Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a comunicat, în cursul zilei de luni, prin video, cu liderii mondiali prezenți la summitul G20 din Bali, spunându-le că războiul Rusiei trebuie să ia sfârșit acum.
Potrivit discursului obținut de AFP, liderul de la Kiev a pledat și pentru prelungirea importantului acord de export de cereale care urmează să expire peste câteva zile (19 noiembrie).
Vladimir Putin a refuzat să participe la summitul organizat în insula indoneziană, trimițându-l doar pe ministrul său de externe, Serghei Lavrov, care a avut nevoie de îngrijiri medicale la scurt timp după aterizare.
„Sunt convins că acum este momentul în care războiul distructiv al Rusiei trebuie și poate fi oprit", le-a spus Zeleneski liderilor reuniți în Bali, referindu-se la ei în mod repetat ca fiind „G19”, motivele pentru care a ales să excludă Rusia fiind mai mult decât evidente.
Ulterior, în noaptea de luni spre marți, în continuarea discuțiilor cu liderii din Bali, Zelenski a detaliat pe canalul său oficial de Telegram care este „formula ucraineană” pentru pace.
Zelenski: „dacă Rusia spune că vrea să pună capăt acestui război, să o dovedească prin fapte.
Nu vom permite ca timpul să treacă în favoarea Rusiei, să-și adune forțele și apoi să înceapă o nouă serie de teroare și destabilizare globală. Nu va exista un Minsk-3, pe care Rusia să-l încalce imediat după ridicarea de la masa tratativelor.
Există o formulă ucraineană pentru pace. Pace pentru Ucraina, Europa și întreaga lume. Și există un set de soluții care pot fi puse în aplicare pentru a garanta cu adevărat pacea.
Am participat la summitul G20 și am venit cu propuneri pentru soluții precise și realiste. Ucraina propune celor mai puternice state ale lumii să implementeze pacea alături de noi!”
Zelenski a prezentat apoi cele zece propuneri ale Ucrainei:
1. Securitatea nucleară.
2. Siguranța alimentară.
3. Securitatea energetică.
4. Eliberarea tuturor prizonierilor și deportaților.
5. Punerea în aplicare a Cartei ONU și restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei și a ordinii mondiale.
6. Retragerea trupelor rusești și încetarea ostilităților.
7. Restabilirea justiției.
8. Combaterea distugerii mediului înconjurător.
9. Prevenirea reizbucnirii conflictului.
10. Stabilirea unei date privind sfârșitul războiului.