Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a vizitat, miercuri, câteva din zonele grav afectate de cutremurele de luni din sudul țării.
El și-a centrat discursul, rostit cu această ocazie, mai puțin pe încurajarea victimelor și s-a adresat în special „provocatorilor” care reclamă că răspunsul autorităților a fost prea lent sau nu a venit deloc în anumite situații (detalii mai jos din orașul Antakya unde acționează și salvatori români).
„Este imposibil să te pregătești pentru un dezastru atât de mare", a mai precizat Erdogan.
„Acesta este un moment pentru unitate, solidaritate. Într-o astfel de perioadă, nu suport să văd oameni care duc campanii negative în interes politic", a adăugat el, cerându-le cetățenilor să asculte doar informările oficiale.
Familiile afectate ar urma să primească suma de 10.000 de lire turcești (aproximativ 2400 de lei), potrivit liderului de la Ankara.
„Vom oferi, cu voia lui Dumnezeu, sprijinul nostru tuturor sinistraților", a spus el, admițând că au fost totuși probleme cu drumurile și aeroporturile, dar arătând că situația se va îmbunătăți curând.
„Statul își face treaba", a conchis liderul turc.
Potrivit bilanțuri date publicității miercuri la amiază, cutermurele au ucis, în Turcia și Siria, peste 11.200 de persoane.
În Siria numărul persoanelor sinistrate este în jur de 300.000, dar numărul total al persoanelor afectate (Turcia + Siria) ar fi de peste 23 de milioane.
Sky News (și numai – e plin Twitterul cu relatări oarecum similare) a filmat furia și disperarea locuitorii din Antakya, un oraș în care aproape toate imobilele sunt distruse sau grav avariate. VIDEO la finalul textului!
Oamenii din Antakya erau, marți la amiază, nu doar disperați, ci și extrem de revoltați. Multe din imaginile care s-au viralizat în rețelele de socializare cu cartiere întregi de blocuri devenite mormane imense de moloz sunt din provincia Hatai (a cărei capitala este Antakya).
„Suntem lăsați să murim", a strigat o femeie în timp ce alți localnici săpau cu mâinile goale în moloz și pietre după cei apropiați.
„I-am văzut pe alții folosind ciocane și târnăcoape, orice unelte pe care puteau pune mâna pentru a încerca să ajungă la rudele despre care spuneau că sunt îngropate sub dărâmături și pe care sperau să le găsească în viață”, relatează reporterul Sky News. Imagini AICI
O altă femeie, Cagla Ezer, plânge în hohote povestind că și-a auzit fratele strigând după ajutor, strigându-i numele și implorând.
„Erau 25 de oameni numai în acea clădire", a spus ea arătând spre un bloc de apartamente panicat. „Am sunat la AFAD [grupul de coordonare a situațiilor de urgență din Turcia], dar nu a venit nimeni."
„Nu avem utilaje necesare cu care să săpăm. Nu am primit niciun ajutor din partea guvernului”, spune un bărbat.
„Eu sunt unul dintre cei care așteaptă de 40 de ore să vină cineva să ne ajute. Nimeni nu a venit de 40 de ore. Nimeni nu s-a atins de aceste ruine de 40 de ore”, spune un altul.
„Murim. Suntem lăsați să murim”
Imagine surprinsă în regiune cu primele ajutoare oferite de echipele de voluntari
Sky News spune că Antakya (capitala provinciei Hatai), aflată lângă granița cu Siria, adăpostește un număr important de refugiați sirieni. În plus, primarul ar fi de la principala formațiune a opoziției, fapt care a alimentat suspiciunile cu privire la dezinteresul autorităților față de oamenii aflați în suferință. În plus, chiar în săptămânile de dinaintea seismului, el ar fi criticat vehement politicile guvernamentale, acuzând autoritățile guvernamentale că nu sprijină suficient zona în eventualitatea unui dezastru natural.
Disperarea este atât de mare încât femeile plâng în hohote pe străzile înconjurate de ruine și se roagă de jurnaliștii străini să-i ajute. Imaginile sunt teribile.
Marți seară în zonă au ajuns și cei 60 de salvatori români trimiși să ajute Turcia. Au salvat un bărbat, iar miercuri dimineață încercau să ajungă la un adolescent de 16 ani prins sub dărâmături. Reporterii români care îi însoțesc la fața locului spun că tot orașul este un imens morman de moloz.