Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a manifestat încrederea cu privire la apropiatul ajutor militar acordat de Occident, care va fi vital în recucerirea teritoriilor ocupate de ruși. Până atunci, forțele armate ucrainene opun o rezistență eroică în regiunea Donbas, mai ales la Soledar, unde totul a fost distrus și „aproape că nu mai există viaţă”.
Situat în regiunea industriala a Doneţk, Soledar se află la aproximativ 15 kilometri de Bahmut, un oraş care avea o populaţie de aproximativ 70.000 de locuitori înainte de începerea ofensivei ruse, iar acum este epicentrul luptelor. Ambele părți au suferit pierderi grele în unele dintre cele mai intense lupte de tranșee de când Rusia a invadat Ucraina, în urmă cu aproape 11 luni, scrie Reuters.
Finanțatorul Grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, continuă să invoce public informații (din teren) despre un pretins succes al mercenarilor săi în Soledar pentru a consolida reputația grupului drept singura forță eficientă de luptă în războiul din Ucraina. Mai mult, surse rusești au avansat, în ultimele zile, ipoteza potrivit căreia aceiași mercenari Wagner, în urma „succeselor” înregistrate la Soledar, ar putea în curând să încercuiască Bakhmutul.
„Bătălia pentru Donbas continuă. Şi, deşi invadatorii şi-au concentrat acum cele mai mari eforturi asupra Soledar, rezultatul acestei bătălii dificile şi lungi va fi eliberarea întregului nostru Donbas. Le mulţumesc tuturor luptătorilor noştri care ne apără Bahmutul şi dau dovadă de rezistenţă maximă! Le mulţumesc tuturor luptătorilor din Soledar care rezistă la noile şi chiar mai durele atacuri ale ocupanţilor! Este extrem de dificil - aproape că nu mai există ziduri întregi... Datorită rezilienţei războinicilor noştri de acolo, din Soledar, am câştigat timp suplimentar şi putere suplimentară pentru Ucraina”, a spus Volodimir Zelenski, în mesajul către compatrioţi transmis luni, la sfârşitul unei zile în care a decorat post-mortem 283 de ucraineni, scrie news.ro.
„Rusia cu ce s-a ales acolo? Totul este complet distrus, aproape că nu mai există viaţă. Şi mii de oameni de-ai lor au murit: întregul pământ de lângă Soledar este presărat cu cadavrele ocupanţilor şi poartă urmele luptelor. Aşa arată nebunia”, a subliniat Zelenski.
Potrivit Reuters, ministrul adjunct ucrainean al Apărării, Hanna Malyar, a declarat că, după o încercare nereușită de a captura Soledar, inamicul „s-a regrupat, a schimbat tactica și a lansat un nou atac feroce”.
În lupte sunt implicați mai ales membrii Wagner cel mai bine pregătiți, a mai precizat Malyar, adăugând că „inamicul calcă, la propriu, peste cadavrele propriilor soldați, folosind din plin artileria, sistemele MLRS și mortierele”.
Analistul militar ucrainean Oleh Zhdanov a declarat că luptele din Bahkmut și Soledar sunt "cele mai intense de pe întreaga linie de front", cu puține progrese de ambele părți în condiții de îngheț.
„Atât de mulți (luptători ruși) rămân pe câmpul de luptă ... fie morți, fie răniți", a declarat el pe YouTube.
„Ei ne atacă pozițiile în valuri, dar răniții, de regulă, mor acolo unde zac, fie din cauza expunerii, deoarece este foarte frig, fie din cauza pierderii de sânge. Nimeni nu vine să îi ajute sau să adune morții de pe câmpul de luptă".
„Le mulţumesc tuturor apărătorilor noştri pentru fiecare pas înainte în alte zone de pe linia frontului, pentru avansarea treptată - foarte atentă, calculată şi, prin urmare, absolut fiabilă”, a mai precizat Zelenski.
Liderul de la Kiev a menţionat că au fost lovituri ruseşti şi asupra oraşelor Herson şi Oceakiv, a oraşelor din regiunile Doneţk şi Harkov şi împotriva comunităţilor de frontieră din regiunea Sumî.
Preşedintele a mai spus că Ucraina se străduieşte să integreze cât mai repede în sistemul său de apărare noile mijloace de luptă şi echipamente pe care le primeşte de la parteneri. „Facem totul pentru a ne asigura că între acordul privind sprijinul suplimentar şi aplicarea acestui sprijin pe câmpul de luptă este un interval de timp cât mai scurt”, a asigurat preşedintele.
„Lumea ştie că fiecare zi de prezenţă rusă pe teritoriul ucrainean înseamnă morţi, răniţi, durere şi suferinţă pentru oameni. Ucraina trebuie să primească tot ceea ce are nevoie pentru a expulza teroriştii de pe teritoriul nostru şi pentru a ne proteja în mod fiabil poporul de orice planuri de escaladare rusească. Sunt sigur că luptătorii noştri vor avea aceste arme şi echipamente pe front. Foarte curând”, a punctat Zelenski.
O analiză video bine documentată despre război realizează zilnic și pilotul ucrainean Denys Davydov pe canalul său de Youtube. VIDEO mai jos. El estimează că ucrainenii vor pierde cel mai probabil, în următoarele zile, orașul Soledar, având în vedere avantajul artileriei rusești și faptul că decizia de întărire a apărării ucrainene cu forțe suplimentare a venit foarte târziu. „Orașul este aproape complet înconjurat de ruși, iar singurul drum controlat de ucraineni către Blahodatne este sub bombardamentul sistematic al ocupanților”, apreciază Davydov.