VIDEO. Victoria zdrobitoare a lui Ron DeSantis în Florida îi dă fiori reci lui Donald Trump. Fostul președinte amenință deja cu dezvăluiri compromițătoare dacă popularul guvernator republican va îndrăzni să intre în cursa pentru Casa Albă


VIDEO. Victoria zdrobitoare a lui Ron DeSantis în Florida îi dă fiori reci lui Donald Trump. Fostul președinte amenință deja cu dezvăluiri compromițătoare dacă popularul guvernator republican va îndrăzni să intre în cursa pentru Casa Albă

Fostul lider american Donald Trump a avut o reacție deloc măgulitoare și colegială față de popularul guvernator al Floridei, Ron DeSantis, care a obținut, marți, o victorie zdrobitoare în alegerile de la jumătatea mandatului „midterms”.

Chiar dacă în ziua scrutinului Trump a declarat presei că l-a votat pe DeSantis (VIDEO mai jos), ulterior, într-o intervenție la Fox News, trust de presă prorepublican, l-a avertizat pe guvernator să nu se înscrie în cursa pentru Casa Albă pentru că acest lucru ar fi dăunător pentru Partidul Republican.

„Cred că ar comite o greșeală. Cred că alegătorilor republicani nu le-ar plăcea asta", a declarat fostul președinte pentru Fox News referindu-se la o posibilă candidatură a lui DeSantis.

De asemenea, Trump a avertizat că va publica informații compromițătoare despre guvernatorul în vârstă de 44 de ani. 

Potrivit BBC, ambii politicieni ar fi fost sfătuiți de consilierii lor să-și anunțe candidaturile la prezidențiale și să intre în cursa pentru nominalizare la Casa Albă din partea republicanilor. 

„Nu știu dacă el candidează. Cred că, dacă va candida, s-ar putea juli foarte tare. Chiar cred că s-ar putea răni, într-adevăr, chiar foarte rău", a precizat Trump la Fox News adăugând „Nu cred că ar fi bine pentru partid".

În cazul în care dl DeSantis ar anunța o candidatură la președinție, Trump a spus că va dezvălui „lucruri despre el care nu vor fi foarte măgulitoare - știu mai multe despre el decât oricine altcineva - în afară, poate, de soția sa".

Trump nu a oferit mai multe detalii, dar nu este prima oară când fostul lider american își amenință rivalii cu dezvăluiri compromițătoare. 

Ulterior, el l-a descris pe potențialul său adversar ca fiind „un tip de treabă" și a negat că ar exista o dispută între ei. „Nu există niciun conflict între mine și el și, oricum, sunt mult mai sus în sondaje", a spus el.

Ron DeSantis este o figură relativ nouă în politică, ajungând în prim-plan după ce a devenit guvernator al Floridei în 2019 și mai ales în perioada pandemiei când măsurile sale relaxate au fost apreciate de localnici. El se prezintă și este perceput de electoratul republican drept un campion entuziast al conservatorismului, fiind preferat de mulți lui Donald Trump. Victoria uriașă în alegerile de marți (DeSantis obținând cu 1,5 milioane voturi mai mult decât rivalul său democrat Charlie Crist) ar fi o oportunitate extraordinară pentru guvernator de a-și anunța candidatura pentru prezidențialele din 2024. 

Până în prezent, guvernatorul Floridei a fost destul de rezervat în privința candidaturii sale. 

Trump însă, înainte de a lansa atacul la adresa lui DeSantis, a declarat, în cadrul unui miting în Ohio, că, pe 15 noiembrie, va face „un anunț foarte mare”.  



Americanii au votat marţi pentru alegerile organizate la doi ani de la scrutinul prezidenţial, numite şi alegeri de la jumătatea mandatului - 'midterms', care ar putea să le ofere republicanilor o majoritate în Camera Reprezentanţilor, să limiteze puterile preşedintelui Joe Biden pentru următorii doi ani şi să îi deschidă calea lui Donald Trump pentru a reveni la Casa Albă.

Miercuri dimineață (ora României), alegerile intermediare din SUA intraseră deja în faza lor finală, fiind închise secţiile de vot în majoritatea statelor. Primele proiecţii ale rezultatelor confirmă avantajul aşteptat al republicanilor la Camera Reprezentanţilor, în timp ce la Senat pare să se menţină egalitatea. Multe dintre cursele electorale sunt prea strânse ca să poată fi prognozat un câştigător. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.