Patimile luminosului Mina Dobzeu, călugărul basarabean care l-a botezat pe Nicolae Steinhardt în spatele gratiilor. Părintele spiritual în dosarele Securității. 100 de ani de la nașterea ieromonahului

Ieri, 5 noiembrie, s-au împlinit nu mai puțin de 100 de ani de la nașterea ieromonahului basarabean Mina Dobzeu, cel care a declanșat luminosul proces lăuntric ce avea să ducă la botezul creștin-ortodox al lui Nicolae Steinhardt, în spatele gratiilor.

Podul.ro publică o serie de aspecte puțin cunoscute despre activitățile anticomuniste ale călugărului Mina Dobzeu (una dintre cele mai enigmatice figuri ale Gulagului), născut la 8 noiembrie 1921, în comuna Grozești-Nisporeni, Basarabia, de la vârsta de 14 ani fiind crescut prin diverse mănăstiri, până la momentul refugierii din ꞌ44, când ajunge în dreapta Prutului. 

În acest demers, vom utiliza studiul pe care istoricul și cercetătorul Silviu B. Moldovan i-l dedică lui Mina Dobzeu (nume real Mihai Dobzeu) în cadrul volumului ”Despre ‹baltici›. Ipostaze ale represiunii politice în România postbelică” (detalii AICI). 

(Regretatul părinte Mina Dobzeu) 

Cele două dosare distincte de la Securitate deschise pe numele lui Mina Dobzeu însumează 6 volume. În ambele spețe, călugărul a rezistat puțin spus admirabil în anchetele Securității, fiind singurul arestat și singurul condamnat, deși este cunoscut că poliția politică depunea eforturi intense pentru a forma grupuri de acuzați, această intenție existând și în cazul lui Dobzeu, însă călugărul s-a ținut întotdeauna ferm pe poziții, neadmițând nici cel mai mic compromis, asumându-și deschis faptele și spunându-le adevărul în față anchetatorilor, la rândul lor pe alocuri dezarmați de o astfel de atitudine.  

Prima arestare are loc în ꞌ48 (avea 27 de ani pe atunci), reținerea fiind cauzată de redactarea și răspândirea unor manifeste cu caracter subversiv. În volumul amintit, Silviu B. Moldovan prezintă referatul din 25 aprilie 1949 al sublocotenentului de Securitate Ștefan Constantin: 

”La data de 3 martie 1948, Legiunea de Jandarmi Fălciu cu adresa nr. 1.128 ne înaintează un număr de 3 manifeste scrise cu creion chimic, ce s-au găsit afișate pe diferite garduri în satul Brădicești, comuna Dolhești, județul Fălciu. Aceste manifeste aveau un conținut antimarxist, antileninist, antistalinist și antidemocratic. Cu raportul nostru nr. 5.403 am înaintat un număr de două exemplare din manifestul găsit afișat în satul Brădicești, raportând totodată că în ziua de 28 februarie 1948, primarul comunei Dolhești a predat Postului de Jandarmi Dolhești un număr de 6 manifeste intitulate Adevărul, semnate biserica ortodoxă română, cu conținut antidemocratic și antimarxist. 

Scrierea de pe aceste manifeste era de mână, cu creion chimic, întrebuințându-se pentru multiplicarea lor indigo, iar pe partea a doua a coalei care era nescrisă erau lipite părți din ziarul ‹Timpul›, cu data de 16.II.1948 și apoi s-au lipit cu aluat pe garduri. Din redactarea acestor manifeste, reieșea că au fost scrise de un individ cu pregătire și în apropierea cercurilor bisericești asupra cărora se îndreptau și bănuielile noastre”.  

Identificarea autorului se va face după o serie de acțiuni ce au vizat percheziții la mănăstirile din împrejurimi, evident, aceste medii fiind oricum suspectate că ascundeau fugari și armament destinat rezistenței din munți. În urma unei descinderi la Schitul Brădicești, în 19 noiembrie 1948, securiștii depistează înscrisuri similare cu cele de pe manifeste. Mina Dobzeu recunoaște cu seninătate că a redactat, multiplicat și împrăștiat manifestele, de la bun început subliniind că a făcut totul de unul singur. Tânărul diacon e arestat. 

În manifeste – la fel ca în predicile sale –, călugărul îi îndemna pe enoriași să își trimită copiii la biserică, să nu părăsească credința strămoșească de teama prigoanei puterii comuniste vremelnice, atrăgând atenția asupra dimensiunii morale a întregii problematici. 

Consecvența lui Mina Dobzeu e reliefată puternic chiar în documentele Securității citate de Silviu B. Moldovan: 

”Fiind întrebat de ce a făcut aceasta s-a exprimat că văzând că Guvernul vrea să distrugă religia, el a luat atitudine și este gata să sufere orice, pentru religie”. 

La auzul acestor cuvinte, sublocotenentul de Securitate Murgoci îi face următoarea caracterizare: ”Element încăpățânat. Fanatic. Puțin inteligent”.

Moldovan ne oferă și cheia de interpretare a acestui ”verdict”: 

”În percepția noastră actuală însă, ‹fanatismul› putea fi doar un termen nepotrivit pentru desemnarea intransigenței cu care anchetatul s-a dedicat unui crez, iar ‹încăpățânarea› un cuvânt care se dorea infamant pentru a masca tencitatea cu care acesta a rezistat în anchetă, eticheta (în mod evident, falsă) de ‹puțin inteligent› reflectă doar dorința ofițerului de a expedia convenabil problema diversității convingerilor într-o societate care virase radical către monolitismul de tip stalinist”. 

Într-o altă Fișă personală însă, acuzatul e descris drept ”inteligent”, dar ”mincinos” și ”viclean”. Securiștii precizează și faptul că Mina Dobzeu nu a avut nicio opțiune politică, nici înainte, nici după desființarea PNȚ – îl suspectaseră că avea convingeri național-țărăniste. La un moment dat, anchetatorul constată că acesta ”nu a citit niciodată vreo carte despre Marx, Lenin sau Stalin”. (...) Nu cunoaște doctrina marxistă și nici alte doctrini (sic!) socialiste”. 

Finalmente, pentru că a cutezat să răspândească niște manifeste intitulate Adevărul și semnate de Biserica Ortodoxă Română, Tribunalul Militar Galați l-a condamnat pe Mina Dobzeu, în 19 iulie 1949, la 3 luni și o zi de închisoare corecțională pentru delictul de ”agitație publică”. 

”Din cercetarea ce am făcut rezultă că numitul Dobzeu Mihail zis Mina, irodiacon la Schitul Brădicești, comuna Dolhești, jud. Fălciu, se face vinovat, ca autor, la redactării, multiplicării și răspândirii de manifeste cu caracter subversiv, antimarxist, antileninist, antistalinist și antidemocratic, totodată sus-numitul nutrind o înverșunată ură contra actualului regim”, se arată în documente. 

Peste 10 ani va urma o nouă condamnare, de data asta severă, pentru același tip de îndeletniciri: răspândirea de scrieri cu caracter ”dușmănos”. În octombrie 1959, Mina Dobzeu era student în anul II la Teologie, când securiștii l-au arestat pe considerentul că și-a continuat activitatea de agitație publică împotriva orânduirii. 

Silviu B. Moldovan citează dintr-un raport al Securității: 

”În luna mai 1959 sus-numitul a redactat, multiplicat și difuzat o scrisoare cu caracter mistic, dușmănos îndreptat împotriva orânduirii sociale de stat din RPR. Scrisoarea a multiplicat-o în 13 exemplare difuzând-o conducătorilor bisericii din RPR, precum și profesorilor Institutului Teologic din București. Dobzeu Mihai a susținut ulterior în continuare ideile redate prin manuscrisul menționat în fața Comisiei de disciplină a Institutului Teologic din București, făcând noi afirmații dușmănoase la adresa regimului din RPR”.

De notat că destinatarii scrisorii erau patriarhul Justinian Marina și ierarhii din imediata proximitate a acestuia. Un astfel de ”afront” nu putea fi tratat cu menajamente, nu la nivelul acesta. În raportul Comisiei de disciplină (31 august 1959), autorii propuneau sancțiuni extrem de dure: exmatricularea definitivă a studentului și punerea acestuia sub atentă supraveghere medicală, din pricina presupunerii că ”vedeniile” din vacanța de Paște, la care făcuse referire Mina Dobzeu, ar fi semnificat un simptom al unei afecțiunii. De remarcat că, odată cu destinderea ce avea să ducă la decretul din ꞌ64, represiunea începea să-și modifice ușor dar sigur rețetarul, rămânând însă la fel de odioasă – internarea forțată a disidenților și opozanților anticomuniști în sanatorii și spitale de nebuni, unde erau supuși torturilor și celor mai rele tratamente, avea să devină o practică predilectă în ecoca lui Nicolae Ceaușescu. 

La această nouă problemă cu Securitatea, din nou Mina Dobzeu e singurul arestat și singurul condamnat, în pofida obsesiei poliției politice de a forma grupuri/loturi care nici măcar nu aveau vreo legătură cu acuzațiile proferate. Atitudinea întotdeauna intransigentă a călugărului nu a lăsat loc pentru amplificarea acestei mascarade. Anchetatorul nota în actele aferente speței: ”Îndeamnă persoanele cărora le-a trimis (scrisoarea – n. red.) să nu se supună legilor statului și a calomniat actualul regim al RPR”.

Silviu B. Moldovan punctează că totala lipsă de solidaritate a ierarhiei bisericești cu protestatarul (care a fost din nou identificat prin metoda expertizei grafice) a dus la cea de-a doua condamnare a acestuia, prin Sentința nr. 37 din 11 februarie 1960 a Tribunalului Militar București, la 7 ani închisoare corecțională, pentru delictul de uneltire contra orânduirii sociale și confiscarea totală a averii.

(Părintele Nicolae Steinhardt)

Aspectele ce i-au fost imputate de securiști în contextul celor două condamnări aveau să-l urmărească pe călugăr ani și ani de zile după ispășirea celei din urmă condamnări, fapt subliniat de Silviu B. Moldovan: 

”Problematica scrierilor ascunse l-a urmărit mult timp pe Mina, după eliberare. La 1 iunie 1971, Securitatea Vaslui sesiza Consiliul Securității Statului în legătură cu interceptarea unei scrisori expediate de Nicolae Steinhardt lui Mina Dobzeu, prin care cărturarul bucureștean se angaja să traducă în franceză și în engleză un manuscris pe care i-l trimisese călugărul de Huși. Semnificativ, acest manuscris, considerat ‹suspect› de Securitatea Vaslui, era în legătură cu teza de doctorat a lui Mina Dobzeu, dedicată ecumenicității, dintr-o perspectivă pozitivă. Steinhardt s-a dedicat acestor întreprinderi cu mult devotament, pe care consiedera că-l datora celui pe care îl socotea ‹un adevărat sfânt›. 

(Părintele Nicolae Steinhardt)

Nu există nicio îndoială că Mina Dobzeu a fost ceea ce se numește un prizonier de conștiință. Dincolo de aceasta, documentele create de fosta Securitate sunt revelatoare pentru farmecul discret al acestei personalități care poartă cu ea un anume tip de sensibilitate și o specială dedicare către credința religioasă, trăsături care sunt specifice românilor din Basarabia”.