Un arhiereu se crede îndreptățit

să mă calomnieze, comentând o postare a mea de acum câteva zile. Acolo îmi exprimam, cum o fac în continuare și aici, îndoiala că prin metode polițienești – „(...) rutele pe care intenționez să merg pentru vizite le anunț după ce ies pe poarta mănăstirii, și aceasta doar celor cu care plec, și le schimb de nenumărate ori” – poți schimba adânc înrădăcinate năravuri preoțești, că, una peste alta, este o strategie proastă, indiferent de scopul aparent nobil, drept. 

Domnul episcop în cauză afirmă mai departe că „(...) personal nu l-am cunoscut pe acest domn, despre care gurile rele spun că ar fi fost preot prin străinătate și că, după ce s-a compromis pe sine și parohia, chiriarhul l-ar fi revocat și trimis în țară.” Îi aduc la cunoștință domnului episcop că a comis o calomnie. În chestiunea scurtei mele slujiri parohiale din Germania, ierarhii de acolo au fost fără obraz și omenie, iar nu eu, care am renunțat la orice formă juridică îndreptățită, întrerupând forțat tratamentele medicale și reluându-le parțial în țară. 

În mult hulitul Occident, în acel loc unde nu se vorbește prea mult despre îndumnezeirea omului, dar în care același om nu este ținut în lanțuri involuntare și nici lăsat să moară pe targă cu o supradoză de „Doamne ajută!”, acolo unde s-au dus milioane de români, cu tot cu păstorii lor sufletești, nimeni, oricât de sus ar fi, nu face ceea ce își permite un ierarh în Biserica noastră: să mintă, să ia decizii abuzive, să calce în picioare demnitatea slujitorului la Altar și să îi terfelească familia, să practice nepotismul nongenetic, pecuniar, sau să facă din analfabet profesor, să bruscheze comunitățile transformate peste noapte în mânăstiri, să dispună de banii văduvei și ai orfanului fără niciun control. 

Și să nu uit: secularizarea vestică prevede ieșirea la pensie nu doar a clerului „subaltern”, ci inclusiv a celui „megasuperior”. Acolo, lecția modernității a fost pricepută în cele din urmă, cu rezistențele de rigoare și ale căror ecouri caricaturale se fac anumite zvâcniri de la noi, trecându-se inclusiv în viața religioasă de la forța ca argument la argumentul ca forță și de la autoritarism la autoritate, înainte de toate morală, astfel încât ierarhia să nu riște mereu să fie percepută drept oligarhie, formă organizată și complice a smeriților trufași și a voluptoșilor ascetici. 

Pentru că domnul episcop mustește de „apoftegme personale” și alte flegme, tot el ține să amintească faptul, de care nu mă dezic, de a fi fost alături de cei care, înaintea alegerii sale în scaun, am exprimat convingerea bazată pe experiență, formulată nu la un șpriț de noapte și nici pe holuri semiobscure, că alegerea în prima linie a cuiva care a stat trei decenii în spatele celei de a doua, acumulând frustrări pe măsură, este periculoasă. Că am avut dreptate, asta nu mă încălzește chiar deloc, măcar și din perspectiva plictisului ontologic al prostiei despre care discutam cu Țuțea și care rezidă în previzibilitate. 

Sugestivă până la autodenunț este evocarea cu patimă a formulei de „intelectuali”, categorie din care domnul episcop se vede treaba că nu dorește să facă parte. Bine, nici nu putea fi luat ca atare, în ciuda colecției de titluri și alte diplome, cum nici doctoratul lui duhovnicesc a rămas până azi, cum citesc, nesusținut. Și pentru că domnul episcop este asemeni nouă un animal politic – o spune Platon! –, cu simțul mulțimii, ce putea fi mai hrănitor de populism pseudo-teologic decât asocierea dintre intelectualii care se antepronunțau legat de alegerea lui și cei care, acum, ar vrea schimbarea datei Paștilor? Era prea suculentă și, iarăși, prea, exagerat de previzibilă. Of! 

Scurtez și mă opresc la chestiunea cu dosarele CNSAS. Cu toate că știu multe despre mulți, nu am făcut până acum uz de șantaj sau altele asemenea. Evident, ispita este prezentă, dar mă rog să îi rezist, spectacolul neputinței omenești nefiind ziditor. Cum știe și el, pe domnul episcop nu aveam de ce să îl caut la CNSAS, acolo fiind vorba doar despre foste cadre. Așadar, poate fi liniștit și să lucreze mai departe sub acoperirea Duhului Sfânt.

Sus să avem inimile!

PS: Chestiunea legată de raporturile cu ierarhia bisericească din Moldova care ține de Moscova este un exemplu de manual. Dar despre asta vor cugeta colegii domnului episcop.