Oculta & Inculta (delimitări social-teologice)

Am fost întrebat recent ce cred despre preoții care intră în diverse organizații precum Rotary și altele asemenea. Înainte de a răspunde, o confesiune: am avut/am prieteni, mai ales la Cluj, din aceste cluburi. Am vorbit la invitația lor, inclusiv în Germania și apoi în America. Când, cu delicatețe, au sugerat ce bine ar fi să mă alătur lor, am răspuns simplu că sunt deja într-o societate selectă, deschisă la rândul ei tuturor, și că nu aș vrea pentru nimic în lume să îmi supăr Șeful.

Oameni duși la Biserică, au înțeles imediat despre ce și mai ales despre Cine este vorba. Personal am făcut numai experiențe calde, pline de umanitate, nesimțind nicio clipă presiune sau șantaj sufletesc. I-am privit în ochi și m-au prețuit fără rezerve. Tocmai pentru că eram altfel. Acum, preot, nu aș avea chiar niciun motiv să fac un pas, cum nici ei, cu atât mai puțin, nu ar avea de ce să revină, să insiste. Dar de ce totuși sunt unii preoți atrași de aceste forme de socializare? Răspunsul este mai complex decât ar părea. Să le iau însă pe rând.

După telenovela masonică de la Târgoviște culminând în retragerea nu știu cărui ordin patriarhal unui nu știu cărui cleric, acesta suspendându-se din misiunea bisericească pe durata serviciului de la Loja X, după comunicatul de două parale a de Dumnezeu îngăduitei conduceri eparhiale, acolo fiind de fapt la lucru paradoxul lui Volkoff – ierarh securist versus securist hirotonit –, este evident că avem o problemă serioasă, dincolo de misterii și conspirații, de tetragrame și echere. Antropologic vorbind, este un indicator de societate care merită să fie analizat, mai ales câtă vreme, alături de primar, dascăl și medic, preotul este în continuare unul dintre stâlpii comunității locale.

Or, o societate teafără are bresle, elite în diferite domenii, alianțe, etichete, ceremonii, calendar memorial, gesturi și simboluri. La un loc, ele formează distincții în fluxul colectiv, anonim, care duce mai departe o țară înțeleasă și trăită ca proiect comun. Câtă vreme gnoza care federează oameni nu are scopuri anarhice, imorale sau ilegale, simpla grupare, coagulare este, la urma urmelor, varianta secularizată a comuniunii. Practic, nu puțini, cum am sugerat deja, sunt „ecumenici”, adică trec sincer și firesc pragul bisericii, fiind chiar consilieri parohiali sau oameni de nădejde. În lipsa organicității sociale, grupurile acestea creează oaze de coerență, de acțiune comună, ceea ce per se nu este rău. Dimpotrivă.

Bine, dar atunci de ce un cleric nu poate adera? Pentru că este deja „prizonierul” unei făgăduințe pe care nu o poate nici lărgi și nici împărți. Este monogamia afierosirii, dedicării Domnului. Trup și suflet. De ce totuși o face? Pentru că societatea noastră în general, zdruncinată, nu oferă spații și areale menite să valorifice excelența. În plus, cu o ierarhie în bună parte abuzivă, discreționară, pe alocuri ilegală prin fapte și agresiune emoțională, chitită doar după conformism și bani, unii mai isteți simt nevoia unei rețele protective sau, frecvent, mizerabili ca structură, inculți, unii „popani” sunt în căutarea oportunităților. Simplu.

Toate se petrec pe fundalul disprețului vădit al aceleași ierarhii față de laicat, față de vectorii valorici care, ghinion!, nu sunt și sponsori sau, cu un termen folosit abuziv, „ctitori”. Fără asociații și fundații dedicate diferitelor clase care formează pleroma, funcționând pe bune, ceea ce vedem este trista caricatură a masoneriei formate ca alternativă la Monarhie, punctul de implozie a vechii ordini fiind reprezentat de intrarea în cea din dintâi a celor care o întrupau pe a doua. Koselleck are o teză de abilitare extraordinară pe tema emergenței ordinii burgheze a modernității și a jocului dintre ocult și democratic, dintre electiv și decis, dintre moștenit și cucerit, dintre apofaticul și catafaticul domniei rațiunii. De citit!

Soluția? Luarea în serios a organismelor existente în Biserică: de la ședințele de protopopiat la adunările eparhiale. Faptul că toate, absolut toate momentele participării colective eclesiale se transformă în tot atâtea relee de comunicare de sus în jos, de impunere a unor decizii luate deja de unii care nici nu au fost aleși de bază, să nu ne mirăm că alții, clerici și laici, formează, conștient sau nu, aristocrații alternative. Fără să se anunțe, modernitatea intră în Altar.

DOXA!