Cine este generalul bătrân și obez, trimis de Putin să lupte în Ucraina. Cere să i se pună masa de cinci ori pe zi și bea peste un litru de votcă


Cine este generalul bătrân și obez, trimis de Putin să lupte în Ucraina. Cere să i se pună masa de cinci ori pe zi și bea peste un litru de votcă

Presa din Marea Britanie dedică spații ample generalului obez în rezervă, în vârstă de 67 de ani, veteran al războiului din Afganistan, care a fost trimis de Kremlin în linia întâi a războiului din Ucraina, în condițiile în care armata lui Vladimir Putin pare să se confrunte cu o lipsă acută de ofițeri superiori. 

Cel puțin zece generali și alți 30 de ofițeri superiori și-ar fi pierdut viața pe front, de la începutul invaziei din Ucraina. Alții au fost grav răniți și nu se mai poate conta pe ei o lungă perioadă de timp. 

Potrivit publicației The Daily Star, durduliul, identificat drept „generalul Pavel”, cântărește în jur de 130 de kilograme și a preluat conducerea unei unități a forțelor speciale care luptă în estul Ucrainei după ce fostul comandant a fost grav rănit într-un atac al ucrainenilor. 

„Cei mai buni dintre ofițerii armatei ruse au fost uciși sau răniți în luptele din Ucraina, așa că Putin se vede nevoit să apeleze la ofițeri de mâna a doua, care nu vor rezista prea mult pe front. Acum aduce și generali ieșiți la pensie de multă vreme. Unul dintre aceștia este generalul Pavel”, a declarat o sursă apropiată serviciilor secrete britanice. 

Publicația mai scrie că generalul, care își mânca liniștit pensia de veteran într-o suburbie a Moscovei, a primit ordin de mobilizare luna trecută. Gen. Pavel atât de dolofan încât a fost nevoie să i se croiască o uniformă specială, adaptată dimensiunilor impresionante, și să fie echipat cu două veste antiglonț care să-i acopere pieptul uriaș. Mănâncă de cel puțin cinci ori pe zi, iar mesele copioase sunt stropite cu cel puțin un litru de votcă. 

Potrivit estimărilor Kievului, cel puțin zece generali ruși, 30 de ofițeri superiori și peste 30.000 de militari au murit, din 24 februarie, în Ucraina. De asemenea, numărul răniților ruși, mai mult sau mai puțin grav, ar fi în jur de 100.000, mai scrie The Daily Star. În plus, forțele ruse au pierdut în război peste 4000 de tancuri și vehicule blindate, 216 aparate de zbor, 183 elicoptere de atac și în jur de 620 de drone. 

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.