Teologia Ortodoxă

nu este primar cauză a crizei actuale, ci tocmai una dintre soluții. Desigur, după. Putin și elita cleptocrată rusească nu au citit Pelerinul rus și nici figura Sfântului Serafim de Sarov, cum nici Rubleov și cu atât mai puțin Tarkovschi nu i-au motivat, inspirat. Așadar, ceva mai calmi cu acuzele! Da, poziția unor ierarhi, din nefericire, este smintitoare prin justificarea și practicarea complicității simbolice. În favoarea acestora, să și vrem, nu prea avem argumente. În măcelul care se derulează au sucombat toate ierarhiile, de orice fel. Nu vreu să știu câte certuri au loc în familiile rusești, cum poate arăta conflictul dintre generații. Să ne fie clar: dacă nici până acum nu a fost simplu, om simplu, să fii rus va fi pentru multă vreme un stigmat. Nemeritat. Iată ce pot face niște șefi îndrăciți în numele (fictiv) al popoarelor pe care (real) le controntrolează! Putin nu este interior (încă) abandonat de către mulți ruși care, irațional, cred că tot el poate scoate din impas țara după ce a (re)transformat-o în călăul popoarelor. Evident, cum știu mai toți deștepții de la noi și nu numai, alături de englezi, americani, nemți etc. Pentru moment, problema este în curtea rusească. Nu pentru că nu ar fi fost acolo mereu. Așadar, care ar fi o posibilă prelucrare ortodoxă a blestemului la care asistăm cu puternic amestecate sentimente? Pe fugă, după zile de insomnii, discuții și încercări de recompunere interioară:

1.Decuplarea mandatului sfințitor de cel eliberator, profan, orice ar putea însemna asta. Ortodoxia nu este o armată, o divizie printre altele, departament, trupă de desant cultural, santinelă a fidelităților forțate, diriginte sau inspector. Mamă soacră.

2.În consecință nemijlocită, încetarea transferului simbolic impur de autoritate în ambele sensuri: Statul și Biserica. Primul are conducători inclusiv criminali. A doua, pe Hristos. Nu se "pupă", cum ar zice românii.

3.Dacă ai primit, direct în față, cu urmări inclusiv personale, lecția dură a falimentului moral al politicii, soluția spirituală nu rezidă în pretenția de feciorie, ci în retragerea demnă, în redescoperirea interioară a rațiunii de a fi, de a respira.

4.Rusia a găzduit cel mai mare curent antiautoritarist de natură spirituală, instituția teologică a stareților și a laicilor mărturisitori servind drept corectură a derivei elitelor abuzive, fără niciun Dumnezeu. Așadar, există resurse.

5.Apoi, tot teologia ortodoxă, în Rusia, a făcut proba, precum la celebrul sinod suspendat din 1917, că posedă luciditate și perspectivă, că știe bine unde s-a îndepărtat de trunchiul comun al Predaniei. Trebuie continuat filmul de la momentul întreruperii sale abrupte.

6.Tot ceea ce a acumulat Ortodoxia rusă până acum - de la arhitectură la cântarea bisericească și de la mistici și iconografie la teologia liturgică în general - nu doar merită, ci trebuie salvat. Tezaurul de la Moscova. De data aceasta, pus la adăpost de alții, inclusiv de noi.

7.Plastic și la obiect: afectul antirus (politic) nu trebuie lăsat să se transforme în afect antiortodox sau, lărgind imaginea, anti-cultură rusă. Unele decizii recente, luate din conformism și cu doza de superficialitate tipică occidentalilor confirmați chipurile în ascendența lor morală, indică un astfel de traseu. Idiot.

8.Recompunerea demnității Bisericii Ortodoxe Ruse, după decenii de trufie și abuz, este misiunea noastră, a tuturor ortodocșilor. Nu putem să ne lăsăm duși de valul secular. Nu câștigăm nimic. Cu corecturi dureroase, dar făcând parte din pedagogia lui Dumnezeu care, mai nou, nu dă cu parul ci, iată, cu racheta, rușii pravoslavnici nu trebuie lăsați orfani sufletește.

9.Am tot spus/scris ani de zile că ne lipsește, în România, un simț și o practică a vecinătăților culturale, începând cu limbile. În spațiul nostru academic, al teologiei de școală, îi numeri pe degete pe cei capabili să facă punți inter-ortodoxe. Am putea oferi, în dreptul nostru, un exemplu de multipolaritate.

10.Eliberați ei de pretenții și noi de frici, raportul generic între Orient și Occident poate cunoaște, în sfârșit, o renaștere. Mai ales că "frontiera" trece prin inima noastră, a ortodocșilor.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

PS Luați, Vă rog, aceste rânduri ca atare, venind din partea cuiva jumătate slav, chinuit cumplit de tot ceea ce se petrece, apucat și repezit ca înaintașii lui, dar cu ceva adâncimi de mereu reînnoită dorință de a fi curat, cinstit, privind direct în față. Dincolo de istorie, chiar pe El.