Liderul comunist nord-coreean Kim Jong Un ar fi ajuns în Rusia, a relatat, marți dimineață, presa japoneză, pentru ceea ce Kremlinul a precizat că va fi o întâlnire „amplă” cu președintele Vladimir Putin, în contextul în care Washingtonul a avertizat Coreea de Nord să nu încheie un acord privind vânzarea de arme.
„Va fi o vizită în toată regula", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Vor avea loc negocieri între două delegații, iar după aceea, dacă va fi necesar, liderii își vor continua comunicarea într-un format individual".
Fotografiile publicate de mass-media de stat nord-coreeană au arătat gărzi de onoare militare și mulțimi de oameni în costume închise la culoare și rochii colorate care fluturau flori și steaguri în timp ce tiranul Kim Jong Un se urca, luni, la Pyongyang, în trenul de culoare verde închis, despre care se crede că este blindat și că transportă alte echipamente specializate.
Liderul nord-coreean are programată o vizită oficială de stat în Rusia în zilele următoare, a precizat luni Kremlinul.
În același timp, și tiranul rus, Vladimir Putin, a început, tot luni ,o călătorie de două zile la Vladivostok, un oraș portuar din apropierea graniței de est a Rusiei cu Coreea de Nord, unde va participa la un forum economic, a informat agenția de știri rusă TASS.
Totuși, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat, luni, înainte de anunţul oficial al călătoriei, că nu este programată nicio întrevedere Kim-Putin în cadrul forumului economic de la Vladivostok.
Experţii apreciază că întâlnirea dintre cei doi lideri – oriunde va avea ea loc - s-ar putea concentra pe un acord privind armamentul, întrucât Putin ar încerca să obţină arme din Coreea de Nord pentru războiul purtat de Moscova în Ucraina.
Coreea de Nord ar căuta să obţină tehnologii avansate de la Rusia pentru programul său de satelit şi submarin.
Kim Jong Un nu a mai părăsit Coreea de Nord de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, în 2020.