Dezastrul din Turcia și Siria. De ce unele clădiri au rezistat, iar altele s-au făcut zob? Erdogan, blamat că a închis elitele și a lăsat clanurile de partid să construiască locuințe de „carton”, rezistente doar pe hârtie / Jurnalistă turcă: mâna omului a ucis la fel de mult ca natura

Multe dintre clădirile care s-au prăbușit în Turcia par să fi fost construite din beton fără o armătură seismică adecvată, indică publicații de presă din întreaga lume.

PODUL a relatat AICI că Agenția de gestionare a dezastrelor din Turcia preciza că a primit 11.342 de rapoarte privind clădiri prăbușite, dintre care 5.775 fuseseră deja confirmate până marți după-amiază.

Chiar dacă teoretic Codurile de proiectare seismică din regiunea afectată, luni, de două cutremure catastrofale, sugerează că majoritatea clădirilor ar trebui să fie capabile să reziste la seisme puternice, o parte din imobile, unele foarte noi, au cedat la intensități de cutremur mai mici decât cele precizate în „codul de proiectare".

Dar, în Turcia și în alte părți ale lumii, există probleme bine cunoscute în ceea ce privește edificarea unor construcții sigure și respectarea codurilor de construcție seismică.

Prăbușirile de acum seamănă mult prea mult cu cele întâmplate la cutremurele anterioare din Turcia, astfel că discuția despre respectarea normelor a început la scurt timp după catastrofă, majoritatea observatorilor opinând că s-a perpetuat aceeași lipsă de rigoare și că mâna omului este la fel de responsabilă pentru pierderile de vieți omenești, dacă nu mai mult, măcar într-o măsură egală cu dezastrele naturale. 

Jurnalista turcă Asli Aidintasbas scrie pentru publicația americană The Washington Post: 

„În 1999, mă aflam în vizită la Istanbul când orașul a fost lovit de un cutremur masiv. Nu voi uita niciodată cum a fost - vuietul care venea din măruntaiele pământului și rotirile furioase care au distrus ce era deasupra.

Peste 17.000 de oameni au murit; alți 40.000 au fost răniți. A fost o tragedie naturală sinistră. 

Cu toate acestea, a devenit curând evident că eroarea umană a jucat, de asemenea, un rol major în numărul de morți. Chiar dacă Turcia se află la marginea unei zone seismice bine cunoscute, puține clădiri fuseseră proiectate luând în considerare cutremurele devastatoare.

Cutremurul cu magnitudinea de 7,8 care a zguduit mare parte din sudul Turciei luni dimineața devreme și a ucis mii de oameni s-ar putea dovedi a fi cel mai mare cutremur pe care l-a văzut această națiune. A fost, din toate punctele de vedere, apocaliptic. Clădirile s-au prăbușit, conductele de gaze naturale au luat foc, aeroporturile au fost distruse, autostrăzile s-au despicat. 

Natura este cel mai mare uniformizator. La temperaturi de îngheț, sub dărâmături, zăceau mii de turci și kurzi, localnici și refugiați sirieni, bogați și săraci, alawiți și sunniți. Unii au murit acolo unde se aflau, în timp ce alții așteptau să fie salvați.

Cutremurele au fost, fără îndoială, masive după orice standarde. Prăbușirea clădirilor aflate direct pe linia de falie era probabil inevitabilă. Cu toate acestea, în întreaga regiune, au existat multe structuri care au rezistat, salvând viețile ocupanților lor, în timp ce altele din vecinătate s-au prăbușit – indicând, cel mai probabil, practicile de construcție neglijente ca fiind principala cauză a deceselor. Vom avea nevoie de timp pentru a înțelege pe deplin măsura în care omul a contribuit la pierderea de vieți omenești. Dar primele indicii ridică multe semne de întrebare.

În mod ironic, tocmai din astfel de motive, cutremurul din 1999 a determinat o dorință uriașă de schimbare la nivel local, de care a beneficiat în cele din urmă Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) - partidul președintelui Recep Tayyip Erdogan. Când a venit la putere în 2002, AKP s-a axat pe reforme și pe legături mai strânse cu Uniunea Europeană. Fondurile U.E. au intrat în construcția de școli și alte clădiri publice mai sigure, în conformitate cu codurile europene de construcție.

Cu toate acestea, pe măsură ce Erdogan și-a extins propria putere (și pe măsură ce visul european al Turciei s-a diminuat), interesul guvernului de a respecta normele europene de siguranță s-a erodat. 

În 2018, la aproape două decenii de la cutremurul masiv din 1999, Turcia a adoptat, în sfârșit, mult-așteptata legislație privind cutremurele. Dar aceste norme au fost mai mult încălcate decât respectate, în condițiile în care însuși Erdogan a descris frecvent industria construcțiilor drept bijuteria coroanei economiei și a încurajat tacit o lipsă de rigoare și supraveghere. Iar principalii beneficiari ai celor mai importante contracte publice ale Turciei sunt de regulă apropiați sau acoliți ai guvernului.

Unul dintre cei mai proeminenți critici turci ai mentalității noastre de dezvoltare galopantă este Tayfun Kahraman, un planificator urban încarcerat de guvern pentru rolul său în protestele urbane din 2013 împotriva încercării guvernului de a transforma un parc din Istanbul într-un mall. Kahraman a fost condamnat la 18 ani de închisoare în același caz în care a ajuns după gratii și filantropul Osman Kavala. La scurt timp după ce a apărut vestea cutremurului, el a scris pe Twitter din celula sa de închisoare: „Prioritatea este de a salva vieți, de a răspunde nevoilor imediate ale oamenilor și de a ne organiza solidaritatea. Tragerea la răspundere pentru clădirile publice, spitalele, drumurile și aeroporturile ruinate va veni apoi".

În condițiile în care cei mai buni și mai străluciți oameni ai Turciei sunt fie încarcerați, fie marginalizați, un spirit de mediocritate a ajuns să fie dominant în guvernarea țării.

Dezastrul natural este un aspect al poveștii. Dependența Turciei de creșterea economică bazată pe construcții, clientelismul și ignorarea cu intenție a propriilor standarde în construcții sunt celelalte aspecte. Primul a fost inevitabil. Au dus restul aspectelor la pierderi masive de vieți omenești? Poporul turc va avea tot dreptul să ceară o investigație amănunțită tocmai pentru a răspunde la această întrebare!”.