Ce mai zice presa internațională despre războiul din Ucraina


Ce mai zice presa internațională despre războiul din Ucraina

Bloomberg scrie că nu este aplicabil Ucrainei modelul de garanții date de SUA în trecut Germaniei de Vest sau Israelului și cea mai probabilă soluție pentru încheierea războiului din Ucraina ar fi modelul corean.

Le Figaro publică un articol în care apar mai multe detalii din ancheta asupra aruncării în aer a conductei Nord Stream, detalii care indică o implicare a Kievului, respectiv identificarea unor participanți la această acțiune ca fiind cetățeni ucraineni (unul dintre ei s-a folosit de un act de identitate fals care îi atesta cetățenia Republicii Moldova). Der Spiegel afirmă că anchetatorii de la Berlin nu mai au îndoieli asupra faptului că persoanele implicate în provocarea acestei explozii provin din Ucraina.

New-York Times afirmă că vor trece mai mulți ani până când se va reuși antrenarea unui număr suficient de piloți ucraineni care să zboare pe aparatele F-16, deocamdată au fost identificați doar 8 piloți ucraineni care dețin cunoștințele necesare de limbă engleză pentru a putea începe cursurile. Alți 20 de piloți ucraineni au început cursuri intensive de limbă engleză în Marea Britanie. Aceeași problemă este prezentată de pregătirea tehnicienilor care se ocupă de întreținerea acestor avioane de vânătoare, pentru un avion F-16 este nevoie de 8-14 astfel de tehnicieni.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.