Gabriel Liiceanu despre demagogia și minciunile sfruntate ale președintelui Iohannis care au aruncat țara într-o depresie colectivă / „Nu poţi să accepţi că tot ce scoate pe gură un politician, totul de la A la Z e minciună, că totul e propagandă vidă”


Gabriel Liiceanu despre demagogia și minciunile sfruntate ale președintelui Iohannis care au aruncat țara într-o depresie colectivă / „Nu poţi să accepţi că tot ce scoate pe gură un politician, totul de la A la Z e minciună, că totul e propagandă vidă”

Scriitorul și filosoful Gabriel Liiceanu apreciază că proiectul România Educată al președintelui Klaus Iohannis nu reprezintă doar un eşec, ci este ceva ”mult mai dramatic” de atât, menţionând că liderul de la Cotroceni nu poate spune un singur lucru făcut în orizontul acestui proiect. Ba mai mult, „nimeni nu poate să ştie cum vom ieşi din depresia de corupţie generalizată, de stat mafiotizat în care ne aflăm”, a mai spus Gabriel Liiceanu în cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV, potrivit news.ro. 

„E ceva mult mai dramatic, de fapt, decât un eşec, pentru că, în clipa în care, dacă ideea a fost a lui, a candidatului la funcţie de atunci sau i-a fost sugerată, a fost de departe o săgeată înfiptă la ţintă. România nu îşi putea reveni din ceea ce trăia după 90 decât dacă populaţia îşi schimba încet, încet mentalul colectiv (...) şi totul pornind de aici, de la o România educată s-ar fi schimbat. Nu poţi să te apuci să faci căi ferate, şcoli, spitale cu oameni care nu ştiu să gândească şi nu au calificările cu pricina. Totul trebuie luat de acolo, de la bază, aşa cum a făcut Spiru Haret, care s-a gândit cum poate educa ţara pornind de jos, de la sate. Şi ăla a fost un moment formidabil”, a precizat Liiceanu, citat de news.ro. 

Filosoful a opinat că România Educată a produs „câteva cufere de hârtii”, dar nicio literă din proiect nu a trecut în realitate.  

 „Ce s-a întâmplat pe urmă, cum acest proiect a rămas o coajă goală, un maldăr de hârtii, rezultate din activitatea unei comisii care să se ocupe de...să pună pe picioare România Educată şi care a produs câteva cufere de hârtii din care nicio literă în aceşti şapte ani nu a trecut în realitate, niciuna, de niciun fel. Dacă preşedintele actual al României ar face interviuri, nu ar putea să răspundă, să spună un singur lucru, care s-a făcut în orizontul proiectului România Educată. (...) Ce este grav este că lucrurile astea, corupţia, diplomele furate, doctoratele furate la vârf, faptul că 60% din parlamentari, potrivit cărţii Nu tot ei, a lui Valeriu Nicolae, sunt impostori şi 75% sunt şantajabili, toate astea fac parte din contraselecţia valorilor care ar fi dus la o Românie cultivată, culturală”, a explicat Gabriel Liiceanu, apreciind că ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care s-a angajat să implementeze „România educată” se evidenţiase prin gesturi contrare acestui proiect.  

 „Culmea ea că, în 21 iulie, cred, anul ăsta, Klaus Iohannis a ieşit din nou la rampă şi a zis nu se mai poate continua aşa, toleranţă zero la furt intelectual. Toleranţă zero. Şi l-a păstrat mai departe, ministrul Educaţiei, pus să facă România educată, care avea un CV plin de proiecte şi de gesturi care sprijineau pe cei care plagiază. Îl ajutase pe Ponta, se evidenţiase prin gesturi contrare României Educate, care privilegia pe cei care furaseră doctorate, care a vorbit de momentul T0, să uităm ce s-a plagiat până acum, să începem de acum cu nişte noi structuri, cu reforme. Totul era pe dos. Vorbele pe care le-a rostit Klaus Iohannis ca preşedinte prezentându-şi programul, cele cu care a revenit în câteva rânduri, nu au avut niciodată nicio acoperire. De fiecare dată am căzut în plasa unor speranţe false. În clipa de faţă cred că nu mai crede nimeni că de aici va ieşi ceva. Nu a ieşit nimic, nici nu are cum să iasă”, a precizat Liiceanu.  

Filosoful consideră că, dincolo de eșecul proiectului prezidențial, cel mai grav lucru, la nivelul societății, e felul în care reverberează minciuna politică crasă, propaganda vidă, confiscând practic „perspectiva istorică” și speranța că vom ieși vreodată din marasmul politic în care mustim de peste 30 de ani.  

„Nu poţi să accepţi că tot ceea ce scoate pe gură un politician totul de la A la Z e minciună, că totul e propagandă vidă. Nu înţeleg cum ales aceast slogan că nu avea nimic comun cu facerea lui. Care este gravitatea lucrului? Că acest proiect care ar fi însemnat o renaştere a României în spaţiul civilizaţiei occidentale, nu că a eşuat, nu a fost pus pe picioare niciodată, ne ia perspectiva istorică. Ăsta e lucrul cel mai grav. Pentru că oamenii care gândesc ce se întâmplă şi văd la lucru cinismul de a spune un lucru şi de a face cu totul altceva, îşi dau seama că nu mai ştiu ce să vadă pentru România înainte. Nu ai perspectivă, noi nu mai avem în momentul de faţă perspectivă istorică. Nimeni nu mai are, nimeni nu poate să ştie cum vom ieşi din depresia de corupţie generalizată, de stat mafiotizat în care ne aflăm”, a mai explicat Gabriel Liiceanu. (sursa: news.ro)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.