O nouă abordare a pandemiei. Israelul nu are în plan să oprească „valul” Omicron, apreciind că numai o infectare în masă ar fi eficientă


O nouă abordare a pandemiei. Israelul nu are în plan să oprească „valul” Omicron, apreciind că numai o infectare în masă ar fi eficientă

”Israelul nu are în plan să oprească valul Omicron care a cuprins deja toată țara, iar unii experți în sănătate spun că „glonțul magic”, de data aceasta, va fi de fapt o infecție pe scară largă” , scrie The Jerusalem Post, preluat de Inpolitics. Decizia are însă legătură și cu numărul important de vaccinați, experții apreciind că este puțin probabil ca aceștia să dezvolte o formă severă. 

„Al cincilea val s-ar putea încheia atunci când un număr mare de oameni vor fi infectați”, apreciază prof. Cyrille Cohen, șeful laboratorului de imunologie de la Universitatea Bar-Ilan. „Numai prin expunerea naturală a celor protejați cu vaccinuri, văd acest virus devenind endemic”.

Primul și al doilea val s-au încheiat când Israelul a intrat în lockdown, oprind răspândirea virusului, dar provocând daune grave economiei țării și sănătății mentale și emoționale a oamenilor. 

Al treilea val s-a încheiat când Israelul și-a lansat uimitoarea campanie de vaccinare. 

Iar al patrulea val a fost oprit de rapeluri. 

Nu pare să existe un glonț magic care să salveze Israelul de la Omicron. 

„Deoarece Omicron este atât de contagios, eforturile noastre de a opri răspândirea lui sunt probabil zadarnice”, spune prof. Hagai Levine, președintele Asociației Israeliene a Medicilor de Sănătate Publică. „Ceea ce putem și trebuie să încercăm să facem este să îi protejăm pe cei mai vulnerabili cât mai mult posibil”.

Între timp, au început să apară noi cercetări care arată că persoanele vaccinate care se infectează dezvoltă o imunitate „super” sau „hibridă”, ceea ce înseamnă că produc niveluri foarte ridicate de anticorpi capabili să neutralizeze diferite tulpini de COVID-19 și alte virusuri.  De asemenea, este puțin probabil ca ei să dezvolte boli severe. Ministerul Sănătății a raportat marți că există doar două persoane în stare gravă și foarte gravă de la Omicron în Israel. Nici unul nu a fost vaccinat. Cercetările încep să arate că Omicron provoacă, în general, infecții mai puțin severe. Mai multe detalii AICI

AICI poate fi consultat articolul din The Jerusalem Post.

În imaginea de mai sus - premierul israelian Naftali Bennett.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.