Armata israeliană preciza, sâmbătă seara, că i-ar fi neutralizat pe liderii „militari” ai grupării Jihadul Islamic Palestinian din Fâşia Gaza în timpul operaţiunilor. Potrivit autorităţilor palestiniene, atacurile lansate de Israel au ucis 29 de persoane, inclusiv mai mulți copii, după cum relata, duminică, AFP, preluată de agerpres.ro.
Bilanțul palestinienilor, care indica și 215 răniți, este însă contrazis de autoritățile israeliene care precizază că minorii palestinieni ar fi fost ucişi, sâmbătă seara, la Jabalia (nord) în urma unui atac cu rachetă eşuat al Jihadului Islamic ce viza teritoriul Israelului.
De la începutul operaţiunii sale vineri, Israelul a asigurat că vizează strict poziţii ale Jihadului Islamic, raportând eliminarea a 15 combatanţi ai acestei grupări, printre care și liderii Khaled Mansour și Tayseer Jabari, potrivit armatei israeliene. Forţele israeliene au anunţat de asemenea arestarea în două zile a circa 40 de membri ai grupării respective în Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat din 1967 de statul israelian, conform AFP.
Ca represalii la raidurile asupra Fâşiei Gaza, gruparea palestiniană a lansat zeci de rachete asupra teritoriului israelian, cele mai multe dintre ele fiind interceptate de scutul antirachetă israelian. Doi israelieni au fost răniţi uşor de schije, potrivit serviciilor de intervenţie rapidă.
Potrivit postului de televiziune israelian i24News, 580 de rachete au fost lansate asupra Israelului începând de vineri, 120 au căzut în Gaza, fără să atingă teritoriul israelian, iar 200 au fost interceptate de sistemul Iron Dome.
Aceasta este cea mai gravă escaladare a violenţelor dintre statul israelian şi grupările armate din Gaza de la războiul din mai 2021, care s-a soldat cu 260 de morţi în 11 zile de partea palestiniană, inclusiv combatanţi, şi 14 morţi în Israel, inclusiv un soldat, potrivit autorităţilor locale.
Statul israelian a instituit din 2007 o blocadă împotriva Fâşiei Gaza, un teritoriu de 2,3 milioane de locuitori administrat de islamiştii din Hamas.
Jihadul Islamic Palestinian, al cărei obiectiv declarat este distrugerea statului și fondarea unui stat palestinian suveran și Islamic, este clasificat drept organizaţie teroristă atât de Uniunea Europeană, cât şi de Statele Unite. Jihadul Islamic are legături strânse cu Iranul, principalul inamic al Israelului, şi este a doua cea mai importantă miliţie din Fâşia Gaza după gruparea militantă Hamas, aflată la guvernare.
Jihadul Islamic Palestinian, clasificat ca organizaţie teroristă atât de Uniunea Europeană, cât şi de Statele Unite, are legături strânse cu Iranul, principalul inamic al Israelului, şi este a doua cea mai importantă miliţie din Fâşia Gaza după gruparea militantă Hamas, aflată la guvernare.
Statele Unite au anunțat că sprijină deplin dreptul Israelului de a se apăra. Departamentul american de Stat a îndemnat însă toate părţile să evite o escaladare suplimentară a violenţelor.
Consiliul de Securitate al ONU urmează să discute luni, într-o sesiune cu uşile închise, la New York, despre atacurile aeriene ale Israelului asupra Fâşiei Gaza, conform dpa.
Consiliul de Securitate a acceptat să abordeze subiectul în urma solicitărilor formulate sâmbătă de Emiratele Arabe Unite, Irlanda, Franţa.
SURSE: Agerpres, BBC