VIDEO. Jurnalist ucrainean: „Aceasta este una dintre cele mai tari filmări văzute vreodată pe internet”


VIDEO. Jurnalist ucrainean: „Aceasta este una dintre cele mai tari filmări văzute vreodată pe internet”

Illia Ponomarenko, reporter al publicației The Kyiv Independent, al cărui cont pe Twitter este urmărit de peste 1,1 milioane de utilizatori, scrie că imaginile cu premierul britanic Boris Johnson și președintele ucrainean Volodimir Zelenski plimbându-se, sâmbătă, pe străzile Kievului, sunt memorabile, constituinduna din cele mai importante filmări văzute vreodată pe internet”. 

Într-adevăr, dincolo de mesajul de curaj și solidaritate, plimbarea celor doi lideri stârnește emoție pentru că liderul britanic este recunoscut pe stradă de localnici ucraineni care îi mulțumesc cu căldură pentru ajutor și susținere. 

„Mă bucur foarte mult să vă întâlnesc. A fost un privilegiu pentru noi să vă ajutăm. Aveți un președinte remarcabil, domnul Zelenski, a făcut o treabă uimitoare. Ne dorim să continuăm să sprijinim populația Ucrainei, pentru atâta timp cât va fi necesar”, îi răspunde Boris Johnson unui bărbat care se arată foarte bucuros și emoționat să-l întâlnească pe liderul de la Londra, spunându-i că iubește Marea Britanie.

Video-ul surprinde și gestul unei tinere ucrainence care le dăruiește lui Johnson și Zelenski doi cocoși din ceramică. Cocoșul din dulapul de bucătărie rămas intact la Borodianka, în ciuda unui bombardament devastator asupra imobilului, este cel mai nou simbol al rezistenței și invincibilității Ucrainei, scrie un utilizator la postarea jurnalistului. Cocoșul nu ar avea doar rol decorativ, fiind, de fapt, un recipient pentru păstrarea vinului. (postarea jurnalistului o puteți accesa AICI, iar video-ul invocat de Ponomarenko îl găsiți la finalul textului)

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Generalul de neînvins al Ucrainei. Valeri Zalujni este artizanul luptelor în care sunt umiliți zilnic soldații lui Putin. „Ucrainenii au uitat să se mai teamă. Scopul nostru este să învingem!”

Pe durata deplasării, cei doi lideri au fost însoțiți de mai mulți militari înarmați.

În declarația sa oficială, premierul Boris Johnson a lăudat eroismul și curajul poporului ucrainean, dar și leadership-ul președintelui Zelenski, apreciat în întreaga lume. Politicianul britanic a mai spus că țara sa va  trimite în Ucraina 120 de vehicule blindate și noi sisteme antirachetă. De asemenea, Regatul Unit va garanta un credit suplimentar în valoare de 500 de milioane de dolari de la Banca Mondială pentru Ucraina. În plus, guvernul britanic va liberaliza tarifele asupra majorității importurilor din Ucraina și va oferi facilități vamale.

CITEȘTE ȘI: Kiev: „Ucraina este gata pentru marile bătălii cu Rusia!” / „Ar putea fi vorba de două sau chiar trei săptămâni”



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.