VIDEO. Eficiența Codruței Kovesi în fruntea Parchetului European, elogiată amplu de o prestigioasă publicație germană. „A reușit să recupereze de trei ori mai mulți bani europeni decât a cheltuit instituția pe care o conduce” / Oficial european: „Este complet imperturbabilă”


VIDEO. Eficiența Codruței Kovesi în fruntea Parchetului European, elogiată amplu de o prestigioasă publicație germană. „A reușit să recupereze de trei ori mai mulți bani europeni decât a cheltuit instituția pe care o conduce” / Oficial european: „Este complet imperturbabilă”

În ciuda faptului că în multe state europene, activitatea acestei instituții este privită cu ostilitate, Parchetul European a reușit, în primul său an de existență, sub mandatul procurorului-șef Laura Codruța Kovesi, să recupereze de trei ori mai multe fonduri europene decât bugetul care i-a fost alocat. 

Un succes important într-un timp record, comentează publicația germană Spiegel International, care îi dedică un material amplu lui Kovesi, arătând că, din păcate, procurorul șef nu trebuie să lupte doar cu criminalitatea, ci și cu birocrația europeană, pentru ca instituția pe care o conduce să devină și mai eficientă în depistarea fraudelor cu fonduri UE. 

Clădirea cu 18 etaje în care se află biroul Laurei Codruța Kovesi, procurorul-șef al Parchetului European (EPPO) în vârstă de 49 de ani, este situată pe Bulevardul John F. Kennedy din Luxemburg. De aici, alături de cei 250 de subaltern, Kovesi a deschis, numai în prima jumătate a primului său an de mandat, nu mai puțin de 576 de investigații care vizează fapte de corupție, fraude și alte infracțiuni financiare de miliarde cu fonduri europene. 

Este pentru prima oară în istoria Uniunii Europene când o instituție a acesteia poate investiga, pe cont propriu, statele membre, pune sub acuzare și dispune confiscarea de bunuri. Tocmai de aceea, activitatea EPPO nu este privită cu ochi buni în toate țările membre, iar Kovesi, conștientă de această situație, le spune celor de la Spiegel International că nu prea e dornică de interviuri cu presa.

Dorește însă ca cetățenii plătitori de taxe să știe că Europa a încetat să mai fie blândă și tolerantă cu cei care fraudează banii contribuabilor care vor fi „vânați” fără menajamente. „Cea mai importantă victorie a nostră va fi în momentul în care oamenii vor avea încredere în EPPO”, le mai spune Kovesi celor de la Spiegel International. 

Firește, această victorie depinde foarte mult de capacitatea statelor UE de a întreprinde acțiuni comune împotriva celor care fură. 

Pentru moment, nu pare să fie o misiune tocmai ușoară. De exemplu, Irlanda, care este un paradis fiscal, a refuzat să coopereze cu Parchetul European. Și nici Polonia și Ungaria, care își subminează de ani de zile propriul sistem judiciar, nu sunt prea dornice de colaborare cu instituția lui Kovesi, arată Spiegel, precizând și faptul că succesul EPPO va depinde enorm de abilitatea procurorului său șef. 

Kovesi pare însă cumva într-o situație imposibilă: pe de o parte își va face, cel mai probabil, dușmani în aproximativ douăzeci de state europene pe care însă, în același timp, trebuie să le convingă să fie de partea ei și să susțină creșterea resurselor agenției și a influenței acesteia. Ea trebuie să reușească să-și păstreze independența, menținându-se la distanță de factorii decizionali, dar în același timp trebuie să creeze rețele și să sporească importanța EPPO. 

Or Kovesi are deja experiența dramatică din România unde propriul guvern s-a unit și s-a întors împotriva ei, fiind în același timp linșată public de presa apropiată de coaliția aflată în acel moment de guvernare (PSD-ALDE-UDMR). Ba chiar propria familie a fost ținta unor operațiuni de filaj, amintește Spiegel.

Și acum Kovesi își aduce aminte cu revoltă de momentul demiterii sale din fruntea DNA (2018), situație profund nedreaptă, dezbătută ulterior și la CEDO care a stabilit că i-au fost încălcate o serie de drepturi (dreptul la un proces echitabil si dreptul la libera exprimare, n.red.). 

Prinsă cu războiul din Ucraina, Europa a acordat prea puțină importanță raportului de activitate prezentat recent de Kovesi la un an de mandat în frunte EPPO. Conform acestuia, EPPO a demarat aproape 600 de investigații și a reușit să confiște nu mai puțin de 147 milioane de euro, în primele luni ale lui 2021. Practic o sumă de trei ori mai mare decât bugetul anual al EPPO, arată Spiegel. În semn de recunoaștere a eficienței instituției, UE a decis să mărească bugetul EPPO cu 12 milioane de euro pentru 2022, situație de care Kovesi s-a arătat deosebit de încântată. „Munca noastră arată mai ales faptul că Europa nu este sinonimă cu slăbiciunea” (instituțională, n.red), spune Kovesi. 

Câțiva eurodeputați chiar au felicitat-o pentru rezultatele muncii depuse. Kovesi vrea însă mai mult: pentru ca procurorii din subordinea să capete și mai multă independență față de autoritățile naționale, au nevoie de mai mulți bani și putere iar, în acest sens, Comisia Europeană ar trebuie să aducă un amendament la legea de funcționare a EPPO. Pentru asta însă Comisia și statele membre ar trebui să se pună de acord, or suportul din partea statelor cam lasă de dorit în acest moment (din motive evidente). 

Mai mult de jumătate dintre investigațiile EPPO vizează, în acest moment, mai ales patru state: Italia, Bulgaria, România și Germania. 

Monika Hohlmeier, președinta Comisiei de control bugetar a Parlamentului European, spune că o susține pe Kovesi în demersul său de a obține un budget mai mare, dar avertizează că sunt șanse mari ca problema să rămână la coada listei de priorități a statelor membre. Spune însă că apreciază încăpățânarea și stoicismul lui Kovesi care nu pare distrasă de ingerințele politice. „Este complet imperturbabilă”, concluzionează președinta de la controlul bugetar. 

Precizare. În raportul prezentat recent de Kovesi (video mai jos), aceasta spune că EPPO a deschis 921 de investigații, a pus sub sechestru bunuri în valoare de 259 milioane de euro, a finalizat 28 rechizitorii și a obținut patru condamnări definitive (subtitrarea în limba română este greșită pe alocuri, n.red.). 

 



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.