Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a afirmat vineri că el „nu va alerga" după Washington pentru negocieri, după ce omologul său american Antony Blinken a refuzat să aibă o întrevedere cu el în marja reuniunii G20, scriu agențiile de presă preluate de agerpres.ro.
„Nu noi suntem cei care au abandonat contactele, ci SUA (...). Nu vom alerga după nimeni ca să propunem o întrevedere", a spus Serghei Lavrov în faţa unor jurnalişti în insula indoneziană Bali, unde are loc reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor din G20.
Imediat după sosirea în Bali, în timp ce poza alături de omologul său indonezian în fața presei, un jurnalist i-a strigat lui Lavrov „de ce ați început războiul?”. Ministrul rus a ignorat însă întrebarea. Video AICI
Lavrov a respins vineri criticile „frenetice" ale Occidentului în legătură cu războiul din Ucraina, mustrând adversarii Rusiei pentru că au pierdut şansa de a aborda în cadrul G20 probleme economice globale.
„În timpul discuţiei, partenerii occidentali au evitat să urmeze mandatul G20, cel de a trata probleme ale economiei mondiale", a criticat Lavrov.
Potrivit ministrului rus de externe, discuţia Occidentului „a deviat aproape imediat (...) spre critici frenetice la adresa Federaţiei Ruse pe tema situaţiei din Ucraina".
"'Agresori', 'invadatori', 'ocupanţi' - am auzit multe lucruri astăzi", a spus Lavrov.
Totodată, Serghei Lavrov a declarat că Rusia este gata să negocieze cu Ucraina şi Turcia asupra livrărilor de cereale, dar nu este clar când ar putea avea loc astfel de negocieri.
Indonezia a îndemnat vineri ţările din G20 să ajute să se pună capăt războiului din Ucraina, în condiţiile în care miniştrii de externe ai grupului s-au reunit în cadrul unui summit ce i-a adus pe unii dintre cei mai înverşunaţi critici ai invaziei ruse în aceeaşi cameră cu şeful diplomaţiei ruse.
În aceste condiţii, Serghei Lavrov a decis să părăsească summitul G20 de la Bali mai devreme, sărind peste sesiunile planificate pentru vineri după-amiaza, precum şi peste dineul oficial de vineri seara, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse.