, cum s-a întâmplat când au sfințit piatra funerară restaurată de la mormântul poetei Otilia Cazimir, transformând momentul într-un circ grotesc. Foto jos
Presa locală scria recent că „Mihai Chirica a ascuns cinci ani de zile o sentință și o dispoziție privind demolarea unei clădiri ridicate ilegal în Copou de către unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri din spatele PNL Iași. Cornel Poroșnicu a construit fără autorizație o hală și un depozit pe domeniul public, dar Chirica a ignorat inclusiv sentințele de desființare a lucrărilor emise de instanțele de judecată. Poroșnicu este unul dintre oamenii de afaceri din fieful PNL Iași; firma sa a tipărit afișele și pliantele partidului, inclusiv pentru campania de la prezidențiale a lui Klaus Johannis. În loc să-i rezilieze contractul, proprietarul terenului, Consiliul Județean Iași prin Costel Alexe a propus vânzarea terenului fără licitație către soții Cornel și Gianina Poroșnicu. 7IAȘI a obținut documente în exclusivitate: după arestarea lui Gheorghe Nichita, succesorul acestuia, Mihai Chirica, a dosit hotărârea prin care instanța dispunea demolarea clădirii. Președintele CJ și primarul dau acum din colț în colț: unul furnizează răspunsuri incomplete, celălalt respinge orice întrebare. În rândurile de mai jos, firul unei afaceri la care procurorii DNA, pasageri aflați în tranzit prin Iași, au închis ochii."