„Scandalul intelectualilor” a devenit război în toată regula. Paleologu: „Este peste puterile unui om sănătos la cap să argumenteze la nesfârșit cu un țicnit” / Funeriu: „În afară de a spune că Paleologu e un intelectual fără operă și un politician fără bilanț, nu am folosit niciun cuvânt de ocară. El, în schimb, din prost și țăcănit nu m-a scos”

Disputa aprigă virtuală a intelectualilor, iscată după ce Daniel Funeriu, fost ministru al Educației în guvernarea Boc, l-a nominalizat și pe Theodor Paleologu printre politicienii cu CV-uri umflate prin adăugarea unui titlu de conferențiar titular, s-a întețit, „acuzatul” numind-o „funeriadă” ridicolă și opinând, într-un comentariu pe pagina sa publică de Facebook, că nu-și dorește continuarea ei.   

Schimbul de replici tăioase a luat amploare după ce Paleologu a explicat că „umflarea” CV-ului s-a produs din neatenția asistentului său. Funeriu a respins însă explicațiile lui Paleologu, într-o postare de dimensiuni uriașe, arătând că CV-ul „umflat” a rămas nu mai puțin de opt ani pe siteul Camerei Deputaților (vezi CV mai jos).  

Notă: Theodor Paleologu a fost timp de un an ministru al Culturii în primul guvern condus de Emil Boc (dec. 2008 – dec 2009), apoi deputat de București, ales din partea PDL, între 2012 și 2016. În 2014 a demisonat din PDL pentru a se înscrie în PMP. A candidat însă independent la alegerile parlamentare din 2016, fără succces, iar la prezidențialele din 2019 din partea PMP, reușind un scos de 5,7% din voturile exprimate în primul tur. 

A fost lector la Boston College în 1999 și 2000. A devenit apoi profesor asistent și director al școlii de vară la European College of Liberal Arts din Berlin (devenit ulterior Bard College Berlin). A fost post-doctoral fellow la Universitatea Notre-Dame, Institutul Erasmus (2001-2002) și la Universitatea Harvard (2002-2003), fiind și profesor invitat la Deep Springs College în SUA, în perioada mai-iunie 2003.  

Acuzațiile lui Funeriu se referă la faptul că Paleologu și-a trecut în CV titlul de conferențiar titular la Universitatea „Petre Andrei” din Iași, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative. Nu este însă prima dată când Funeriu dezbate public CV-ul lui Paleologu, în 2020, având chiar un schimb de replici cu rectorul universității ieșene, Sorin Bocancea, care a infirmat titlul de conferențiar în cazul acestuia.  

După explicațiile lui Paleologu care arăta că CV-ul a fost completat greșit de „asistentul Daniel Olteanu”, Funeriu a lansat un atac și mai consistent, atrăgându-l în dispută și pe scriitorul și jurnalistul timișorean Tudorel Urian, autorul volumului „Viețile lui Alexandru Paleologu”. Acesta din urmă a apreciat că unicul fiu al lui Alecu Paleologu este „o nulitate politică și un defect uman”.  

Redăm mai jos schimbul de replici în ordinea cronologică în care au decurs pe Facebook: 

Daniel Funeriu: „Dl. Roman este foarte fraier. Ar fi trebuit să spună că atât lucrarea inexistentă cât și diploma de licență care nu era de licență au fost introduse în CV de un secretar sau o secretară neatentă, şi ar fi scăpat.  

Doar nu suntem proști sau țicniți să credem că ditamai ministrul multi-deputat are nevoie să-și pună în CV o amărâtă de diplomă de licență. E limpede că acest gen de scuză funcționează pentru miniștri și deputați, devreme ce ministrul multi-deputat ambasador Paleologu uzează de dat vina pe subalterni pentru a scuza faptul că din 2012 până în 2020, adică 8 ani, pe site-ul Camerei Deputaților CVul său conținea un titlu pe care nu l-a avut niciodată: conferențiar titular la Universitatea Petre Andrei.  

Dincolo de plăcerea (recunosc!) sadică de a-l vedea pe domnul învățător al nației luând foc la micile mele răutăți (întotdeauna justificate), trebuie spuse câteva lucruri pentru a nu continua, în pragul sărbătorilor, cu negativismul din jur. Luați asta ca o anecdotă care să vă destindă cu cafeaua în față, mai degrabă decât o încrâncenată încordare între doi „foști”. Să începem cu începutul: 

1) primul mare semn de întrebare despre domnul învățător a fost când, la unica sa prezență în comisia de educație la discutarea Legii educației, a votat cot la cot cu PSD pentru eliminarea înființării TVR educațional. Eh, părerea lui, mi-am spus, are dreptul la asta. 

2) Mi-am mai îmbunătățit părerea despre el în 2014 când, evident fiind că nu mai avea nicio șansă să prindă loc eligibil la PMP pentru Parlamentul European, i-a spus verde în față lui Pinalti niște lucruri. E adevărat: eu i le spusesem de la bun început, iar Preda îi culegea scamele de pe rever. 

3) Nu am mai avut niciun contact până în 2017 când, revoltat de modul în care Margareta și soțul ei își bat joc de Săvârșin (care e un loc aparte în sufletul meu, eu copilărind chiar în curtea „castelului”), am luat poziție aspră împotriva acestora. Din senin, învățătorul nației m-a făcut „mojic”. Nasol moment, fiind cunoscut faptul că sunt un om care nu-i iartă niciodată pe cei care mă atacă nejustificat. 

4) Răspunsul meu a fost mult mai elegant ca ceea ce răspund de obicei: am spus un adevăr evident, anume că Paleologu e un intelectual fără operă și un politician fără bilanț. Adică un adevăr pe care toți îl vorbim „la o bere”, dar o elegantă mângăiere de salon. 

5) Din acest moment (ca orice învățător, nu?), domnul a intrat în vrie: nebun, prost, țăcănit, evident arogant și alte epitete au zburat în direcția mea din penița sa. Cert, cu succes la public pentru că domnu', contrar subsemnatului, și-a construit o elegantă imagine de fumător de pipă (împachetatul fumului e un alt domeniu unde excelează), pe când subsemnatul nu a ezitat să intre cu capul înainte în cele mai neplăcute cafteli politice, care-ți lasă cicatrici de imagine pe viață: atunci când în campania din 2009 am luptat pe baricade împotriva lui Geoană și mafiei din spatele lui, în 2010 pentru Legea educației și în 2012 pentru demolarea plagiatorului Ponta. Momente în care domnul Paleologu împacheta fum sau ne mai zicea vorbe de duh cu pleașca și pișcoturi. Foarte iscusit pentru imaginea publică, dar cu zero efect pentru oamenii pe care ar fi trebuit să îi servim.  

6) Prin 2020 presa a scos la iveală că, din 2012, în CVul său de pe site-ul Camerei, apărea un titlu pe care nu îl avea. Conferențiar titular. În loc să explice credibil ce s-a întâmplat, domnul a aruncat iar în stânga și în dreapta cu invective. Abia azi, aruncându-mi iar cuvinte de ocară, ne explică cum, un biet secretar, i-a făcut CVul greșit. Iar el, ocupat cu lucruri importante, nu a avut curiozitatea să-l consulte, lăsându-l să troneze 8 ani cu greșeala (în plus, nu în minus!) pe site-ul celei mai importante instituții din România: parlamentul. Sunt de remarcat trei trăsături de caracter:  

Prima este că în plin scandal, i-a cerut șefei lui de doctorat să intervină și să ne spună cât de genial era tânărul Paleologu. E, pentru mine, un mod de a încerca să te ascunzi sub poalele bunicii când se uită băieții mai mari la tine.  

A doua e vina pe care o aruncă pe bietul secretar, dându-i numele. Să-i spună cineva că un lider adevărat își apără subalternii când greșesc, nu-i aruncă la câini pentru a-și salva pielea. Ce om normal la cap îl va mai angaja pe bietul domn Olteanu (secretarul cu greşeala), dacă nici CV-ul unei somități nu e capabil să facă? 

A treia e modul în care scrie despre instituția care l-a primit pentru a preda, Universitatea Petre Andrei. Care, bună, rea, i-a plătit un salariu, l-a primit și l-a protejat mediatic când a apărut povestea cu minciuna din CV. 

Culmea este că eu chiar cred că e o greșeală, așa cum a explicat-o acum. Dar de la un deputat și ministru așa ceva nu este acceptabil, pentru că denotă indolență. Or, la acest nivel, orice greșeală poate avea consecințele unui dezastru.  

Să nu o mai lungesc: eu, așa rău și arogant cum sunt, în afară de a spune că Paleologu e un intelectual fără operă și un politician fără bilanț, nu am folosit niciun cuvânt de ocară. El, în schimb, din prost și țăcănit nu m-a scos. 

Acum că ați parcurs aceste anecdote și ați suspinat la gândul „dom'le, dacă și intelectualii de la care aveam așteptări își dau în cap, ce să mai sperăm de la peseditopeneliști” și „de ce se ceartă în loc să-și dea mâna pentru binele României”, permiteți-mi să trag niște concluzii: 

1) când judecați o persoană publică uitați-vă la realizările sale, nu la vorbele sale. Vorbele meșteșugite nu produc efecte pentru oameni. 

2) Nu orice om citit și tobă de carte e un intelectual veritabil. Nu bibliotecile de cărți citite fac un intelectual veritabil, în opinia mea, ci calitatea ideilor noi pe care le pune pe piață. Paleologu, și alții ca el, sunt tobă de carte, dar mai au mult până ne luminează cu vreo idee originală. E, de fapt, diferența dintre o cultură majoră și una minoră: culturile majore îi ridică în slăvi pe cei care produc cunoaștere. Culturile minore pe cei care reproduc cunoaștere.  

3) Mie nu îmi pasă de Paleologu, și îi urez toată liniștea sufletească din lume (că are nevoie!). Îl iau la țintă (adesea la pachet cu Cristian Preda care, el, nici măcar erudiția lui Paleologu nu o are și e mult mai jos în lanțul meu trofic) nu doar pentru că mă amuză reacțiile lui de curtea școlii, ci și pentru a ilustra de ce adesea dăm chix ca nație: pentru că suntem ușor de fraierit și ne punem speranțele în cine nu trebuie doar pentru că respectivii dau impresia de „oameni cultivați”. 

4) Am o reputație de apărat: cea de om rău care face mult bine. Cea de arogant incomod și agasant care are întotdeauna dreptate în chestiunile importante. Așa cum am avut cu Legea educației, cu bacul fraudat, cu clasa pregătitoare, cu plagiatul lui Ponta, cu plagiatele în general și, recent, cu „documentul” Comisiei Europene. Ca să-i fac pe plac domnului Paleologu, iată, realitatea îi confirmă că am, întotdeauna, dreptate.  

5) Din motive care îmi sunt și mie străine, încă îl protejez pe mirobolantul domn Paleologu. Rău cum sunt și eu mă mir că o mai fac. Și nu, nu e din sadism de pisică care se joacă cu șoricelul, ci din decență și respect pentru dl. Paleologu senior. Despre ale cărui vieți ne-a scris, impecabil documentat, o excepțională teză de doctorat (publicată ca „Viețile lui Alexandru Paleologu”) Tudorel Urian".

Tudorel Urian, răspuns la postarea lui Funeriu: „Alexandru Paleologu a fost una dintre întâlnirile fundamentale ale vieții mele. Am realizat doua cărți în onoarea lui: una în colaborare cu Cristian Bădilita, Nostalgia Europei, lansata la Institutul Francez, în compania lui Al. Paleologu, Mihai Sora, Dan C. Mihăilescu și Neagu Djuvara și biografia rezultata din teza de doctorat, scrisa după deconspirarea lui ca agent al Securității, cu intenția nu neapărat de a-l apara cât, mai degrabă de a impune justa măsură a lucrurilor. Între cele doua cărți, ajuns ministru, celalalt Paleologu m-a dat afara de la Ministerul Culturii, pentru ca făcusem parte din cabinetele precedesorilor sai. Ceea ce nu m-a împiedicat sa sa scriu onest despre tatăl sau, pe care îl voi prețui toată viața și sa-l consider o nulitate politică și un defect uman pe junior. Tot pentru toată viața. Ma rog, e impresia mea personala, ti-o spun ție, Dane, pentru ca ești prietenul meu, nu am ambiția sa conving pe cineva. În general, când aud de el, eu prefer sa privesc în alta direcție”.

Theodor Paleologu: ,,Doar un monoman ca Funeriu stă să scrie pe Facebook o peltea de 1295 de cuvinte (echivalentul a două pagini!), pentru că s-a simțit vizat în urmă cu patru ani de un citat din Iorga ("Să nu fim mojici!"). Este peste puterile unui om sănătos la cap să argumenteze la nesfîrșit cu un țicnit convins, așa cum spune, că "are întotdeauna dreptate". Voi releva doar două aspecte. 

1) Fostul ministru al educației și cercetării habar nu are ce este o teză de doctorat în afara domeniului său de specialitate, întrucît spune despre cartea lui Tudorel Urian, "Viețile lui Alexandru Paleologu", că ar fi "o excepțională teză de doctorat". De fapt, este o anchetă jurnalistică superficială și nici nu prea poate fi considerată "teză de doctorat" în adevăratul sens al cuvîntului. Eu însumi l-am încurajat pe Tudorel Urian să-și facă doctoratul despre tata, l-am ajutat cu sfaturi, dar am fost dezamăgit de mediocrul rezultat, deși m-am bucurat, firește, că a apărut o carte despre tatăl meu. Vorba lui George Oprescu: "E atît de important că apare o carte, încît nu mai contează dacă e bună sau rea". 

2) Eroarea asistentului meu Daniel Olteanu mi se pare lipsită de importanță și nici nu mi-a trecut vreodată prin minte să-i fac un reproș pe această temă. "Ce om normal la cap", se întreabă Funeriu, "îl va mai angaja pe bietul domn Olteanu?" Întrebarea este mai degrabă: ce om normal la cap ține cont de asemenea fleacuri? Oricărui eventual client l-aș recomanda pe domnul Olteanu în termenii cei mai călduroși și mai favorabili”.