FOTO inedite. Obiecte personale, documente și manuscrise ale partizanului Ion Gavrilă Ogoranu și ale neînfricatei sale soții, Ana. Și un APEL. Muzeul Rezistenței – Expoziția „Centenar Ogoranu”


FOTO inedite. Obiecte personale, documente și manuscrise ale partizanului Ion Gavrilă Ogoranu și ale neînfricatei sale soții, Ana. Și un APEL. Muzeul Rezistenței – Expoziția „Centenar Ogoranu”

„Până la urmă, orice jertfă nu este zadarnică.” (Ion Gavrilă Ogoranu) 

În urma cu mai bine de o lună am descins din nou la Galtiu, com. Sântimbru, în casa celui ce a fost și rămâne pentru România unul dintre cei mai cunoscuți și cei mai aprigi luptători ai Rezistenței Armate împotriva ocupației sovieto-comuniste, după 1948. 

Ion Gavrilă Ogoranu a condus un grup de rezistență armată pe versantul nordic al Munților Făgărașului timp de 7 ani, iar după lichidarea grupului de către forțele Securității, a reușit să se ascundă alți 21 de ani, în casa văduvei unui camarad ucis în închisoare, cu care, clandestin, a și fost cununat de un preot. 

Omul cel mai căutat de Securitate, purtând două condamnări la moarte în contumacie, al cărui dosar de urmărire depășește 11.000 file, a fost capturat abia în 1976, dar în favoarea sa exista deja o intervenție a președintelui american Nixon. 

Vă prezentăm, rând pe rând, aceste artefacte, pentru a vă bucura, la rândul vostru, de ele, până când condițiile de expunere și conservare vor fi adecvare prezentării lor publice. Pentru că, după renovarea cu succes, anul trecut, a etajului 2 al clădirii sediului nostru, pentru expunerea și păstrarea în condiții de luminozitate, temperatură și umiditate adecvate conservării prețioasele obiecte și documente, este necesară achiziționarea și montarea unor climatizoare, dezumidificatoare, jaluzele, dar și vitrine – acestea urmând sa fie realizate manual de voluntarii noștri pricepuți la așa ceva. 

Vrem ca Anul Centenar Ion Gavrilă Ogoranu sa fie marcat, la Muzeul Rezistenței, printr-o expoziție tematică reunind cele mai importante artefacte și documente legate de viață eroului și ale neînfricatei sale soții, Ana Gavrilă-Sabăduș. 

Obiectivul nostru este ca expoziția să fie inaugurată la 1 octombrie Sperăm că expoziția va deveni și un loc în care elevii, alături de profesorii lor, dar și studenții, să găsească un spațiu al Memoriei demnității românești, unde nu doar să învețe istoria ultimului mare război dus pe teritoriul României după 1945 și până la începutul anilor 1960, ci și să găsească adevăratele modele de urmat în viața lor de buni români, de buni cetățeni ai acestei țări. 

Fii alături de noi în acest efort uriaș. Bănuțul văduvei a stat la temelia marilor realizări ale înaintașilor noștri interbelici și ale celor din exil. Orice contribuție este importantă. Contribuții pot fi vărsate în contul IBAN: RO48RNCB0090120742810001, BCR – Sucursala Lipscani, beneficiar – Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, CIF 28081579, sau în contul Revolut aferent nr. la Ogoranu”. 

Primim contribuțiile și la sediu, contra chitanță. Pentru orice detalii: Tel 0722749249, e-mail: [email protected]. Sunt binevenite și donațiile de: aparate aer condiționat second-hand; monitoare LCD / televizoare pt viitoarea expoziție; maculatura sau cărți care pot fi vândute de noi pentru a obține fonduri; materiale pentru vitrine (lemn fasonat, plexiglas etc.), rame cu geam sau plexiglas. Dumnezeu să fie cu noi! 

Cu mulțumiri, Manager al proiectului, Florin Dobrescu Tel. +40722749249 FOTO: 

1: Originalul certificatului de cazier al lui Ion Gavrilă Ogoranu, din 2015, față-verso, atestând condamnarea la moarte și condamnarea la 15 ani detenție. Se menționează decretul din 26.01.1988, prin care Ceaușescu, de ziua lui, a grațiat pedepsele mici, a înjumătățit pe cele de peste 20 de ani și a comutat în 20 de ani detenție pe cele capitale 

2) După cum amintește în memoriile sale, Ion Gavrilă Ogoranu căuta permanent o cale de ieșire din clandestinitate, studiind inclusiv Codul Penal al Republicii Socialiste România (ediția 1975; găsit printre cărțile din biblioteca eroului)

3) Cel mai căutat om din România, fotografie din preajma anului 1948

4) Publicații ale Bisericii Unite cu Roma (greco-catolice), interzise de regimul comunist și ascunse cu mari riscuri

5) Petru Săbăduș. martir al Rezistenței, în preajma arestării

6) Petru Săbăduș și Ana Mârza, tablou de nuntă. El, capturat de Securitate și ucis în chinuri la Gherla, ea rămasă văduvă cu doi copii mici

6) Petru Săbăduș (dreapta), student naționalist, la o ceremionie națională

7-8) Pagini dintr-un carnet al lui Ion Gavrilă Ogoranu; despre Frăția de Cruce

9) Ana Săbăduș Gavrilă, fotografie la vârsta senectuții

10) Ion și Ana Gavrilă, bătrâni, în gospodăria lor de la Galtiu

(Va urma; rămâneți conectați, pentru a vedea și alte artefacte!)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.