O investigație de presă întreprinsă de filiala pentru Rusia a BBC a relevat situația dramatică suferită pe frontul din Ucraina de o unitate de elită, ultra-secretă a agenției de informații militare rusești (GRU), care ar fi pierdut aproximativ trei sferturi dintre efectivele sale, scrie publicația independentă The Moscow Times.
Ca și în cazul altor trupe speciale, dimensiunea exactă a Brigăzii a 3-a Spetsnaz aparținând GRU, serviciul secret militar al Federației Ruse, este clasificată.
BBC a concluzionat însă, pe baza numărului de morți și a ratei probabile de uzură, că unitatea GRU ar fi pierdut cel puțin 75% dintre trupele sale de recunoaștere.
Jurnaliștii BBC afirmă că au reușit să găsească probe directe și indirecte, din sursele publice disponibile, privind moartea a 56 de militari din cadrul Brigăzii în cele șapte luni cât s-au scurs de la invadarea Ucrainei de către Rusia
Sora unui soldat mort a declarat pentru BBC că este foarte posibil să fie mai mulți morți decât datele disponibile. „Chiar vă așteptați să ne spună despre câți au murit?!”, a întrebat ea retoric.
Brigada a 3-a Spetsnaz a GRU pare să fi suferit cele mai importante pierderi de până acum în timpul retragerii de la Liman, important nod de cale ferată din estul Ucrainei, recucerit, la sfârșitul săptămânii trecute, de forțele ucrainene.
Potrivit rudelor unora dintre rudele militarilor, cel puțin nouă membri ai trupelor respective au murit în timpul contraofensivei ucrainene.
„Întreaga Brigadă a 3-a Spetsnaz a fost făcută praf, a fost aruncată în mașina de tocat", a declarat o rudă anonimă a unui soldat, citată într-o postare pe platforma de socializare rusă VKontakte.
Precedentul cel mai mare număr de morți al unității respective într-o singură bătălie cunoscut public a fost în primele zile ale invaziei rusești din luna martie, când BBC Rusia transmitea că patru soldați ai brigăzii au fost uciși.
Cel puțin unul din patru militari ai Brigăzii a 3-a Spetsnaz uciși sub comanda colonelului Albert Omarov erau ofițeri, a mai dezvăluit BBC.
Chiar dacă în aritmetica morții din Ucraina pare un număr nesemnificativ, raportat la numărul total uriaș al pierderilor de vieți omenești, moartea unor astfel de militari este problematică pentru Rusia pentru că înlocuirea lor este deosebit de costisitoare, arată The Moscow Times.
Presa rusă afiliată Kremlinului și bloggerii militari pro-Moscova evită să relateze despre implicarea unităților GRU în Ucraina, mai precizează BBC Rusia, ceea ce înseamnă că informațiile despre moartea soldaților de recunoaștere din trupele speciale apar de regulă cu mare greutate. Experții consultați de BBC au opinat că forțele speciale suferă pierderi atât de însemnate pentru că sunt forțate să îndeplinească sarcini în afara atribuțiilor lor.
Tot BBC Rusia informa, la începutul lunii septembrie, că cel puțin 900 de militari ruși de elită, cu diverse specializări, inclusiv forțe speciale, pușcași marini și parașutiști, fost uciși pe frontul din Ucraina.
Dintre aceștia, 151 aparțineau GRU (dintre care cam 22% erau ofițeri), 245 ofițeri ai Rosgvardia (Garda Națională a Federației Ruse, forța militară internă a Rusiei, trimisă inițial în Ucraina în ideea de a menține controlul după înfrângerea Ucrainei) și în jur de 20 de ofiețeri FSB. (sursa: Ukrainska Pravda)