Hamas a eliberat, vineri seară, doi dintre cei peste 200 de ostatici - Judith Raanan și fiica ei adolescentă Natalie (17 ani), care au fost răpite din chibuțul Nahal Oz, în timpul asaltului grupării teroriste asupra Israelului din 7 octombrie. Cele două sunt cetățene americane și locuiesc la Chicago, aflându-se în vizită la mama lui Judith (85 de ani) la momentul atacului.
Ele au fost predate Crucii Roșii, care le-a predat apoi Israelului.
Mecanismul exact al transferului nu a fost imediat clar. Hamas a prezentat eliberarea invocând „motive umanitare", dar există informații de culise care indică faptul că s-au purtat negocieri intense în Qatar.
Aceasta a fost prima eliberare din rândul celor aprroximativ 203 ostatici deținuți de Hamas de la infiltrarea și masacrarea comunităților din sudul Israelului, care a declanșat actualul război dintre Israel și Hamas.
„Hamas vrea să se prezintă lumii ca fiind o grupare care eliberează ostatici din motive umanitare, dar în realitate, vorbim despre o grupare teroristă criminală, care la această oră ține în captivitate bebeluși, copii, femei și bătrâni", a declarat purtătorul de cuvânt al IDF, contraamiralul Daniel Hagari, într-o scurtă declarație. Într-adevăr, cel mai tânăr dintre ostaticii Hamas nu avea nici zece luni la momentul „capturării”.
Hagari a mai precizat că Forțele de Apărare Israeliene își continuă eforturile pentru a readuce ostaticii acasă, pregătindu-se în același timp pentru "următoarele etape ale luptelor", care se așteaptă să includă o ofensivă terestră majoră. „Este probabil ca înfruntările să dureze încă multe săptămâni", a adăugat el.
Qatar a condus negocierile cu Hamas care au dus la eliberare, a declarat o sursă diplomatică de rang înalt pentru The Times of Israel, adăugând că Statele Unite au avut o contribuție decisivă, de asemenea, la acest efort.
Decizia a urmat eforturilor depuse de Qatar pentru „a dovedi poporului american și lumii că afirmațiile făcute de Biden și de administrația sa fascistă [împotriva grupului] sunt false și nefondate", a declarat un purtător de cuvânt al Hamas.
CNN a relatat că unul dintre motivele eliberării ar fi fost starea de sănătate a lui Judith Raanan.
Oficiali israelieni citați de mai multe instituții media ebraice au subliniat că decizia Hamas a fost luată unilateral și că Ierusalimul nu a oferit nimic în schimb.
În același timp, rapoarte neconfirmate din mass-media au legat eliberarea de așteptata intrare a ajutorului umanitar în Gaza prin punctul de trecere a frontierei Rafah din Egipt.
Casa Albă a transmis un mesaj din partea președintelui Joe Biden care s-a declarat „foarte bucuros" că cele două ostatice „se vor reuni în curând cu familia lor, care a fost răvășită de frică".
De asemenea, Biden a mulțumit „guvernului din Qatar și guvernului Israelului pentru parteneriatul lor în acest efort”.