Comuniștii de la Beijing lansează un nou avertisment virulent: „Dacă cineva îndrăznește să separe Taiwanul de China, vom răspunde militar, indiferent de costuri” / Statele Unite au răspuns că nu doresc soluționarea situației prin forță


Comuniștii de la Beijing lansează un nou avertisment virulent: „Dacă cineva îndrăznește să separe Taiwanul de China, vom răspunde militar, indiferent de costuri” / Statele Unite au răspuns că nu doresc soluționarea situației prin forță

China a avertizat Statele Unite că va răspunde prin operațiuni militare oricărei încercări de independență a Taiwanului, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Beijing şi Washington cu privire la acest subiect.

Ministrul Apărării din China, Wei Fenghe (foto sus), a avut o întâlnire cu omologul său american, secretarul de stat al Apărării Lloyd Austin, în cadrul unui summit pentru securitate pentru Asia organizat la Singapore.

Afirmațiile privind o intervenție militară în cazul Taiwanului au fost făcute de Wei în cadrul acestei întrevederi, oficialul chinez precizând, potrivit BBC, că ruperea Taiwanului de China nu va lăsa acesteia din urmă decât alternativa de a lupta, indiferent de costuri. El a condamnat și vânzările de arme ale Statelor Unite către Taiwan, țară pe care o consideră în continuare teritoriul său. 

Lloyd Austin a calificat acțiunile militare ale Chineid drept „provocatoare și destabilizatoare”, adăugând că un număr uriaș de avioane chineze zboară zilnic în apropierea insulei, „subminând pacea și stabilitatea în regiune”. 

„Dacă cineva îndrăznește să separe Taiwanul de China, Armata Populară de Eliberare Chineză nu va avea altă opțiune decât să lupte, indiferent de costuri, și să zdrobească orice tentative de independență, protejând astfel suveranitatea și integritatea teritorială a Chinei”, a precizat și purtătorul de cuvânt al lui Wei Fenghe. 

Potrivit BBC, Lloyd Austin a replicat că Statele Unite s-au angajat să mențină status quo-ul (menținerea neschimbată a granițelor Chinei), recunoscând Beijinul ca singurul guvernator al Chinei care se opune independenței Taiwanului. Secretarul american al Apărării a insistat că nu trebuie să existe nicio tentativă de a soluționa tensiunile din regiune prin forță. 

Aceasta a fost prima întâlnire dintre cei reprezentanți ai Apărării din cele două țări și a durat aproape o oră, mai scrie BBC, precizând că oficialul chinez a descris discuțiile drept netensionate, ba chiar cordiale. 

Lloyd Austin a vorbit și despre importanța menținerii deschise permanent a canalelor de comunicare cu armata chineză pentru a evita orice fel de neînțelegeri și tensiuni. 

La sfârșitul lunii mai, Taiwanul s-a văzut în situația de a-și trimite avioanele de luptă pentru a avertiza cele 30 de avioane chineze de război care au pătruns în spațiul său aerian. Incidentul a reprezentat cea mai mare incursiune a Chinei în spațiul aerian taiwanez, din luna ianuarie a acestui an.  

Președintele american Joe Biden declara și el, la sfârșitul lunii mai, că Statele Unite vor răspunde militar dacă China va interveni cu forță în Taiwan. „Acesta este angajamentul pe care ni l-am luat”, spunea liderul american, aflat la acel moment într-o vizită în Asia. 

„Iată care este situația. Suntem de acord cu politica 'O singură Chină'. Am semnat-o, la fel ca toate acordurile aferente, dar ideea că (Taiwanul) poate fi luat cu forța, pur și simplu luată cu forța, nu este în regulă”, a mai spus Joe Biden, la o conferință de presă comună cu premierul japonez, Fumio Kishida, la Tokyo.

SUA furnizează Taiwanului arme defensive, dar politica oficială a rămas în mod intenționat ambiguă cu privire la posibilitatea de a interveni militar în cazul unui atac al Beijingului.

Ministrul taiwanez sl Apărării spunea, tot în luna mai, că relațiile țării sale cu China sunt în prezent cele mai proaste și mai tensionate din ultimele patru decenii. 

Desprinderea Taiwanului de China s-a produs imediat după ce de-Al Doilea Război Mondial, când în China continentală a izbucnit un conflict armat între forțele guvernamentale naționaliste și Partidul Comunist Chinez. În 1949, comuniștii au învins, iar liderul acestora, Mao Zedong, s-a instalat la Beijing. Partidul Naționalist – cunoscut drept Kuomintang – a fugit în Taiwan unde, de atunci și până în prezent, domină viața politică locală.

Taiwanul are propria constituție și lideri aleși în mod democratic. De asemenea, armata sa numără aproximativ 300.000 de trupe active, dar este net inferioară celei de care dispune China. 

Până în prezent, doar 13 state (printre care și Vaticanul) au recunoscut Taiwanul drept stat suveran.

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.