SUA ar furniza Ucrainei mai multe arme decât anunță public. Informațiile care întăresc această ipoteză


SUA ar furniza Ucrainei mai multe arme decât anunță public. Informațiile care întăresc această ipoteză

Este posibil ca Statele Unite să fi furnizat Ucrainei mai multe arme decât a anunțat public administrația Joe Biden, spun experții americani Michael Weiss și James Rushton.

Ultimele lovituri pe care le-a efectuat Ucraina, vizând instalațiile militare rusești din Crimeea, sugerează o astfel de posibilitate, relatează Politico, potrivit Ukrinform.

Publicația trece în revistă faptul că un înalt oficial al Pentagonului a declarat vineri că SUA au furnizat Ucrainei de ceva vreme, fără a face tam-tam, rachete anti-radiații de mare viteză – folosite pentru țintirea sistemelor radar.

Potrivit experților Weiss și Rushton, o altă posibilitate este ca SUA să fi trimis în secret în Ucraina sistemul tactic de rachete al armatei, ATACMS.

De asemenea, se știe faptul că SUA, în pachetul de armament din 19 august, au inclus muniție ghidată cu precizie Excalibur, chiar dacă administrația Biden nu a anunțat asta public. 

Mai mult, un document trimis vineri parlamentarilor americani de către administrația Biden precizează că armamentul care ajunge în Ucraina nu se limitează la ceea ce se prezintă public în cadrul listei de arme furnizate. (sursa: Ukrinform)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.