Garda Națională a Rusiei – Rosgvardia - a confirmat uciderea unui comandant cecen pe frontul din Ucraina, într-un schimb de focuri cu voluntari militari vorbitori de limbă engleză, acuzând că, printre responsabili, s-ar afla și fiul unui parlamentar britanic. Este vorba de Ben Grant, 30 de ani, fost militar în Armata Regală a Regatului Unit, fost luptător în Afganistan și fiu al lui Helen Grant (născută Okuboye), membră a Partidului Conservator, parlamentar încă din 2010, când a devenit prima femeie de culoare, cu origini mixte, care a fost aleasă pe listele conservatorilor.
Potrivit presei britanice, Ben Grand s-a alăturat trupelor de voluntari în luna martie, declarând că decis să se înroleze după ce a văzut cum rușii bombardează civili cu copii.
„Vreau să fiu bine înțeles, am decis asta de capul meu. Nici măcar nu i-am spus mamei ce vreau să fac”, a declarat el atunci.
Într-un video care s-a viralizat în rețelele de socializare, Grant este surprins luptând în zona Harkiv/Harkov alături de alți voluntari din țările vestice. Încleștarea cu forțele ruse care atacă violent este dramatică, iar tânărul englez poate fi auzit de mai multe ori dând indicații colegilor de arme în timp ce salvau un rănit și încercau, în același timp, să lovească un vehicul blindat al rușilor. Filmarea este realizată cu o camera montată pe cascheta unui combatant (care pare să fie chiar Grant). VIDEO la finalul textului.
Rosgvardia spune că Adam Bisultanov, comandantul unei brigăzi a Gărzii Naționale din districtul Caucazului de Nord, ar fi fost ucis pe 26 mai de mercernarii britanici și americani care au atacat forțele ruse lângă Harkiv.
„În timpul schimbului de focuri, vehicul blindat în care se afla Bisultanov a fost lovit de trei ori cu un lansator de grenade și a fost distrus”, a precizat Rosgvardia, joi, într-un comunicat oficial.
„Atacul a fost surprins cu o cameră GoPro, iar unul dintre atacatori este Ben Grant, fiul unui parlamentar britanic”, mai precizează comunicatul adăugând că imaginile vor fi înaintate procurorilor militari pentru investigarea atacului comis de mercenari.
Bisultanov a luptat în Ucraina încă din prima zi a invaziei ruse (24 februarie), scrie The Daily Beast. Uciderea sa de către combatanți străini a stârnit agitație în rândul propagandei ruse din regiunea Donețk unde presa a cerut chiar condamnarea la moarte a voluntarului britanic. „Va fi nevoit să se ascundă pentru tot restul vieții”, scrie Komsomolskaya Pravda cu privire la Grant, precizând că cecenii îl vor vâna de acum înainte pentru lichidarea lui Bisultanov.
VIDEO AICI dacă nu pornește direct videoul postat mai jos.