Rareș Bogdan propune suspendarea plății fondurilor europene destinate Austriei: "Strategia diplomatică clasică nu mai are succes!"


Rareș Bogdan propune suspendarea plății fondurilor europene destinate Austriei: "Strategia diplomatică clasică nu mai are succes!"

Liderul delegației eurodeputaților români din cadrul PPE, Rareș Bogdan, a declarat vineri că asupra Austriei ar trebuit instituit un Mecanism de Cooperare și Verificare la nivelul UE pe fondul refuzului nejustificat al Guvernului de la Viena de a da undă verde aderării României la Spațiul Schengen. De asemenea, ar trebui luată în calcul suspendarea plății fondurilor europene către statul austriac, a reliefat eurodeputatul PNL. 

"Ar trebui instituit MCV pentru Austria, care, blocând accesul României în Schengen, libera circulație a cetățenilor și a mărfurilor, încalcă Tratatele UE și nu respecta statul de drept, adică domnia legii. Oricum, Comisia a constatat că îndeplinim condițiile din MCV încă din noiembrie 2022. Asta așa, pentru a constata că mai sunt două luni și se face anul. Încă ceva: după cum știm, există propunerea ca MCV să fie înlocuit cu mecanismul comun de sancționare a statelor care nu respectă statul de drept. Noi am votat Mecanismul de 'condiţionalitate' în Parlamentul European în 2020, a intrat în vigoare în 2021 și permite suspendarea plății fondurilor UE unei țări în care sunt constatate încălcări ale statului de drept care pot aduce atingere intereselor financiare ale UE. Blocarea aderării României la Spațiul Schengen dăunează intereselor financiare ale UE, afectând transporturile si mediul (dacă tot ne-am pus pe frunte Green Deal). Ca să nu mai vorbim de umilirea a milioane de români!", a scris Rareș Bogdan într-o postare pe Facebook. 

Într-o intervenție ulterioară la Digi24, Rareș Bogdan a subliniat că nu mai sunt suficiente resorturile diplomatice uzuale în raport cu Guvernul de la Viena. 

"În momentul acesta, strategia diplomatică clasică nu mai are succes în ceea ce-l privește pe dl. Nehammer (cancelarul Austriei, n.red.), care continuă, alături de ministrul de Interne Gerhard Karner să jignească, să facă declarații împotriva României, folosind România ca o pavăză, ca o motivație falsă, pe un subiect al imigrației care macină Europa de Sud, dar nu din cauza României. În momentul când din 27 de state, 25 susțin aderarea României, când președinta Comisiei Europene, președinta Parlamentului European, președintele Consiliului European, care vin cu declarații peste declarații de susținere a României în Spațiul Schengen, dar nu se întâmplă nimic, și riscăm ca la următorul consiliul JAI să ne fie refuzat din nou accesul, lucrurile trebuie pornite și pe o altă cale", a spus europarlamentarul liberal. 

"Important este că CE a anunțat că susține cauza României", a subliniat Bogdan, adăugând că România ar trebui să se alăture acțiunii deschise la CJUE de europarlamentarul PPE Eugen Tomac.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.