În remarcabilul volum “Memorialul Durerii” (Editura Humanitas, 2007), doamna Lucia Hossu Longin face o serie de considerații și despre una dintre cele mai mari revolte ale țăranilor împotriva procesului de colectivizare forțată a României – revolta din localitatea vrânceană Vadu Roșca. În cele ce urmează vă prezentăm o serie de fragmente din volumul amintit:
”Între 1 şi 4 decembrie 1957, în localitatea vrânceană Vadu Roşca s-a desfăşurat una dintre cele mai ample revolte împotriva procesului de colectivizare forţată din România. Timp de patru zile, locuitorii din Vadu Roşca s-au organizat pentru a împiedica intrarea echipelor de colectivzare în sat, reuşind să îl transforme într-o adevărată fortăreaţă. Ei s-au grupat în patrule, au stabilit ca bătutul clopotului să fie semnal pentru alarmarea oamenilor în caz de pericol şi au format baricade pentru a împiedica intrarea oricui ar fi încercat să îi forţeze să semneze cereri de intrare în colectiv.
Reacţia autorităţilor nu s-a lăsat prea mult aşteptată. La 4 decembrie, satul a fost înconjurat de zeci de maşini cu trupe de Securitate înarmate, care au deschis focul asupra mulţimii adunate la marginea satului. În final, ofensiva autorităţilor asupra satului Vadu Roşca s-a încheiat cu 9 morţi cu vârste cuprinse între 14 şi 49 de ani, zeci de răniţi şi 19 persoane condamnate, care au primit pedepse cuprinse între 5 şi 10 ani închisoare corecţională pentru delictul de ‹rebeliune›.
Călăul Ceaușescu
Șef al Direcției Superioare Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate în anii 1950, generalul Nicolae Ceaușescu a condus personal războiul împotriva țăranilor din Vrancea. Aici a fost recunoscut de cei care bătuți cu sălbăticie, secerați, așteptau să vină partidul ca să li se hotãrăscã soarta. Însoțit de o echipã de securiști și procurori, Ceaușescu a întrebat, fațã în fațã cu autorii rãzmeriței din Vadu Roșca, dacă este cineva rănit dintre soldați, dar morții și rãniții erau numai în tabãra țăranilor”.