"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Când puținii intelectuali cu conștiință românească, folosindu-se de paralizia imperiului, au rupt porțile închisorii rusești în august 1991, populația comunizată nu s-a grăbit să devină liberă, să fugă din țarcul străin și să se reîntoarcă la casa părintească.
Conducătorii de paie, pendulările și ezitările îndelungate, deprinderile slugarnice, viclenia scârboasă de a suge de la doi stăpâni și a sta pe două scaune, mersul în genunchi, pupatul moaștelor de la Kremlin, lipsa de voință și demnitate – toate dau măsura guvernanților moldoveni și imaginea colectivă a unei majorități iresponsabile, care a dat mereu cu cizma muscălească în România-Mamă, în patrioții adevărați, împotrivindu-se sălbatic să-și recunoască identitatea românească.
Personal, nu am niciun motiv de veselie, când văd ce ruină și epavă a ajuns R.Moldova…Mai ales că în fața mea derulează, ca într-un film de groază, nesfârșitele atacuri perfide și diabolice, organizate timp de trei decenii, întru anihilarea Mișcării de renaștere națională, întru înăbușirea românismului și reducerea la tăcere a tuturor patrioților basarabeni, care au luptat și au voit să reîntregească Neamul și Țara.
