UPDATE. Ministerul rus al Apărării a precizat, vineri, că a preluat controlul integral orașului ucrainean Soledar, după o bătălie care a durat luni de zile, calificând-o drept o reușită „importantă" în ofensiva sa. DETALII AICI
Știrea inițială. Soarta unui mic oraș minier de sare devastat din estul Ucrainei este suspendată, în această săptămână, niciuna dintre cele două tabere nereușind o mutare decisivă într-o încleștare cu pierderi umane uriașe.
Euronews scrie că forțele dezlănțuite ale Moscovei au folosit avioane cu reacție, mortiere și rachete pentru a bombarda Soledarul, într-un asalt neîncetat. Forțele armate ucrainene precizau, joi seară, că Rusia lansase 91 de bombardamente în doar 24 de ore, însă, în ciuda acestei ploi de foc, reușise să înregistreze un mic avans în lupta cu „wagneriții”, având principalul drum către Bakhmut, gara și mina de sare sub control. Detalii AICI
Căderea orașului Soledar, deși este puțin probabil să reprezinte un punct de cotitură în războiul de aproape 11 luni, ar fi un premiu pentru un Kremlin înfometat de vești bune de pe câmpul de luptă, după luni de zile în care a suferit doar pierderi și înfrângeri umilitoare.
De asemenea, ar oferi trupelor rusești o trambulină pentru a cuceri alte zone din provincia Donețk care rămân sub control ucrainean, cum ar fi orașul strategic din apropiere Bakhmut.
Pe câmpul de luptă, un ofițer ucrainean de lângă Soledar a declarat pentru The Associated Press că strategia rusească este să trimită zilnic la atac unul sau două valuri de soldați, cei mai mulți dintre ei contractori ai grupului militar privat Wagner, care înregistrează pierderi grele în timp ce testează și încearcă să penetreze apărarea ucraineană.
„Anunțul aparent prematur al lui Evgheni Prigojin privind capturarea lui Soledar a determinat un efort disperat al grupului Wagner de a face ca acest lucru să devină realitate. Wagner luptă fără să țină cont de victime, nu doar pentru a obține Soledarul, ci și pentru reputația lui Prigojin”, scrie pe contul de Twitter ChrisO_wiki un analist și istoric militar independent. Acesta citează informațiile oferite pe Telegram de canalul rusesc VChK-OGPU Telegram care relatează spunele unei surse Wagner despre curenta situație de la Soledar: „Este de coșmar acolo: graba de a anunța o preluare completă a determinat să se opereze dincolo de limita posibilităților” / „Pierderile pentru o secțiune atât de mică a frontului sunt devastatoare” / „Dacă lucrurile iau o turnură proastă la Soledar (probabilitatea este minimă, dar teoretic există), Ministerul Apărării o va folosi imediat drept pretext împotriva lui Prigojin și a "wagneriților" pentru a decide să reducă sau chiar să oprească aprovizionarea cu obuze”.
VIDEO AICI cu luptele urbane de la Soledar. VIDEO AICI cu grupuri de combatați „wagneriți” loviți constant de grenadele lansate de drone ucrainene.
Pilotul de curse ucrainean Igor Șușko scrie pe Twitter că pentru fiecare 100 de metri pe care încearcă să înainteze, rușii pierd cam 50 de soldați. Informația nu este verificată pe canale oficiale, dar pierderile Moscovei sunt uriașe. Detalii mai jos.
Explicații privind miza lui Prigojin. În ultimele luni, Prigojin a încercat să se poziționeze drept liderul militar indispensabil al Kremlinului, chiar dacă și-a intensificat criticile la adresa Ministerului rus al Apărării condus de Serghei Șoigu, despre care se spune că este singurul oficial pe care Putin îl consideră prieten în adevăratul sens al cuvântului. „Bucătarul” Prigojin a întărit trupele decimate de luptă ale Rusiei cu zeci de mii de deținuți recrutați în forța sa de mercenari, a acordat medalii, a vizitat cimitire militare, a apărut în mod neașteptat în cele mai dure secțiuni ale liniei frontului.
Din punctul de vedere al lui Emmanuel Dupuy, președintele Institutului pentru Studii de Perspectivă și Securitate Europeană (IPSE), fost consilier al în cadrul Ministerului Francez al Apărării, Prigojin duce un război personal pentru a se dovedi demn de a-i urma lui Putin la putere, într-o Rusie în care militarii și alți oficiali par să se afle într-o confruntare tot mai greu de ascuns, în fapt un război subteran de succesiune.
Precizările lui Dupuy pentru RFI: „Dacă vorbim de Bahmut și Soledar, interesul strategic este nul. Aceste două orașe nu deschid fronturi noi, dar i-au costat mult în oameni pe ambii beligeranți. E un fel de încrâncenare mortală. Vorbim de 10.000 de morți de la Wagner, poate mai puțini în rândul ucrainenilor. Toate acestea dovedesc că lupta pentru aceste două localități are o importanță simbolică. Apoi, victoria recentă a rușilor la Soledar nu este un eveniment major. Victoria în această mică localitate vine să compenseze faptul că forțele ruse, adică Wagner, nu reușesc de patru luni deja, să cucerească orașul Bahmut. Rușii nu pot, astfel, deschide alte fronturi. Orașul Bahmut, de 70.000 de locuitori, este practic ras de pe fața pământului. Se poartă lupte casă cu casă, costul viind un număr îngrozitor de victime. Este deci o chestiune de ordin pur tactic și simbolic din partea lui Prigozhin, care s-a grăbit să spună că victoria de la Soledar îi aparține și că a cucerit acest oraș fără ajutorul armatei”
„Este apropiat de Putin ca mulți alții. Nu sunt sigur că este cel mai apropiat om al lui Putin. Face parte din primul cerc care îl înconjoară pe Putin, dar nu cred că el este cel de care Putin ascultă cel mai mult. Evgeny Prigozhin a intrat într-un război personal care ne conduce la ideea că, la Moscova, clanurile se luptă între ele... militarii se luptă între ei: diversele servicii de informații, Serviciul Federal de Securitate -FSB, Serviciul de Informații Externe – SVR și responsabilii politici. Aceștia văd cum decurge operațiunea militară, eventualele probleme de sănătate ale președintelui, și se gândesc la viitor, la succesorul lui Putin. Acesta ar putea fi Nikolai Patrushev – Secretarul General al Serviciului de Securitate, vicepreședintele lui Putin – Dimitri Medvedev, în același timp și vicepreședinte al comisiei militar-industriale, Aleksandr Bortnikov – Șeful FSB, Naryshkin – șeful SVR, Evgheni Prigozhin însuși sau ministrul apărării, Serghei Șoigu. Fiecare încearcă să se pună în evidență și sunt, fără îndoială, în logica a unui război de succesiune care a început deja la Moscova, sprijinindu-se pe temporizarea relativă sau semieșecul acestei operațiuni militare speciale, cum îi spun la Moscova”.
Înlocuirea recentă a generalului Serghei Surovikin (numit cu doar trei luni în urrmă și aprig susținut de Prigojin și Ramzan Kadîrov) cu Valeri Gherasimov, șeful Marelui Stat Major, la comanda războiului din Ucraina este o mișcare care poate indica faptul că Putin și apropiații sunt îngrijorați de influența lui Prigojin și încearcă să strângă rândurile. Sky News arată, într-o analiză, că Vladimir Putin încearcă să slăbească influența celor care devin din ce în ce mai critici în ceea ce privește direcția în care se îndreaptă războiul din Ucraina.
Și think tank american Institute for the Study of War (ISW) aprecia, zilele trecute, că numirea lui Gherasimov în funcția de comandant al forțelor ruse din Ucraina face parte dintr-o „luptă internă pentru putere”.
ISW opina că această mutare este „o mișcare politică pentru a întări Ministerul rus al Apărării împotriva provocărilor venite din partea millbloggeriștilor și siloviki ruși, cum ar fi finanțatorul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, care au criticat modul în care Kremlinul conduce războiul”. De asemenea, Igor Girkin, fostul comandant al militanților ruși din Donbas și un milblogger proeminent considerat de ucraineni criminal de război, a insinuat că ar susține înlăturarea lui Putin din funcție.