FSB, serviciul rus de securitate emanat din sinistrul KGB, a efectuat percheziții ample pe proprietatea lui Evgheni Prigojin din Sankt Petersburg, la 24 iunie, în timp ce forțele Wagner înaintau spre Moscova.
Imaginile surprinse cu acea ocazia s-au „scurs” în „presa rusă” care le publică mimând un soi de stupefacție de parcă nu așa ar trăi toată clica de îmbogățiți post-sovietici din anturajul lui Vladimir Putin și nu numai. Sunt zeci de investigații în acest sens, unele dezvăluind fabuloasa avere ascunsă a lui Putin, pe canalul de Youtube al organizației anticorupție conduse de disidentului Alexei Navanîi.
Ce ar putea, într-adevăr, deosebi palatul lui Prigojin de cele ale altor oligarhi sunt numărul imens de arme, peruci, un baros pentru „negocieri importante” și o imagine înrămată care suprinde, aparent, mai multe capete tăiate. Imaginea a fost însă dată publicității blurată. Foto jos.
Pe lângă că este dotat cu propriul heliport, saună, piscină, sală de sport, icoane, pian, somptuosul căsoi al șefului Wagner din Sankt Petersburg are și un cabinet medical echipat cu toată aparatura de urgență necesară în cazul în care vreun membru al familiei ajungea să facă o formă severă de COVID-19. Cabinetul medical ar data din vremea pandemiei, după cum relatează presă rusă și în special publicația Fontanka, care a publicat cele mai multe dintre imaginile surprinse în timpul raidului FBS pe domeniul lui Prigojin.
Pereții căsoiului sunt împodobiți cu numeroase scrisori de recomandare și certificate, inclusiv decretul guvernatorului Alexander Beglov care îl premiază pe șeful Wagner pentru serviciile aduse Sankt Petersburgului. Într-un colț se află o jachetă înzorzonată cu numeroase distincții acordate lui Prigojin de Rusia, dar și de așa-zisele republici din Donbas pentru „eroismul” de pe câmpul de luptă din Ucraina.
Fontanka mai scrie că, inițial, anchetatorii nu au vrut să-i returneze lui Prigojin bunurile confiscate de la conac, dar ulterior șoferul lui Prigojin, împuternicit de acesta, a venit să ridice pe 2 iulie zece miliarde de ruble (echivalentul a 111 milioane de dolari) și sute de mii de dolari în numerar, precum și cinci lingouri de aur.
VIDEO și mai multe imagini din palatul lui Prigojin pe canalul de Telegram al PODUL: https://t.me/PodulRo