Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat, miercuri, că PNL şi PSD au respins introducerea pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor a proiectului privind pensiile speciale, deşi actul normativ este jalon în PNRR (tranșa a treia a fondurilor europene).
„Astăzi am propus în Comitetul liderilor introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind pensiile speciale, proiect care este jalon PNRR, întârziat patru luni de zile. Ne-au vorbit patru luni de zile despre cât de importanţi sunt banii din PNRR. Cu toţii ştim asta însă, în ciuda acestui fapt, astăzi PNL şi PSD au respins în Comitetul liderilor introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect, care are termen de raport lunea viitoare", a afirmat Moşteanu, la Parlament. VIDEO mai jos.
El a menţionat că lunea viitoare ar trebui să fie dat raportul, introdus ordinea de zi şi votat, adăugând că este nevoie să fie acceptate amendamentele USR pentru a îndeplini jalonul din PNRR. "Să luăm banii europeni şi să facem şi ordine şi echitate în acest sistem de pensii", a adăugat Moşteanu.
Ionuţ Moşteanu a mai spus că, "într-un abuz anticonstituţional fără precedent, PSD şi PNL blochează de aproape un an de zile" proiectul USR privind eliminarea pensiilor speciale.
„Le cer încă o dată domnului Ciolacu şi domnului Ciucă să deblocheze acest proiect. Nu pot limita iniţiativa parlamentară doar la ce le convine lor, trebuie să dezbatem şi acest proiect, mai ales că auzim că vor şi ei să taie pensiile speciale", a mai spus Moşteanu.
În 29 martie, Senatul a adoptat, cu voturile PNL, PSD și UDMR, proiectul legii pensiilor speciale iniţiat de Guvern, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
Amendamentele USR, care prevedeau eliminarea tuturor pensiilor speciale, cu excepția celor ale magistraților, au fost respinse atunci pe bandă rulantă.
Potrivit proiectului adoptat de Senat, cuantumul celor mai multe pensii speciale scade de la 80% din salariile brute, inclusiv sporuri, la 65%.
Excepție fac pensiile magistraților și ale consilierilor de conturi, care rămân în continuare la valoarea de 80% din veniturile brute avute în perioada de activitate.
În ceea ce privește pensiile militare, acesta rămân aproape neatinse, modificările operate fiind nesemnificative.
În leg, a fost introdus și un impozit de 15% pentru partea necontributivă a pensiilor speciale care depășește valoarea salariului mediu brut pe economie.
Însă, în principal, doar magistrații și aviatorii ar intra sub incidența acestei prevederi, adică 6.500 de pensionari speciali din totalul de aproximativ 200.000. În medie, partea necontributivă a pensiei speciale a magistraților este de 20.000 de lei pe lună, iar cea a aviatorilor este de 7.500 de lei.
O altă modificare prevede că pensia specială nu va putea fi mai mare decât salariul, iar pensiile magistraților vor avea parte de o majorare mai temperată: vor fi indexate cu rata inflației, în condițiile în care în prezent cresc în funcție de indemnizația celor aflați în activitate.