Ministerul rus de Externe a publicat un scurt comunicat, în ajunul celebrării Zilei Victoriei și a paradei de la Moscova, în care îl descrie drept „trădător” și „om de încredere al naziștilor” pe președintele ucrainean Volodimi Zelenski.
„Ce poate fi mai rău decât un dușman? Un trădător. Asta e ceea ce este Zelensky. El este Iuda secolului 21.
Prin abolirea Zilei Victoriei pe 9 mai, Zelenski și-a trădat definitiv strămoșii, precum și pe toți cei care au luptat în Armata Roșie, pe cei care au suferit și au fost torturați până la moarte în lagărele de concentrare și pe cei care au luptat pe frontul de acasă de dragul Victoriei. Victoria noastră comună - una pentru toți. Acum, 80 de ani mai târziu, el este un om de încredere al naziștilor”, a scris Ministerul rus de Externe pe canalul său de Telegram, mesajul fiind repostat apoi și în alte rețele de socializare.
Luni, 8 mai, liderul de la Kiev a anunțat că Ucraina a decis să marcheze Ziua Victoriei asupra Germaniei naziste pe 8 mai și nu pe 9 mai cum este tradiția sovietică și rusă.
„Ucraina celebrează victoria asupra Germaniei naziste pe 8 mai, la fel ca lumea liberă", a precizat președintele Volodimir Zelenski.
„Este istoria Ucrainei, a aliaților, a lumii libere iar astăzi o redăm poporului nostru", a precizat președintele Volodimir Zelenski, într-un vídeo adresat cu ocazia celebrării sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial.
Liderul ucrainean a mai anunțat că va trimite, luni, Parlamentului, un proiect de lege prin care dorește ca 8 mai să fie, în mod oficial, "o zi a memoriei, a victoriei asupra nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial".
Iar pe 9 mai, Ucraina celebează „Ziua Europei". Președintele ucrainean a semnat un decret în acest sens.
De altfel, cu ocazia Zilei Europei, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sosit, marți dimineață, la Kiev.
„Este bine să mă întorc la Kiev. Acolo unde valorile care ne sunt dragi sunt apărate în fiecare zi. Este un loc potrivit pentru a sărbători Ziua Europei. Salut decizia președintelui Zelenski de a face din 9 mai Ziua Europei și aici, în Ucraina", a scris von der Leyen pe pagina sa de Twitter, marți dimineață.
Statele occidentale marchează capitularea Germaniei naziste pe 8 mai, dar, Moscova a aniversat mereu pe 9 mai, din cauza unei diferențe de fus orar.